Xenofont Athonitul

Cuviosul Xenofon, întemeietorul Mănăstirii Xenofont din Muntele Athos

Cuviosul Xenofont Athonitul (sau Xenofon) a fost un monah cu viață sfântă care a trăit la Muntele Athos la sfârșitul secolului al X-lea și începutul secolului al XI-lea, și a fost întemeietorul Mănăstirii Xenofont, una dintre cele 12 mari mănăstiri de la Muntele Athos. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 24 aprilie.

Viața

Sfântul Xenofont, care a început a se nevoi la Sfântul Munte Athos în a doua jumătate a secolului al X-lea, provenea dintr-o familie bogată și cu renume, având astfel parte de o educație aleasă. A fost contemporan și prieten cu Sfântul Atanasie Athonitul, întemeietorul Marii Lavre, în a cărui biografie a rămas consemnat faptul că Sfântul Atanasie l-a vindecat numai cu rugăciunea pe Teodor, fratele Cuviosului Xenofon, care suferea de o boală gravă (se crede că suferea de cancer).

Atunci când Cuviosul Xenofont a ajuns la locul în care astăzi se află marea mănăstire care îi poartă numele, a găsit, după cum mărturisește tradiția, un mic altar închinat Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, precum și icoana făcătoare de minuni a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe. Această icoană a fost adusă de la Constantinopol în perioada iconoclastă, atunci când sfintele icoane erau aruncate în foc de către necredincioși și eretici. Fiind aruncată în foc și această sfântă icoană, o, minune!, focul s-a stins și icoana s-a aflat întreagă și nevătămată, spre rușinarea necinstitorilor. Văzând aceasta, cel mai obraznic și mai îndrăzneț dintre aceia, luând un pumnal, a lovit chipul Sfântului în bărbie și, îndată, sângele care a țâșnit din rană l-a arătat pe Sfântul Gheorghe viu și minunat, vădind astfel înșelarea ereticilor. Acest lucru se vede, ca mărturie, până astăzi.

După această întâmplare minunată, oamenii aceia necinstitori au luat-o la fugă, iar un creștin iubitor și cinstitor de Dumnezeu a luat icoana cu frică și cu evlavie și a dus-o la malul mării. Acolo s-a rugat fierbinte Preabunului Dumnezeu și, pentru a salva icoana, i-a dat drumul pe mare. Așa a ajuns icoana Sfântului Gheorghe în Sfântul Munte, spre a fi apărător al acelui binecuvântat loc, întărire și mângâiere monahilor.

Văzând Cuviosul Xenofont sfânta icoană și aflând despre minunata călătorie a ei pe mare, a ridicat cu propriile lui cheltuieli și multă osteneală, o mănăstire nouă și măreață pe care a închinat-o Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, și a făcut-o lăcaș al lucrării virtuții și nevoinței, al ascultării și al înveșmântării în dumnezeiască smerenie, locuință a înțelepciunii, casă a milei și a dragostei.

Prin discernământul și deplina dragoste a inimii sale, Sfântul a atras asupra sa Harul Preasfântului Duh. Pentru aceasta îl vedem venind împăciuitor în neînțelegerile și conflictele dintre unii monahi athoniți, dispute care se întâmplau pe la începutul secolului al XI-lea, cu privire la anumite diferende și încălcări teritoriale. Acestora, Sfântul le-a găsit rezolvare prin aplicarea dreptului și bine rânduind toate părțile interesate. Avem, astfel, și „asigurările” despre acestea, adică acordurile și contractele, în documentele de arhivă ale Sfântului Munte, din care se vădesc înțelepciunea minții Cuviosului, blândețea inimii, dispoziția împăciuitoare, dreptatea părerii sale, bogăția și adâncimea cultivării și lucrării sale duhovnicești. A fost numit, de către toți părinții aghioriți, „dreptul”.

Spre sfârșitul vieții sale, în jurul anului 1018, Cuviosul Xenofont a lăsat egumenia în grija fratelui său, Teodor, și s-a retras la isihie, așteptând cu pace ceasul plecării sale la cele cerești. Domnul l-a luat la odihnă, în pace, cândva între anii 1018-1035.

Proslăvirea

Deși a fost considerat din timpuri vechi un sfânt, proslăvirea sa a fost instituită de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în anul 1998, cu ocazia mileniului întemeierii mănăstirii Xenophontos.

Surse

• https://www.pemptousia.ro/2014/04/cuviosul-xenofon-ctitorul-manastirii-xenofont-din-sfantul-munte-24-aprilie/
• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras