Tropar
Acest articol face parte din seria Sfânta Liturghie | |
Liturghia pregătitoare | |
Proscomidia Obiecte liturgice Veșminte | |
Liturghia cuvântului | |
Ectenia Mare Antifoanele Ieșirea cu Sfânta Evanghelie Troparul sărbătorii Trisaghionul Apostolul Evanghelia Predica Ectenia cererii stăruitoare Ectenia celor chemați | |
Liturghia euharistică | |
Heruvicul Ieșirea cu Cinstitele Daruri Ectenia credincioșilor Crezul Anaforaua Anamneza Epicleza Axionul Rugăciunea „Tatăl nostru” Împărtășirea Încheierea Anafura | |
Liturghia Darurilor Înainte Sfințite | |
Editați această casetă |
Troparul (din limba greacă τροπαριον, derivat de la τροπος, mod de a fi, dar şi: ritm, melodie, mod melodic), este o scurtă rugăciune care anunţă sau explică într-o formă poetică evenimentul liturgic prăznuit în acea zi sau care rezumă viaţa sfântului comemorat în ziua respectivă, în funcţie de calendarul bisericesc.
Scurt istoric
Troparele s-au adăugat foarte repede cultului Bisericii creştine primare, care a folosit iniţial imne şi rugăciuni de provenienţă biblică.
Deşi au putut fi la începuturi sub formă de proză liberă de orice regulă, cu timpul s-au impus în compoziţia troparelor reguli ritmice (pe baza accentului tonic) şi melodice care le-au transformat în adevărate strofe poetice.
Câteva din aceste compoziţii poetice specifice, care se citesc sau se cântă în diferite momente ale cultului liturgic, sunt: condacul, icosul şi stihirile.
Prin dezvoltarea artei compunerii troparelor s-a născut imnografia bisericească, care constituie astăzi o parte substanţială a cultului Bisericii creştine în general, şi al Bisericii de Răsărit în special.
Exemple
Troparul sfântului mare mucenic Gheorghe (care se cântă cu ocazia sărbătorii sfântului Gheorghe - 23 aprilie -, precum şi în bisericile închinate acestui sfânt): "Ca un apărător al celor robiţi şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre." - în format audio
Bibliografie
- Léon Clugnet, Dictionnaire grec-français des noms liturgiques en usage dans l'Eglise grecque, Paris, 1895.
- Martine Roty, Dictionnaire russe-français des termes en usage dans l'Eglise russe (troisième édition revue et augmentée), Institut d'Etudes Slaves, Paris, 1992.
- Preot Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală (ediţia a II-a revăzută şi completată), Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993.
Articole înrudite
- Condac
- Tropar dogmatic
- Troparele de peste săptămână
- Troparele de Umilinţă
- Troparele Învierii
- Troparele şi condacele Penticostarului
- Troparele şi condacele Triodului
- Troparele şi condacele de obşte ale Sfinţilor
- Troparele Născătoarei de Dumnezeu
- Troparele, condacele şi irmoasele Praznicelor Împărăteşti
Legături externe
Studii de imnografie:
- Spiritualitatea ortodoxă în slujbele cuvioşilor din Mineiul pe luna ianuarie
- Sfintele Paşti şi Săptămâna luminată, culmea spiritualităţii ortodoxe
Tropare în format audio: