Schitopolis

Schitopolis (gr. Σκυθόπολις), uneori Schitopoli în literatura română, Beit She'an sau Betșan la evrei, este o localitate creștină importantă în epoca bizantină în Țara Sfântă, capitală a provinciei Palaestina Secunda începând cu anul 409 d.Hr..

Istoria pre-creștină

Săpăturile arheologice din secolul XX au arătat că localitatea este una milenară, cel mai adânc strat arheologic, al 18-lea, dovedind urme umane încă din mileniul V î.Hr..

În Vechiul Testament localitatea este menționată de mai multe ori sub numele de Beit She'an (sau Betșan), identificare confirmată în scrierile istoricului Iosif Flavius.

Numele grecesc de Schitopolis, din perioada elenistică, este legat de reocuparea localității cu populația scită care a invadat Palestina în secolul al VII-lea î.Hr. (cf. Herodot, I, 103-5), lăsând pe unii dintre veteranii lor în acele locuri (Plinius, "Hist. natur.", V, 16; John Malalas, "Chronographia", V, in P.G. XCVII, 236; George Syncellus, "Chronographia", 214 etc.).

Sub acest nume de Schitopolis, localitatea apare în două locuri în cărțile Vechiului Testament, și anume:

• Cartea a doua a macabeilor 12, 29-31:
  

"29. Şi mergând de acolo, a năvălit asupra cetăţii Schitopolis, ce era departe de Ierusalim ca la şase sute de stadii;
30. Iar Iudeii, care locuiau acolo, mărturisind dragostea pe care o aveau faţă de ei Schitopolitenii, şi cum că şi în vremurile cele nenorocite le-au fost blânzi,
31. Iuda şi ai săi, mulţumindu-le, i-au îndemnat ca şi de aici înainte să fie buni cu neamul Iudeilor, şi au venit la Ierusalim, când se apropia sărbătoarea Cincizecimii."

• Cartea Iuditei 3, 10: "Şi şi-a aşezat oştirea între Ghibeea şi Schitopolis, unde a zăbovit o lună de zile, ca să îşi adune toate poverile oştirii sale."

Istoria creștină și bizantină

Dincolo de vechimea milenară a acestei aşezări, şi dincolo de atestările sale biblice vechi-testamentare, Schitopolisul din perioada bizantină (creștină) avea specificul că era încă puternic elenizat (elenizarea cetăţii începuse în a doua jumătate a sec. II î.Hr.), și filonul creştin din zonă era susţinut cu putere de memoria vie a Sfântului Ioan Botezătorul şi de un monahism viu. Moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite în zonă, erau adăpostite într-o biserică închinată lui, atestată în veacul al VI-lea, astfel încât Schitopolisul se afla pe traseul unora dintre închinătorii veniţi, unii de foarte departe, la Sfintele Locuri.

Monahismul din ţinuturile Schitopolisului are origini egiptene, de vreme ce primii monahi de aici despre care avem informaţii scrise sunt fugari veniţi din Egipt după dezlănţuirea, la anul 400, a prigoanei contra monahilor de către patriarhul Teofil al Alexandriei, acelaşi sumbru personaj care va juca rolul principal în depunerea şi exilarea Sfântului Ioan Gură de Aur. Printre cei aproape 80 de monahi refugiaţi în Schitopolis se aflau şi vestiţii pustnici Dioscor şi Ammoniu, doi dintre aşa-zişii „Fraţi Lungi“, prieteni şi protejaţi ai Sfântului Ioan Gură de Aur. Ei aparţineau monahilor cultivaţi ce vieţuiau în Sketis, denumiţi „origenişti“ de la o vreme, continuatori ai liniei duhovniceşti contemplative, aşa cum reiese că a fost trasată de Sfântul Antonie cel Mare în epistolele sale. Chiar dacă unii dintre aceşti monahi egipteni, după cum ne spune Sozomen, vor pleca după un an la Constantinopol, cei rămaşi au făcut ca sămânţa monahismului egiptean neptic şi cultivat să încolţească în pământul Schitopolisului, iar înclinaţia spre o teologie cultă şi deschisă culturii să însoţească mereu, ca o umbră, viaţa bisericească din capitala provinciei Palestina II.

După aşezarea primilor monahi, în jurul anului 400, o etapă importantă în evoluţia monahismului schitopolitan o reprezintă venirea ca episcop al cetăţii, prin 466, a lui Cosma, unul dintre primii ucenici ai lui Eftimie. După ce fusese diacon al bisericii Învierii, iar mai apoi stavrofilax, Cosma a devenit ulterior unul din horepiscopii patriarhului Iuvenalie. Lui i se datorează, în bună măsură, introducerea şi susţinerea în cetatea Schitopolisului a tradiţiilor monahale din pustia Iudeii, lucru care îl va fi atras aici în anul 500 pe Sfântul Sava cel Sfințit. Şederea până în anul 507 a marelui Cuvios în ţinutul Schitopolisului va lăsa urme care, pe lângă mănăstirea întemeiată de ucenicii săi, vor întraripa inimile localnicilor evlavioşi cu idealurile sfinţeniei întruchipate de el. În următoarele sale vizite, din 518 şi 531, Sfântul Sava găseşte în cetatea şi împrejurimile Schitopolisului o viaţă monahală bine înrădăcinată, precum şi o mănăstire organizată pe lângă casa episcopului. Toate acestea arată că „dimensiunea monahală şi pustnicească a creştinismului a penetrat Biserica Schitopolisului şi a exercitat o influenţă asupra populaţiei locale. Inscripţiile descoperite în cetate şi referinţele literare înfăţişează portretul unei Biserici care creşte şi se dezvoltă. A fost întemeiată printre populaţia de limbă aramaică, condusă de un episcopat educat în cultura elenistă, iar apoi, treptat, a ajuns să fie dominată de latura pustnicească a creştinismului, răspândită de monahi.“

Personalități creștine din Schitopolis

Episcopi

Scythopolis had a Christian community headed by a bishop even before the Edict of Milan of 313. When the Roman province of Palaestina Secunda was set up in the 4th century with Scythopolis as its capital, the bishopric became the metropolitan see of the province.

Mai mulți episcopi de Schitopolis sunt cunoscuți:

• Episcopul Patrophilus de Schitopolis era un prieten apropiat de-al lui Arie, pe care l-a primit la el când acesta (Arie) a fost exilat în Palestina, în anul 323. Susținător al arianismului, Patrophilus a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), precum și la alte sinoade ariene până în anul 360. Sozomen și Socrate Scolasticul spun că în anii 354-355 Patrophilus a urzit împreună cu Acachie de Cezareeea (Cezareea Palestinei fiind la vremea respectivă scaun mitropolitan atât pentru Schitopolis cât și pentru Ierusalim) ca să-l depună pe episcopul Maximus al Ierusalimului, care susținea Crezul de la Niceea, și să-l înlocuiască cu Chiril al Ierusalimului, pe care ei îl considerau în mod greșit ca fiind arian . He also supervised the exile of Eusebius of Vercelli to Scythopolis - Eusebius calls him his "jailer". In 359 he was a member of a delegation sent to Emperor Constantius II to protest against depositions of Arian clergy by Basil of Caesarea. He was deposed by the Council of Seleucia in 359 and died soon after. Philostorgius mentions that in 361 his body was disinterred and his bones scattered during the pagan reaction under Julian.
• Filip și Atanasie, arieni;
• Saturninus, prezent la Sinodul II Ecumenic (Constantinopol, 381);
• Teodosie, prieten cu sfântul Ioan Gură de Aur;
• Acacius, prieten cu sfântul Chiril al Alexandriei;
• Sf. Servianus, omorât de monofiziți în 452, prăznuit la 21 februarie în unele sinaxare;
• Ioan de Schitopolis (cca. 536–550), supranumit și „Scolasticul”, care a scris mai multe lucrări împotriva ereziei monofizite; his major one's a treatise written ca. 530, defending the theory of "dioenergism",[2] against his contemporary Severus of Antioch. Another work attacked the heretic Eutyches, one of the founders of Monophysitism. We have some data about him by Photius, learned bishop of Byzantium. Hans Urs von Balthasar suggested than John was the author of much of Maximus the Confessor's scholia.;
• Theodore, who about 553 was compelled to sign an anti-origenist profession of faith, still preserved (Le Quien, "Oriens christianus." III, 681-94).

Personalități

Printre personalitățile creștine ilustre din Schitopolis se numără:

• Sfântul mucenic Procopie (prăznuit la 8 iulie), care aparținea clerului cetății, după cercertările hagiologului ;
• Asterius, comentator al Psalmilor în secolul al IV-lea și citat cu laude de sfântul Ieronim;
• Sfântul Chiril din Schitopolis, monah și istoric al monahismului în Palestina vremii sale.
• sfinţii părinţi Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian şi Macrovie şi a mulţimii celor ce împreună cu ei au mărturisit în Schitopoli, în Palestina (4 mai)
• Sfântul Vasile și sfinţii şaptezeci de Mucenici din Schitopolis (28 iunie și 5 iulie)
• Sfânta muceniță Marato fecioara (12 noiembrie)

În secolul al VI-lea existau la Schitopolis patru biserici, închinate sfinților Toma, Ioan Botezătorul, Procopie mucenicul (8 iulie) și Vasile mucenicul (5 iulie și 28 iunie). Many monks lived in the town and its environs, occupied in making baskets and fans from the palms in the neighboring forests (Sozomen, "Hist. ecclés.", VIII, 13); with them the four Tall Brothers took refuge when expelled from Egypt by the patriarch Theophilus for so called origenist ideas.

Surse

• http://en.wikisource.org/wiki/Catholic_Encyclopedia_%281913%29/Scythopolis
• http://www.catholic.org/encyclopedia/view.php?id=10629
• http://en.wikipedia.org/wiki/Scythopolis
• https://en.wikipedia.org/wiki/Scythopolis_%28see%29
• http://www.teologie.net/data/pdf/AC-introd-KS.pdf