Pahomie cel Mare

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Icoană coptă a Sfântului Pahomie, părintele monahismului de obște

Preacuviosul Pahomie cel Mare (292 - 9 mai 346) a fost un mare ascet egiptean, în același timp un Părinte al pustiei și întemeietor al monahismului de obște (cenobitic) în Egipt. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 15 mai, iar în Biserica Catolică la 9 mai.

Viața

Pahomie s-a născut în Tebaida de Jos (Esna sau Esneh-Latopolis)[1], din părinți păgâni, și a primit o aleasă educație, fiind instruit în cele ale filosofiei vremii și culturii sale.

Mergând odată cu părinții săi în capiștea idolilor, a auzit pe cel ce slujea în capiște zicând către părinții lui: "Scoateți de aici pe vrăjmașul zeilor și-l alungați". Iar preacuviosul (deși încă nu cunoscuse creștinismul), bând din vinul jertfei idolești, a vărsat.

Către vârsta de 20 de ani[2] a fost luat cu forța în armata romană [3]. Așa, aflându-se într-o închisoare cu ceilalți recruți în așteptarea înrolării, a cunoscut pentru prima dată creștini, care slujeau acolo pe cei bolnavi și în nevoi. Impresionat de această dragoste pentru aproapele, a început să se intereseze de creștinism. După încheierea serviciului militar, a mers în cetatea creștină Oxirinhos, din Tebaida de Sus, a cunoscut învățătura Sfintelor Evanghelii și adevărurile de credință, și a primit Sfântul Botez, în anul 314.

După trei ani de viață ascetică, auzind de un pustnic, cu numele Palamon, și de sfințenia vieții lui, s-a dus la el, în pustie, ca ucenic al acestuia, și, astfel, a ajuns călugăr. Lucrul lui era să toarcă lâna și să o țeasă, iar, din câștig, dădea săracilor.

După ce a stat zece ani cu Palamon, o voce de sus i-a poruncit să întemeieze o comunitate monastică la Tabenisi (Tabbenisi, Tabenna, Tabbenisiot), un loc unde Pahomie mergea din când în când să se roage în singurătate. Lucrul s-a petrecut astfel: mergând Pahomie și Palamon odată în acel loc, un glas de sus i-a grăit: "Aici să petreci și să faci o mănăstire, unde vor veni mulți să se mântuiască"; bătrânul Palamon a înțeles că ucenicul său Pahomie a avut o descoperire și i-a: "Să zidim aici o chilie și tu să petreci aici, dar să nu ne despărțim, ci, să ne cercetăm unul pe altul". Nu după multă vreme, însă, Sfântul Palamon s-a mutat din viața aceasta la cer, pe brațele iubitului său fiu sufletesc, ucenicul său.

Sf. Pahomie cel Mare și îngerul

Mai apoi, Pahomie a avut o altă viziune divină, în care un înger a venit la el îmbrăcat cu o "schimă" (gr. σχημα - haină călugărească), și i-a dat regula pentru viața de obște. Acest moment este considerat în istoria monahismului ca un fel de act de naștere a monahismului de obște (cenobitic), pentru că până în acest moment asceții creștini trăiseră ca pustnici în singurătate, și nu în comunitate. Regula Sfântului Pahomie era o primă formă de viață monastică cenobitică, care dădea loc atât vieții de obște cât și celei de liniștire; monahii trăiau în chilii separate, dar lucrau împreună pentru întreaga comunitate și făceau rugăciuni comune, pe lângă cele de la chilie.

Mai mult, Pahomie cel Mare a fost strict cu comunitatea de călugări care a început să crească în jurul lui. A dat fiecăruia aceeași mâncare și îmbrăcăminte. Călugării mănăstirii își îndeplineau ascultările care le erau date pentru binele comun al mănăstirii. Călugărilor nu le era permis să dețină bani proprii sau să accepte ceva de la rudele lor. Sfântul Pahomie considera că o ascultare îndeplinită cu zel este mai importantă decât postul sau rugăciunea. Acesta cerea de asemenea de la călugări o respectare exactă a pravilei mănăstirești, și pedepsea aspru pe leneși. Odată a refuzat chiar să vorbească direct cu propria lui soră pentru a se putea menține detașat de lume. (A vorbit totuși cu aceasta, printr-un mesager, și a binecuvântat dorința ei de a deveni călugăriță; care la scurt timp și-a întemeiat propria comunitate monahală de obște).

Pahomie și-a trăit restul vieții sale având grijă de mănăstirea sa, făcând minuni, luptând cu demonii, și desigur în rugăciune fierbinte. Aproape de sfârșitul vieții sale a avut o altă vedenie: Domnul i-a dezvăluit viitorul monahismului. Sfântul a aflat astfel că viitorii monahi nu vor mai avea același zel în nevoințele lor cum a avut prima generație, și că aceștia nu vor avea sfătuitori experimentați. Aruncându-se cu fața la pământ, Sfântul Pahomie a plâns cu amărăciune, strigând către Domnul și cerându-I îndurare pentru aceștia. A auzit o voce care i-a răspuns: "Pahomie, ia aminte la îndurarea lui Dumnezeu. Călugării viitorului vor primi o răsplată, din moment ce și ei vor avea ocazia să sufere greutatea vieții de călugăr."

În anul 346, Pahomie conducea aproape trei mii de călugări. Acesta a fost și anul în care a fost infectat cu o formă de ciumă. Ucenicul său apropiat, Sfântul Teodor (17 mai), l-a îngrijit cu o dragoste de fiu. Sfântul Pahomie a murit la Pabau în jurul anului 348 la vârsta de 53 de ani, și a fost îngropat pe un deal din apropierea mănăstirii.

Postritatea

În generația care a urmat morții sfântului Pahomie modul de viață al mănăstirilor cenobitice pahomiene s-au răspândit peste tot în Egipt, Palestina, deșertul Iudeii, Siria, Africa de Nord, Asia Mică și Eurape de Vest.

Sfântul Vasile cel Mare l-a vizitat pe sfântul Pahomie și a împrumutat multe din ideile pahomiene, pe care le-a adaptat la situația din Asia Mică și așa a scris regulile sale ascetice sau Regula sfântului Vasile cel Mare, mai apoi devenită principala inspirație a monahismului ortodox oriental.

Sfântul Ieronim a tradus pravila Sfântului în limba latină în 404, și doar această traducere a supraviețuit. Pravila Sfântului Pahomie l-a influențat pe Sfântul Benedict de Nursia, cea mai influentă figură a monahismului apusean, în stabilirea propriei lui pravile.

Imnografie

Tropar, glasul al 5-lea:

Arătatu-te-ai mai mare turmei Păstorului celui mare, povățuind turmele sihaștrilor la staulul cel ceresc, părinte Pahomie, și schima cea de acolo, cuvioase, pustnicilor deprinzând, și pe aceasta iarăși ai învățat-o; și acum împreună cu aceia te bucuri și te veselești în cereștile locașuri.

Condac, glasul al 2-lea:

Luminător luminos te-ai arătat marginilor și pustiul cetății l-ai făcut cu mulțime de călugări, Pahomie. Pe tine însuți te-ai răstignit, Crucea ta pe umeri luându-ți, și cu înfrânarea trupul ți-ai topit, rugându-te neîncetat pentru noi toți.

Surse

Legături externe

Note

  1. ↑ Izvoarele nu concordă asupra locului nașterii Sf. Pahomie: toate vorbesc de Tabaida, dar unii înțeleg "Tebaida (Egiptul de Sus)" (i.e. "Tebaida de Sus"), alții "Tebaida (Egiptul de Jos)" (i.e. "Tebaida de Jos").
  2. ↑ Izvoarele iarăși nu concordă asupra vârstei la care sfântul a fost luat la armată: 18, 19, 20 sau 21 de ani.
  3. ↑ Multele războaie din zonă obligau armata romană să recruteze din egipteni, pentru o perioadă de timp.
Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Pahomie_cel_Mare&oldid=53093”