Samaria

Samaria (gr. Samareia) a fost capitala Regatului de Nord din Țara Sfântă. Orașul a fost întemeiat către anul 880 de Omri (1 Regi 16, 24). După numele cetății-capitală, și regiunea înconjurătoare a luat același nume (Luca 17, 11; Ioan 4, 4 ș.u.; Fapte 8, 1-8).

După deportarea poporului întâmplată la anul 722, populația acestei regiuni a devenit un amestec de mai multe nații, populații, neamuri, rase (2 Regi 17, 3-6, 24).

Distrusă în anul 108 î.Hr., cetatea a fost reclădită în anul 30 î.Hr. sub numele de Sevasta (Sebasta).

Samaria și samarinenii în epoca Noului Testament

În vremea Mântuitorului Iisus Hristos, samarinenii (samaritenii) erau considerați eretici și necurați (Luca 9, 52), de unde și interdicția pentru evrei de a trece prin teritoriilor lor. Cei care făceau pelerinajul anual la Ierusalim venind din Galileea trebuiau bunăoară să facă un ocol ca să evite Samaria. De aceea, atitudinea Mântuitorului față de ei era la vremea aceea surprinzătoare și scandaloasă pentru unii (Luca 10, 33; 17, 16; Ioan 4, 5-40).

Deși inițial apostolii au evitat Samaria după porunca Mântuitorului - ”Pe acești doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor și zicând: În calea pagânilor să nu mergeți și în vreo cetate de samarineni să nu intrați.” (Matei 10, 5) -, după Învierea Domnului ei au primit poruncă să predice și în aceste ținuturi: ”El a zis către ei: ... Ci veți lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginile pământului.” (Fapte 1, 8). Faptele Apostolilor relatează propovăduirea apostolului Filip în Samaria în timpul persecuției lui Saul - viitorul Apostol Pavel (FA 8, 5-25).