Efrem al Tomisului

Sfântul Sfinţit Mucenic Efrem a trăit în secolele III-IV, păstorind Eparhia Tomisului undeva între anii 300-304, urmându-i în scaunul episcopal sfântului ierarh Evanghelicus al Tomisului. Atestarea sa ca păstor al Daciei Pontice se regăseşte în sinaxarele greceşti şi romane.

Episcopul Efrem s-a născut undeva la sud de Dunăre, din părinţi creştini, crescând de mic cu frică de Dumnezeu. Ajungând la maturitate, acesta pleacă la Locurile Sfinte pentru a se închina, iar sosind aici hotărăşte să îmbrace haina preoţiei, devenind mai apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului.

Patriarhul îl trimite, la începutul veacului al IV-lea, în Dacia Pontică, pentru a propovădui Evanghelia lui Hristos şi a-i păstori pe credincioşii daco-romani din Eparhia Tomisului. Odată ajuns aici, şi luându-şi atribuţiile sale de ierarh, prin puterea "cuvântului lui Dumnezeu", episcopul Efrem aduce la credinţa în Hristos numeroşi daco-romani dar şi goţi sau sciţi.

În scurtul timp al păstoririi sale rodnice, numeroşi barbari au primit sfântul botez şi mulţi creştini au primit martiriul pentru credinţa lor nestrămutată în Hristos. Episcopul Efrem a avut însă grijă să răscumpere sfintele lor moaşte, pe care le îngropa în locuri de taină, ridicând mai apoi, de-asupra lor, numeroase biserici.

Cu voia lui Dumnezeu, în timpul persecuţiilor asupra creştinilor duse de împăratul Diocleţian în anii 300-304, episcopul Efrem este prins şi dus la Herson în Crimeea. Aici sfântul părinte este întemniţat şi chinuit cumplit de romani pentru a se lepăda de Dumnezeul creştinilor şi a se închina idolilor păgâni.

Însă episcopul Efrem nu a hulit pe Dumnezeul său, ci a mărturisit credinţa şi dragostea pentru Hristos, fiind ucis de aceştia prin tăierea capului. Astfel, fericitul episcop Efrem al Tomisului şi-a încredinţat sufletul său în mâinile Mântuitorului lumii, primind cununa mucenicească, făcându-i-se zi de pomenire la 7 martie.