Origen

Origen din Alexandria a fost un preot care a trăit la începutul secolului al III-lea, și primul teolog care a încercat sistematizarea gândirii teologice. A trăit într-o perioadă tulbure din istoria Bisericii creştine, în care mai existau încă persecuţii împotriva creştinilor în Imperiul Roman, iar gândirea teologică era nu doar nesistematică, dar şi într-o lipsă de consens în interiorul creştinismului. A scris foarte mult, dar mare parte din aceste scrieri nu au ajuns până în zilele noastre. În secolele de după moartea lui, unele învăţături extremiste ale adepţilor săi i-au fost atribuite iar numele său a devenit suspicios. El a fost anatemizat la Sinodul V Ecumenic din 553, prin canonul al XI-lea emis de acest sinod:

Dacă cineva nu îi anatemizează pe Arie, Eunomie, Macedonie, Apolinarie, Nestorie, Eutihie şi Origen, la fel şi scrierile lor eretice şi, de asemenea, pe toţi ceilalţi eretici care au fost deja condamnaţi şi anatemizaţi de către sfânta, soborniceasca şi apostolica biserică şi de către cele patru sfinte sinoade care au fost deja menţionate şi, de asemenea, pe cei care au propovăduit sau acum gândesc în acelaşi fel ca şi ereticii mai înainte pomeniţi şi care rămân în greşeala lor chiar până la moarte: să fie anatema.[1]

Cu toate acestea, există unele controverse ale savanţilor privind autenticitatea celei de-a XV-ea "Anateme împotriva lui Origen", adiţională, care condamnă, în mod distinct, învăţăturile sale greşite. Există neînţelegeri cu privire la originea acestor canoane, anume dacă ele au fost emise de sinodul ecumenic sau de un sinod constantinopolitan [2]. Uneori acestea au fost greşit interpretate ca indicând faptul că Origen şi învăţăturile sale nu au fost considerate eretice. Cu toate acestea, nu anatemizarea lui Origen sau condamnarea învăţăturilor sale ca fiind eretice sunt puse sub semnul întrebării, ci autenticitatea ecumenică a celei de-a XV-ea anateme adiţionale emise împotriva unor elemente specifice ale învăţăturilor lui Origen.

Viaţa

Numele întreg al lui Origen a fost Origenes Adamantius. Nu se cunosc cu exactitate datele de naştere şi deces ale acestuia. El s-a născut în jurul anului 185, cel mai probabil, în Alexandria într-o familie creştină. Se crede că a fost educat de tatăl său, Leonida. El a folosit această educaţie pentru a revitaliza şi învăţa, ca didaskalos, la Şcoala catehetică din Alexandria în 203, aflată sub jurisdicţia lui Dimitrie, episcopul de Alexandria. Acestea s-au întâmplat după moartea mucenicească a tatălui său în 202 în timpul persecuţiilor lui Septimius Severus. Origen avea pe atunci 17 ani şi se pare că i-a succedat lui Clement de Alexandria care fusese silit să plece din Alexandria în urma persecuţiilor.

În jurul anului 215, el a plecat în Palestina unde fusese invitat ca să propovăduiască de către Alexandru, episcopul de Ierusalim şi de către Teoctist, episcopul de Cezareea, chiar dacă el nu fusese încă hirotonit. Propovăduirea lui în Palestina a fost considerată o încălcare a disciplinei de către Dimitrie.

În 230, el a fost hirotonit în Palestina de către episcopii Alexandru şi Teoctist. Aceasta s-a făcut fără acordul lui Dimitrie şi cu încălcarea autorităţii acestuia, care, în consecinţă, l-a expulzat din Alexandria. În urma alungării sale din Alexandria, el s-a mutat în Cezareea unde a înfiinţat o şcoală.

Origen a murit ca mucenic în urma persecuţiilor din anul 250 sau 254, cel mai probabil în Cezareea. S-a pretins că a murit în Tir şi că acolo se găseşte mormântul său, în spatele altarului mare al catedralei din Tir. Dovezile mutării lui Origen la Tir au rămas neclare.

Scrieri

Origen a scris foarte mult. După spusele lui Epifanie de Salamina, el a conceput peste 6000 de lucrări. În afară de câteva categorii neconcludente, scrierile sale pot fi împărţite în 4 clase: critică de text, exegeze, teologie apologetică, practică şi sistematică, şi scrisori. Dintre toate aceste lucrări, cea mai importantă scriere a fost Hexapla, o critică de text care compara diferite traduceri ale Vechiului Testament. Totuşi, doar unele porţiuni din munca sa au supravieţuit până în zilele noastre. Textul complet nu ne-a parvenit.

Teologie

Origen, reproşând filosofiei laicilor că nu au elucidat învăţătura despre Dumnezeu, încearcă o expunere sistematică a dogmelor trinitare: ,,Treimea este un aspect atemporal şi nu un aspect soteriologic ca la Tertulian. Dezvoltarea monadei în triadă, a unui loc în afara timpului, nu are un criteriu cronologic ci ontologic deoarece nu putem crede că ar exista în El ceva mai mult sau ceva mai puţin, fiind o unitate în sine”(Despre principii, cartea I cap.2).

Dificulatea pe care o găsim la Origen este cea referitoare la împăcarea monteismului strict cu învăţătura Sfintei Tradiţii despre Sfânta Treime. Pentru Origen Tatăl este principiul Fiinţei divine iar monarhia Tatălui este o idee masivă și absolută. Fiul conduce exclusiv fiinţele raţionale fiind al II lea după Tatăl. Duhul Sfânt e şi mai mic pătrunzând numai în cei care s-au învrednicit a fi sfinţiţi prin har. Această afirmaţie l-a dus pe Origen la subordinaţionism.

În alte texte Origen reușește să depășească fromulele subordinaţioniste, afirmând relaţia Fiului cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Suprind radical însă ideile sale ce țin de dialectica ariană,după care există un timp în care Fiul nu era născut. 

Origen arată că Tatăl se naşte din veci etern şi simultan, fără început, iar acest act este unul ontologic şi nu temporal. Raportul dintre Tatăl şi Fiul este unitatea de substanţă,adică deofiinţimea. Fiul este deofiinţă cu Tatăl însă Tatăl singur este Dumnezeu Adevărat sau Dumnezeu Însuşi, Adevărul Însuşi şi Binele Însuşi.

Fiul este strălucirea ,,Luminii celei veşnice, oglinda fără pată a lui Dumnezeu, chipul Bunătăţii Sale” (Despre principii, cartea I cap.1).

,,Fiul este nenăscut şi mai presus de toate cele făcute, dar Tatăl ca natură nenăscută şi atotbună este şi El nemăsurat mai presus de Fiul” (Despreprincipii, cartea I cap.1).

Origen era atât de convins de aceastea încât în unele cazuri nu se simţea obligat să le dovedească. Astfel, spune că ,,precum s-a vădit şi s-a arătat în alte locuri Fiul este deosebit de Tatăl după fiinţă şi ipostas”(Despre principii, cartea I cap.1).

,,Tatăl se cunoaşte pe sine mai clar şi mai deplin decât îl cunoaşte Fiul”(Despre principii, cartea I cap.4).

Dumnezeu, spune Origen este ,,harul nemăsurat şi adevărat, Fiul este numai o oarecare licărire şi un chip al harului şi al Adevărului Tatălui”(Despreprincipii, cartea I cap.3). sau ,,Dumnezeu este lumina neajunsă, Fiul este o slabă licărire care se numeşte mare numai pentru o slăbiciune a noastră”(Despreprincipii, cartea I cap.2).

Origen spune că voia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât voia Fiului iar Cuvântul este un al II lea Dumnezeu și nu are o îndumnezeire primordială. Susținerea ideii că Fiul este chipul Tatălui nevăzut va conduce mai apoi la specularea naturii umane care, prin introducerea acestui model va ajunge la un chip care nu numai că diferă de model dar îi este și inferior. Încercând să explice doctrina chipului, Origen avea să ajungă la afirmaţia că Fiul lui Dumnezeu nu era adevarul prin El Înşuşi ca Dumnezeu, ci aceasta este caracteristica numai persoanei Tatălui iar Sfântul Duh se află mai presus de cele ce sunt fiind de la Tatăl prin Fiul.

Legături externe

• Filocalia lui Origen (1911) pp. 1-237. English translation [3]
• A Coptic view [4]
• Origen: Wikipedia [5]
• Origen of Alexandria [6]
• Origen în The Catholic Encyclopedia [7]