Mănăstirea Plătărești: Diferență între versiuni
(→Istoric) |
(→Istoric: referințe) |
||
| Linia 28: | Linia 28: | ||
Matei Basarab nu alesese întâmplător să construiască o mănăstire la Plătărești. Pe lângă motivul religios, există și un motiv politico-militar: întărirea apărării Bucureștiului, lăcașul de cult de la Plătărești făcând parte dintr-o serie de mănăstiri fortificate ridicate împrejurul orașului, dispuse pe o rază de 30-40 de kilometri, cum erau și cele de la [[Mănăstirea Căldărușani|Căldărușani]], [[Mănăstirea Plumbuita|Plumbuita]], [[Mănăstirea Mărcuța|Mărcuța]] sau [[Mănăstirea Negoești|Negoești]]. Deoarece Imperiul Otoman nu permitea construirea de cetăți în Țara Românească, Matei Basarab a folosit din plin construirea de mănăstiri fortificate, înzestrate cu turnuri și ziduri solide, care pe lângă scopul religios puteau juca la nevoie și un important rol militar. În afară de zona Bucureștiului, el a acordat o importanță deosebită și zonei dinspre hotarul cu Moldova, unde amenințarea vecinului său [[Vasile Lupu]] era un motiv perpetuu de insecuritate, în acest scop el construind aici mănăstirile la [[Mănăstirea Brebu|Brebu]] și [[Mănăstirea Măxineni|Măxineni]].<ref>Toader Nicoară, ''Sentimentul de insecuritate în societatea românească la începuturile timpurilor moderne 1600-1830'', Volumul 1, p. 133, Editura Accent, București, 2002, ISBN 9789736101267</ref> | Matei Basarab nu alesese întâmplător să construiască o mănăstire la Plătărești. Pe lângă motivul religios, există și un motiv politico-militar: întărirea apărării Bucureștiului, lăcașul de cult de la Plătărești făcând parte dintr-o serie de mănăstiri fortificate ridicate împrejurul orașului, dispuse pe o rază de 30-40 de kilometri, cum erau și cele de la [[Mănăstirea Căldărușani|Căldărușani]], [[Mănăstirea Plumbuita|Plumbuita]], [[Mănăstirea Mărcuța|Mărcuța]] sau [[Mănăstirea Negoești|Negoești]]. Deoarece Imperiul Otoman nu permitea construirea de cetăți în Țara Românească, Matei Basarab a folosit din plin construirea de mănăstiri fortificate, înzestrate cu turnuri și ziduri solide, care pe lângă scopul religios puteau juca la nevoie și un important rol militar. În afară de zona Bucureștiului, el a acordat o importanță deosebită și zonei dinspre hotarul cu Moldova, unde amenințarea vecinului său [[Vasile Lupu]] era un motiv perpetuu de insecuritate, în acest scop el construind aici mănăstirile la [[Mănăstirea Brebu|Brebu]] și [[Mănăstirea Măxineni|Măxineni]].<ref>Toader Nicoară, ''Sentimentul de insecuritate în societatea românească la începuturile timpurilor moderne 1600-1830'', Volumul 1, p. 133, Editura Accent, București, 2002, ISBN 9789736101267</ref> | ||
| − | Mănăstirea Plătărești nu a fost scutită de vicisitudinile istoriei, suferind de-a lungul timpului numeroase distrugeri. Astfel, după ce în 1659 Mihnea al III-lea (domn al Țării Românești între anii 1658 – 1659) s-a răzvrătit împotriva stăpânirii otomane, fiind însă înfrânt și nevoit să se retragă în Transilvania, sultanul Mehmed al IV-lea i-a ordonat noului domn Gheorghe Ghica să mute capitala la București și să dărâme din temelii reședința domnească din Târgoviște precum și toate mănăstirile fortificate care o înconjurau.<ref>Xenopol | + | Mănăstirea Plătărești nu a fost scutită de vicisitudinile istoriei, suferind de-a lungul timpului numeroase distrugeri. Astfel, după ce în 1659 Mihnea al III-lea (domn al Țării Românești între anii 1658 – 1659) s-a răzvrătit împotriva stăpânirii otomane, fiind însă înfrânt și nevoit să se retragă în Transilvania, sultanul Mehmed al IV-lea i-a ordonat noului domn Gheorghe Ghica să mute capitala la București și să dărâme din temelii reședința domnească din Târgoviște precum și toate mănăstirile fortificate care o înconjurau.<ref>Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Editura Cartea Românească, București, 1925. Vol. VII: ''De la Matei Basarab și Vasile Lupu până la Brâncovanu'', p. 165.</ref> În aceste circumstanțe, Mănăstirea Plătărești a fost devastată de către o trupă de tătari chemați în ajutor de către Gheorghe Ghica. Letopisețul Cantacuzinesc arată că „''turcii și tătarii intrară în țară de o robiră și o prădară foarte rău''”, jefuind Bucureștii și împrejurimile acestuia. Ctitoria lui Matei Basarab de la Plătărești a căzut pradă jafului năvălitorilor, care l-au luat în robie și pe [[egumen]]. „''Trei zile și trei nopți, în păduri, vii, strâmtori, sate și locuri întărite, tătarii n-au mai lăsat un fir de iarbă crescând, un cocoș cântător''”.<ref name=lumina/> Amploarea distrugerilor a fost mare, dar mănăstirea nu a fost incendiată, așa cum s-a întâmplat cu mănăstirile Tânganu și Frumușani.<ref>Muzeul de istorie al orașului București, ''Cercetări arheologice în București'', Volumul 2, 1963, pp. 286-288</ref> Repararea stricăciunilor provocate mănăstirii avea să înceapă abia 25 de ani mai târziu, în 1684, în timpul domniei lui [[Șerban Cantacuzino]]. Urmașul acestuia, [[Constantin Brâncoveanu]], a continuat aceste reparații.[11] Până la zidirea în 1702 a Palatului de la Mogoșoaia, Constantin Brâncoveanu obișnuia să folosească Mănăstirea Plătărești, alături de [[Mănăstirea Cotroceni]], ca loc de refugiu în caz de primejdie.<ref>George Potra, ''Din Bucureștii de altădată'', Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p. 214</ref> El s-a refugiat la Plătărești chiar în primul său an de domnie, 1689, când a trebuit să părăsească Bucureștii sub amenințarea oștilor habsburgice conduse de generalul Heissler, intrate în Țara Românească pentru a se lupta cu oștile Imperiului Otoman. |
==Arhitectură== | ==Arhitectură== | ||
Versiunea de la data 14 noiembrie 2023 19:31
| La acest articol se lucrează chiar în acest moment!
Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului. |
| Mănăstirea Plătărești | |
| Jurisdicție | Episcopia Sloboziei și Călărașilor |
| Tip | călugărițe |
| Înființată | 3 aprilie 1646 |
| Ctitori | Matei Basarab |
| Stareț | Stavrofora Varvara Arnăutu[1] |
| Mărime aprox. | 10 călugărițe |
| Localizare |  Comuna PlătăreștiJudețul Călărași |
| Limba liturgică | română |
| Cântarea | bizantină |
| Schituri, metocuri și chilii | |
| Hramuri | Sf. Mare Mucenic Mercurie Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul |
| Site web oficial | https://sf-esc.ro/ |
Mănăstirea Plătărești este o veche mănăstire ortodoxă din România, ctitorie a lui Matei Basarab, cu hramurile Sf. Mare Mucenic Mercurie și Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, din comuna Plătărești, județul Călărași. Este situată pe o terasă a râului Dâmbovița, după confluența acestuia cu râul Colentina, la circa 25 de kilometri sud-est de București.
Mănăstirea Plătărești este inclusă, în ansamblul ei, în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare CL-II-a-A-14710.[2]
Cuprins
Istoric
Acest sfânt lăcaș a fost ctitorit de Matei Basarab (domn al Țării Românești între anii 1632-1654), la 3 aprilie 1646, așa cum indică pisania scrisă în limba română cu caractere chirilice:[3]
- Cu bună vrerea lui Dumnezeu ridicatu-au această sântă și dumnezeiască mănăstire din temelie iluminatul Domn Io Matei Basarab Voievod și Doamna Elina, întru lauda Sfântului Slăvit și Mare Mucenic Mercurie, ca să fie pomenit întru veci de veacu la răpaosul sufletelor, întru odihna drepților nesfârșită. Ispravnic au fost Pan Albu Cluceriu; după moartea lui fost-au tatăl lui Pan Mitrea Pitariul; Igumen Vasile, aprilie 3 vleat 7154 (1646), Pisal Pop Gheorghe.
În 1657, diaconul și cărturarul Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al III-lea al Antiohiei, relata că Matei Basarab s-a hotărât să ridice această mănăstire după ce ar fi primit sprijinul Sfântului Mercurie în una dintre bătăliile purtate cu Vasile Lupu la Nenișori (actualul sat Armășești, județul Ialomița) în octombrie 1639.[4][5] Există și ipoteza că mănăstirea ar fi fost înființată în amintirea unei bătălii din 1632 cu tătarii, veniți să-l ajute pe Radu Iliaș, pretendent la domnie.[3] Cele două variante nu se exclud una pe cealaltă, în sensul că după lupta din 1632 Matei Basarab ar fi înființat mănăstirea, care avea inițial o biserică de lemn, iar după victoria din 1639 a ridicat biserica de piatră a mănăstirii. Și Paul de Alep afirma că biserica mănăstirii Plătărești „fusese refăcută din temelie de răposatul Matei voievod”, deci existase o biserică mai veche.[4]
Pe lângă ctitorii Matei Basarab și soția sa, Elina, o serie alți donatori au contribuit la înzestrarea cu bunuri a Mănăstirii Plătărești. Astfel, atât boieri ca pitarul Mitrea sau clucerul Albu, cât și alți mireni, „cinstiți și socotiți svetnici, dregători și judecători a toată măsura, tocmitorii țării și tuturor boierilor mari sau mici”, au făcut danie Mănăstirii Plătărești moșii, icoane, odoare bisericești, clopote, turme de vite și bani. Matei Basarab a donat, pe lângă moșii și icoanele împărătești, icoana Sfântului Mercurie, care se păstrează până în prezent.[6] Printr-un hrisov dat la Târgoviște, voievodul își întărea drepturile asupra pământurilor cumpărate pentru mănăstirea Plătărești, arătând că „... și am dat acest hrisov al domniei mele, ca să fie domniei mele ocină și vecini în sat la Plătărești din județul Ilfov, de lângă podul Pitariului, din câmp și din pădure și din apă și din vatra satului și din balta Lebediului și cu vaduri de moară și cu tot venitul de peste tot hotarul, oricât se va alege, din hotar până în hotar”.[7] Printr-un alt act, datat în 25 februarie 1652, Matei Basarab sporea averea mănăstirii sale de la Plătărești, întărindu-i moșiile Uscați și Răsciori, precum și moșiile hotărnicite mai înainte,în anul 1647: Mileasca, Tufeanca, Rânzeasca și Plătăreștii de Jos.[7]
Matei Basarab nu alesese întâmplător să construiască o mănăstire la Plătărești. Pe lângă motivul religios, există și un motiv politico-militar: întărirea apărării Bucureștiului, lăcașul de cult de la Plătărești făcând parte dintr-o serie de mănăstiri fortificate ridicate împrejurul orașului, dispuse pe o rază de 30-40 de kilometri, cum erau și cele de la Căldărușani, Plumbuita, Mărcuța sau Negoești. Deoarece Imperiul Otoman nu permitea construirea de cetăți în Țara Românească, Matei Basarab a folosit din plin construirea de mănăstiri fortificate, înzestrate cu turnuri și ziduri solide, care pe lângă scopul religios puteau juca la nevoie și un important rol militar. În afară de zona Bucureștiului, el a acordat o importanță deosebită și zonei dinspre hotarul cu Moldova, unde amenințarea vecinului său Vasile Lupu era un motiv perpetuu de insecuritate, în acest scop el construind aici mănăstirile la Brebu și Măxineni.[8]
Mănăstirea Plătărești nu a fost scutită de vicisitudinile istoriei, suferind de-a lungul timpului numeroase distrugeri. Astfel, după ce în 1659 Mihnea al III-lea (domn al Țării Românești între anii 1658 – 1659) s-a răzvrătit împotriva stăpânirii otomane, fiind însă înfrânt și nevoit să se retragă în Transilvania, sultanul Mehmed al IV-lea i-a ordonat noului domn Gheorghe Ghica să mute capitala la București și să dărâme din temelii reședința domnească din Târgoviște precum și toate mănăstirile fortificate care o înconjurau.[9] În aceste circumstanțe, Mănăstirea Plătărești a fost devastată de către o trupă de tătari chemați în ajutor de către Gheorghe Ghica. Letopisețul Cantacuzinesc arată că „turcii și tătarii intrară în țară de o robiră și o prădară foarte rău”, jefuind Bucureștii și împrejurimile acestuia. Ctitoria lui Matei Basarab de la Plătărești a căzut pradă jafului năvălitorilor, care l-au luat în robie și pe egumen. „Trei zile și trei nopți, în păduri, vii, strâmtori, sate și locuri întărite, tătarii n-au mai lăsat un fir de iarbă crescând, un cocoș cântător”.[3] Amploarea distrugerilor a fost mare, dar mănăstirea nu a fost incendiată, așa cum s-a întâmplat cu mănăstirile Tânganu și Frumușani.[10] Repararea stricăciunilor provocate mănăstirii avea să înceapă abia 25 de ani mai târziu, în 1684, în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino. Urmașul acestuia, Constantin Brâncoveanu, a continuat aceste reparații.[11] Până la zidirea în 1702 a Palatului de la Mogoșoaia, Constantin Brâncoveanu obișnuia să folosească Mănăstirea Plătărești, alături de Mănăstirea Cotroceni, ca loc de refugiu în caz de primejdie.[11] El s-a refugiat la Plătărești chiar în primul său an de domnie, 1689, când a trebuit să părăsească Bucureștii sub amenințarea oștilor habsburgice conduse de generalul Heissler, intrate în Țara Românească pentru a se lupta cu oștile Imperiului Otoman.
Arhitectură
Pictura interioară
Mănăstirea Plătărești în prezent
Note
- ↑ Sfințire de biserică la Mănăstirea Plătărești, 22 aprilie 2013, Basilica.ro, accesat 30 octombrie 2023
- ↑ Lista Monumentelor Istorice 2015 - Județul Călărași, Ministerul Culturii, pag. 920, poziția 234
- ↑ 3,0 3,1 3,2 Dumitru Manolache, Plătăreşti, un loc trecut prin martiriile multor vremuri, 19 martie 2012, Ziarul Lumina, accesat 31 octombrie 2023
- ↑ 4,0 4,1 Paul de Alep, Călătoria patriarhului Macarie al Antiohiei, în Călători străini despre țările române, vol. VI, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976, p. 233
- ↑ Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908, p. 149
- ↑ Elena Tăbuș, Moștenirea lăsată de Matei Basarab Plătăreștiului, 16 august 2008, Ziarul Lumina, accesat 10 noiembrie 2023
- ↑ 7,0 7,1 Documenta Romaniae Historica, Seria B, Țara Românească, Volumul 31: 1646, Editura Academiei Române, București, 2003
- ↑ Toader Nicoară, Sentimentul de insecuritate în societatea românească la începuturile timpurilor moderne 1600-1830, Volumul 1, p. 133, Editura Accent, București, 2002, ISBN 9789736101267
- ↑ Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925. Vol. VII: De la Matei Basarab și Vasile Lupu până la Brâncovanu, p. 165.
- ↑ Muzeul de istorie al orașului București, Cercetări arheologice în București, Volumul 2, 1963, pp. 286-288
- ↑ George Potra, Din Bucureștii de altădată, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p. 214
