Pantelimon

Sfântul Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon
Date personale
Naștere	275, Nicomidia, Asia Mică
Mutare la Domnul (†)	303, decapitat în timpul marii persecuţii
Localizare	Nicomidia, Imperiul Roman
Naționalitate	greco-roman
Date cult
Tip	martir
Data canonizării
Prăznuire la data de	27 iulie
Proclamare	pan-ortodoxă
Biserici patronate	Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Muntele Athos), Biserica "Sfântul Pantelimon" - Foişorul de Foc (Bucureşti) şi multe altele

Sfântul Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon a trăit între anii 275 - 303 d. Hr. A pătimit şi a fost martirizat în timpul marii persecuţii a creştinilor, ordonată de împăratul Diocleţian.
Este considerat ca fiind ocrotitor al medicilor şi tămăduitor al bolnavilor.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 27 iulie.

Viaţa

Sfântul Pantelimon s-a născut în anul 275 în cetatea Nicomidia, din Asia Mică. La naştere a primit numele de Pantoleon, care înseamnă "cel puternic în toate ca un leu". După ce a primit învăţătura creştină şi botezul de la Sf. Mucenic Ermolae (cel pomenit în calendarul ortodox la 26 iulie), numele său a devenit Pantelimon ("cel cu totul milostiv").

Tatăl său, Eustorgius, era păgân, dar mama sa (sfânta Euvula, pomenită în calendar la 30 martie) era creştină. Sf. Pantelimon a reuşit să-l aducă la credinţa creştină şi pe tatăl său, iar după moartea acestuia, şi-a împărţit toată averea săracilor.

Încredinţat spre educaţie lui Eufrosin, un medic de renume al acelor timpuri, Pantelimon a devenit un medic foarte priceput şi căutat; pentru că nu primea plată pentru tratamentele pe care le făcea, el este slăvit printre "doctorii fără de arginţi". Deşi foarte tânar, în curând a ajuns la o cunoaştere desăvârşită (pentru acea vreme) a artei medicale. Însuşi împăratul Maximian (unul dintre cei patru tetrarhi care conduceau Imperiul Roman în acea perioadă), care îi remarcase calităţile, intenţiona să îl ia la palat ca medic particular.

Prin credinţă şi harul primit de la Dumnezeu, Sf. Pantelimon a reuşit să vindece un orb din naştere. Vestea s-a răspândit cu repeziciune, ajungând şi la urechile împăratului Maximian. Acesta îl chemă în faţa sa pe cel căruia Pantelimon îi redase vederea şi îi puse întrebari despre mijloacele pe care le folosise doctorul pentru a reuşi această minune. Precum orbul din naştere despre care ne relatează Evanghelia, omul răspunse cu simplitate că Pantelimon îl vindecase chemând Numele lui Hristos şi că această minune îi adusese nu numai vederea, ci şi adevarata lumină, aceea a credinţei creştine.
Chiar în acel timp (mai exact în anul 303), împăratul Diocleţian şi ceilalţi trei tetrarhi (Maximian, Galerius și Constantin Chlorus) au emis o serie de edicte de revocare a drepturilor legale ale creștinilor și le cereau acestora să respecte practicile religioase tradiționale din Roma antică (printre care închinarea la statuile zeilor din temple și aducerea de jertfe acestora). Din această cauză, împăratul Maximian, închinător la idoli, a poruncit ca Pantelimon să fie adus în faţa lui şi i-a cerut lepădarea de la credinţa cea adevărată. El i-a reproşat sfântului că ar fi trădat încrederea pe care i-o acordase şi l-a acuzat ca îl insultă pe Asclepios (zeul medicilor şi al tămăduirii la grecii antici şi la romani) şi pe ceilalţi zei prin credinţa sa în Hristos, "un om mort prin crucificare", aşa cum s-a exprimat împăratul. Sfântul îi răspunse că atât credinţa cât şi mila faţă de adevăratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogăţiilor şi onorurilor acestei lumi de deşertăciune şi pentru a-şi întări argumentele îi ceru lui Maximian să îl pună la încercare. Fu adus un paralitic, asupra căruia preoţii păgâni spuseră incantaţiile lor, salutate batjocoritor de către Sfânt. Cum eforturile lor rămaseră fără efect, Pantelimon îşi înălţa rugăciunea către Dumnezeu şi luând pe paralitic de mână, îl ridică în Numele lui Hristos. Numeroşi păgâni, văzându-l pe om mergând plin de bucurie, crezură atunci în adevăratul Dumnezeu, în timp ce preoţii păgâni insistau pe lângă împărat să fie ucis acest rival periculos.

Martiriul

La somaţia imperativă a împăratului Maximian de a se lepăda de credinţa cea adevărată, Sf. Pantelimon a refuzat închinarea la idoli şi a mărturisit din nou, cu multă tărie, credinţa sa în Iisus Hristos. Nu s-a lăsat înspăimântat nici de bătăile cumplite la care a fost supus, nici de foc. Supus la diverse chinuri, din porunca împăratului, el a rămas nevătămat. Maximian, văzând puterea credinţei lui Pantelimon şi refuzul său constant de a se închina zeilor păgâni, a poruncit să fie decapitat. Când i-a fost tăiat capul nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul uscat de care fusese legat martirul a înverzit pe dată şi a rodit cu fructe din belşug. Auzind acestea, împăratul a poruncit ca şi trupul sfântului şi acel măslin să fie arse. Mai târziu, după plecarea soldaţilor lui Maximian, credincioşii au scos din cenuşă trupul neatins de foc al Sf. Pantelimon şi l-au îngropat cu mare cinste pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul.

Moaştele

Icoană din sec. XIII a Sf.Pantelimon
(Mănăstirea Sf. Ecaterina, Muntele Sinai)

Capul Sf. Pantelimon se păstrează la Mănăstirea Sfântul Pantelimon ("Rusikon") de la Muntele Athos.

Părţi din moaştele sfântului Pantelimon se află şi în România. Ele au fost aduse din Orientul apropiat de către preotul Dimitrie Popescu şi donate, în anul 1931, catedralei episcopale din Constanţa. Au fost aşezate într-o raclă de argint, sub un baldachin, lângă Sfântul Altar.
În anul 1950, sediul episcopal a fost mutat la Galaţi, şi astfel, Preasfinţitul Chesarie Păunescu, Episcopul Dunării de Jos, a dus moaştele Sf. Pantelimon la Galaţi, unde au rămas până în anul 1993, când, odată cu reînfiinţarea Arhiepiscopiei Tomisului, IPS Lucian Florea a readus sfintele moaşte la Constanţa, în Catedrala Arhiepiscopală "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel".
Pe data de 26 iulie a fiecarui an (în ajunul prăznuirii sfântului) Arhiepiscopul Tomisului conduce procesiunea cu moaştele Sf. Pantelimon pe străzile municipiului Constanţa.

Imnografie

Condacul 1:

Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrabă şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântâm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Surse

• Sinaxar - 27 iulie - Pomenirea Sfântului măritului, marelui Mucenic şi tămăduitor Pantelimon
• Sfântul Pantelimon, ocrotitor al medicilor şi tămăduitor al bolnavilor
• Saint Pantaleon - Wikipedia
• Acatistul Sf. Pantelimon