Pelaghia din Tars

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 1 septembrie 2012 21:25, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (traducere, completari)
Salt la: navigare, căutare

Sfânta şi slăvita Muceniţă Fecioară Pelaghia din Tars a trăit în oraşul Tars din provincia Cilicia, în Asia Mică [1] în vremea domniei împăratului Diocleţian (284-305). Prăznuirea sa se face pe 4 mai [2].

Viaţa

Potrivit tradiţiei Bisericii, Sfânta Pelaghia s-a născut la Tars, în Cilicia, în secolul al III-lea d.Hr. într-o familie nobiliară bogată. Auzind învăţătura despre Domnul Hristos de la prieteni şi slujitori şi poate de la doica ei, probabil şi ea creştină, Pelaghia a crezut în Hristos şi a hotărât, în taină, să se păstree fecioară, închinându-şi viaţa lui Dumnezeu.

Fiul adoptiv al împăratatului Diocleţian s-a îndrăgostit de tanăra fecioară şi a dorit să o ia de soţie. Când a voit să o ceară de soţie, Pelaghia i-a răspuns că Îl alesese drept mire pe Domnul Iisus Hristos. Auzind acestea, şi nevrând să o silească, fiul împăratului i-a lăsat mai întâi timp de gândire, sperând că, la îndemnurile familiei ei, fecioara avea să se răzgândească, cu timpul.

Pelaghia râvnea mai presus de toate să îl întâlnească pe episcopul creştin al oraşului, Linus [3] din Tars, ca să poată fi botezată de el[4]. Pentru că se ferea însă de mama ei şi de neamurile ei păgâne, a cerut într-o bună zi să i se îngăduie să meargă să o viziteze pe doica ei, care o crescuse, care stătea într-un sat, în afara zidurilor oraşului. Iniţial, mama ei nu i-a îngăduit să plece, însă ea se arăta atât de mâhnită, încât, în cele din urmă, i-a dat voie. Înainte de plecare, i s-a arătat în somn un înger sub chipul unui bărbat cuvios şi luminat la înfăţişare şi îmbrăcăminte, al cărui nume nu îl ştia, dar despre care avea să afle că era chiar episcopul Linus.

Fecioara a plecat aşadar spre doica ei, împodobită cu veşminte scumpe şi însoţită de un mare alai de slujitori. Când a ajuns ca la zece stadii de oraş[5], din voia lui Dumnezeu, i-a ieşit în cale chiar episcopul Linus, care fugise din oraş din cauza persecuţiilor şi pe care l-au recunoscut mai întâi doi slujitori ai ei, creştini în taină, Longin şi Iulian. Văzându-l pe episcop şi recunoscând chipul bărbatului pe care îl văzuse în vis, fecioara l-a întâmpinat şi salutat cu bucurie pe slujitorul lui Hristos. A poruncit slugilor să se oprească şi au făcut popas lângă o dumbravă din apropiere, unde episcopul şi fecioara au stat la o parte, vorbind în taină despre credinţa în Hristos. Fecioara Pelaghia, auzind vorbele episcopului, s-a aprins şi mai tare de dragostea lui Hristos şi i-a cerut episcopului să o boteze. Prin minune dumnezeiască, un izvor a izbucnit chiar atunci în apropiere, iar Pelaghia se ruga cu stăruinţă episcopului să fie botezată. Însă episcopul se ruşina să facă aceasta, pentru că rămăseseră singuri, iar el nu îndrăznea să se atingă de trupul tinerei fecioare [6]. Fecioara Pelaghia a stăruit, căci zărea înaintea ei doi îngeri stând înaintea lor, lângă izvor şi ţinând în mâini o haină albă strălucitoare, cum erau hainele noilor botezaţi. Episcopul, prinzând curaj, a săvârşit atunci botezul singurei fecioare, văzând şi el pe cei doi îngeri acoperind trupul fecioarei cu haina cea strălucitoare.

Şi fiind ea plină de râvnă după botez, i-a dăruit episcopului hainele ei cele scumpe, îmbrăcând în schimb o haină sărăcăcioasă şi spunându-i că nu mai vroia de atunci încolo să primească podoabele şi bogăţiile pământeşti şi cerându-i să împartă preţul lor săracilor. Episcopul Linus mai întâi nu a vrut să le primească, dar, stăruind fecioara, s-a învoit. De atunci, Pelaghia nu a mai primit cu nici un chip să poarte veşminte scumpe, ci numai haine modeste şi neîmpodobite, lucru care le distingea atunci pe femeile creştine de cele păgâne.

Atunci Pelaghia s-a întors la slujitorii ei, care erau loviţi de orbire şi nu putuseră să vadă, nici să audă ce se întâmplase până atunci cu fecioara şi episcopul, ci văzuseră doar stând între ei şi cei doi o femeie luminată la chip, având pe cap două coroane având deasupra o cruce [7]. Rugându-se fecioara şi făcând semnul crucii, s-au însănătoşit slujitorii, iar ea le vorbea tuturor despre credinţa în Hristos.

Ajungând la doica ei, Pelaghia a petrecut o vreme acolo, cu bucurie. Văzând însă doica ei că fecioara devenise creştină şi că stăruia în purtările ei să se arate mereu ca mireasă a lui Hristos, doica, şi ea creştină în taină, a rugat-o să nu rămână ascunsă acolo, ci să se întoarcă la mama ei, ca să nu abată asupra întregii sale familii persecuţiile care ameninţau pe oricine era descoperit a fi creştin. Ascultând rugămintea doicii, fecioara s-a întors acasă.

Mama ei, văzându-şi fiica îmbrăcată în haine sărăcăcioase, nu înţelegea de ce fiica ei se purta astfel. Dar, aflând de la unele slugi ce se petrecuse pe drum, a trimis veste împăratului, cerându-i să trimită soldaţi care să-l caute şi să-l prindă pe episcopul care, după socotinţa ei, îi atrăsese fiica la credinţa creştină, pe atunci scoasă în afara legii în Imperiul roman. Împăratul a trimis atunci trupe care să îl prindă pe sfântul episcop, însă aceştia l-au căutat zadarnic, nereuşind să îl găsească. Prinzând de veste fecioara de cele făcute de mama ei, a fugit şi ea de acasă şi s-a ascuns într-un loc tainic, împreună cu slujitorii ei creştini. Auzind însă că mama ei se îmbolnăvise de întristare pentru că nu o mai găsise, şi voind să abată înapoi asupra ei persecuţiile îndreptate, din pricina ei, asupra episcopului, s-a întors acasă şi s-a rugat cu stăruinţă de maica ei să îi îngăduie să rămână fecioară şi creştină. Mai mult decât atât, a încercat să o atragă şi pe mama ei la credinţa creştină. Aceasta însă nu s-a înduplecat, ci a mai făcut o încercare, dând de veste fiului împăratului că fecioara se făcuse creştină.

Auzind acestea, fiul împăratului a fost cuprins de disperare. Ştiind, pe de-o parte, statornicia în credinţă a creştinilor, iar pe de altă parte persecuţiile necruţătoare la care aceştia erau supuşi, după porunca tatălui său, acesta şi-a luat singur viaţa, înjunghiindu-se cu sabia. Mama Pelaghiei, auzind acestea, s-a înspăimântat, temându-se ca nu cumva îmăratul, mânios, să nu-i pedepsească întreaga familie şi a trimis-o înaintea împăratului[8], la judecată. Văzând însă frumuseţea ei, Diocleţian a poftit-o pentru el însuşi şi a hotărât să şi-o ia ca femeie pentru sine, socotind totodată că astfel avea să reuşească să o abată şi de la credinţa ei în Hristos. Făcând daruri alese mamei ei, a păstrat-o pe fecioară, cu cinste, în palatele lui. A hotărât să o ia de soţie, însă Pelaghia, văzând cruzimea împăratului, a refuzat cererea lui, numindu-l nebun şi mărturisind că era creştină şi că Îl avea drept singur Mire pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Mânios, împăratul a poruncit ca fecioara să fie închisă într-un bou de aramă încins. Nu a cedat nici la rugăminţile celor din jur care îl rugau să o cruţe. Au stăruit şi pe lângă fecioară unii, îndemnând-o să se lepede de Hristos şi să primească cererea împăratului, însă fecioara a rămas statornică în credinţa ei. În ciuda împotrivirilor ei, împăratul a poruncit să fie dezbrăcată înaintea lui şi apoi aruncată în boul cel aprins. Făcându-se porunca lui, fecioara L-a mărturisit încă o dată pe Hristos, apoi de bunăvoie s-a îndreptat spre boul cel aprins, prinzându-se de coarnele lui, după care a intrat singură înăuntrul lui. Trupul ei s-a topit ca ca ceara, răspândind în întregul oraş o mireasmă de mir binemirositor, şi astfel fecioara Pelaghia şi-a dat viaţa pentru Hristos, primind cununa muceniciei.

Ca să nu mai rămână nimic din trupul fecioarei, împăratul a poruncit ca oasele ei să fie aruncate în afara oraşului şi să fie aruncate pe un munte din apropiere, ca să fie lăsate drept pradă păsărilor şi fiarelor sălbatice. Patru lei au venit însă la locul acela şi, în loc să le mănânce, au păzit sfintele moaşte ale Pelaghiei, până când episcopul Linus le-a descoperit şi le-a strâns, aşezându-le cu cinste într-un loc ferit. După legalizarea creştinismului în imperiu, Constantin cel Mare a construit o biserică în cinstea ei pe locul unde erau adăpostite moaştele sfintei.

Note

  1. ↑ Oraşul Tars, locul de naştere al Sf. [[Apostolul Pavel|Apostol Pavel] (FA 21,39 şi 22,3), era capitala provinciei Cilicia, aşezată pe malurile râului Cydnus. A fost unul din marile centre economice şi culturale ale lumii romane.
  2. ↑ Unii cercetători o identifică pe Sfânta Muceniţă Pelaghia din Tars cu Sfânta Pelaghia din Antiohia.
  3. ↑ Numit şi Clenon sau Licinius, în alte variante.
  4. ↑ În acea perioadă, episcopul era cel care autoriza şi săvârşea, de obicei, botezurile.
  5. ↑ Un stadium roman măsura cam 125 de paşi, ceea ce în unităţi metrice ar însemna cam 185m. Prin urmare, aici ar fi vorba de ceva mai puţin de 2km.
  6. ↑ De obicei, pentru botezul şi mirungerea femeilor, episcopii erau pe vremea aceea asistaţi de diaconiţe femei
  7. ↑ Poate o imagine a Maicii Domnului sau mai probabil o imagine a Bisericii, cele două coroane semnificând Vechiul şi Noul Testament, încununate de jertfa Mântuitorului . O imagine asemănătoare a Bisericii ca femeie minunată o regăsim în cartea, foarte populară printre creştinii primelor veacuri, Păstorul lui Hermas.
  8. ↑ Potrivit relatării din Vieţile Sfinţilor, la Roma. Este mai probabil însă să fi fost vorba de Nicomidia, în Asia Mică, unde împăratul Diocleţian îşi stabilise capitala pentru partea răsăriteană a Imperiului. Potrivit sistemului Tetrarhiei (în care administrarea teritoriului Imperiului era împărţit între patru împăraţi, doi Augusti, împăraţi majori şi doi Cezari, împăraţi minori), Diocleţian era primul împărat, Augustus al Imperiului de Răsărit.

Surse

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Pelaghia_din_Tars&oldid=30836”