Origen

Origen din Alexandria a fost un preot care a trăit la începutul secolului al III-lea, și primul teolog care a încercat sistematizarea gândirii teologice. A trăit într-o perioadă tulbure din istoria Bisericii creștine, în care mai existau încă persecuții împotriva creștinilor în Imperiul Roman, iar gândirea teologică era nu doar nesistematică, dar și într-o lipsă de consens în interiorul creștinismului. A scris foarte mult, dar mare parte din aceste scrieri nu au ajuns până în zilele noastre. În secolele de după moartea lui, unele învățături extremiste ale adepților săi i-au fost atribuite iar numele său a devenit suspicios. El a fost anatemizat la Sinodul V Ecumenic din 553, prin canonul al XI-lea emis de acest sinod:

Dacă cineva nu îi anatemizează pe Arie, Eunomie, Macedonie, Apolinarie, Nestorie, Eutihie și Origen, la fel și scrierile lor eretice și, de asemenea, pe toți ceilalți eretici care au fost deja condamnați și anatemizați de către sfânta, soborniceasca și apostolica biserică și de către cele patru sfinte sinoade care au fost deja menționate și, de asemenea, pe cei care au propovăduit sau acum gândesc în același fel ca și ereticii mai înainte pomeniți și care rămân în greșeala lor chiar până la moarte: să fie anatema.[1]

Cu toate acestea, există unele controverse ale savanților privind autenticitatea celei de-a XV-ea "Anateme împotriva lui Origen", adițională, care condamnă, în mod distinct, învățăturile sale greșite. Există neînțelegeri cu privire la originea acestor canoane, anume dacă ele au fost emise de sinodul ecumenic sau de un sinod constantinopolitan [2]. Uneori acestea au fost greșit interpretate ca indicând faptul că Origen și învățăturile sale nu au fost considerate eretice. Cu toate acestea, nu anatemizarea lui Origen sau condamnarea învățăturilor sale ca fiind eretice sunt puse sub semnul întrebării, ci autenticitatea ecumenică a celei de-a XV-lea anateme adiționale emise împotriva unor elemente specifice ale învățăturilor lui Origen.

Viața

Numele întreg al lui Origen a fost Origenes Adamantius. Nu se cunosc cu exactitate datele de naștere și deces ale acestuia. El s-a născut în jurul anului 185, cel mai probabil, în Alexandria într-o familie creștină. Se crede că a fost educat de tatăl său, Leonida. El a folosit această educație pentru a revitaliza și învăța, ca didaskalos, la Şcoala catehetică din Alexandria în 203, aflată sub jurisdicția lui Dimitrie, episcopul de Alexandria. Acestea s-au întâmplat după moartea mucenicească a tatălui său în 202 în timpul persecuțiilor lui Septimius Severus. Origen avea pe atunci 17 ani și se pare că i-a succedat lui Clement de Alexandria care fusese silit să plece din Alexandria în urma persecuțiilor.

În jurul anului 215, el a plecat în Palestina unde fusese invitat ca să propovăduiască de către Alexandru, episcopul de Ierusalim și de către Teoctist, episcopul de Cezareea, chiar dacă el nu fusese încă hirotonit. Propovăduirea lui în Palestina a fost considerată o încălcare a disciplinei de către Dimitrie.

În 230, el a fost hirotonit în Palestina de către episcopii Alexandru și Teoctist. Aceasta s-a făcut fără acordul lui Dimitrie și cu încălcarea autorității acestuia, care, în consecință, l-a expulzat din Alexandria. În urma alungării sale din Alexandria, el s-a mutat în Cezareea unde a înființat o școală.

Origen a murit ca mucenic în urma persecuțiilor din anul 250 sau 254, cel mai probabil în Cezareea. S-a pretins că a murit în Tir și că acolo se găsește mormântul său, în spatele altarului mare al catedralei din Tir. Dovezile mutării lui Origen la Tir au rămas neclare.

Scrieri

Origen a scris foarte mult. După spusele lui Epifanie de Salamina, el a conceput peste 6000 de lucrări. În afară de câteva categorii neconcludente, scrierile sale pot fi împărțite în 4 clase: critică de text, exegeze, teologie apologetică, practică și sistematică, și scrisori. Dintre toate aceste lucrări, cea mai importantă scriere a fost Hexapla, o critică de text care compara diferite traduceri ale Vechiului Testament. Totuși, doar unele porțiuni din munca sa au supraviețuit până în zilele noastre. Textul complet nu ne-a parvenit.

Teologie

Origen, reproșând filosofiei laicilor că nu au elucidat învățătura despre Dumnezeu, a încercat o expunere sistematică a dogmelor trinitare: „Treimea este un aspect atemporal și nu un aspect soteriologic ca la Tertulian. Dezvoltarea monadei în triadă, a unui loc în afara timpului, nu are un criteriu cronologic ci ontologic deoarece nu putem crede că ar exista în El ceva mai mult sau ceva mai puțin, fiind o unitate în sine” (Despre principii, cartea I, cap. 2).

Dificultatea care se găsește la Origen este cea referitoare la împăcarea monteismului strict cu învățătura Sfintei Tradiții despre Sfânta Treime. Pentru Origen, Tatăl este principiul Ființei divine, iar monarhia Tatălui este o idee masivă și absolută. Fiul conduce exclusiv ființele raționale fiind al doilea după Tatăl. Duhul Sfânt e și mai mic, pătrunzând numai în cei care s-au învrednicit a fi sfințiți prin har. Această afirmație l-a dus pe Origen la subordinaționism.

În alte texte, Origen reușește să depășească formulele subordinaționiste, afirmând relația Fiului cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Suprind radical însă ideile sale ce țin de dialectica ariană, după care există un timp în care Fiul nu era născut. Origen arată că Tatăl se naște din veci, etern și simultan, fără început, iar acest act este unul ontologic și nu temporal. Raportul dintre Tatăl și Fiul este unitatea de substanță, adică deoființimea. Fiul este deoființă cu Tatăl, însă Tatăl singur este Dumnezeu Adevărat sau Dumnezeu Însuși, Adevărul Însuși și Binele Însuși.

Fiul este strălucirea „Luminii celei veșnice, oglinda fără pată a lui Dumnezeu, chipul Bunătății Sale” (Despre principii, cartea I, cap. 1).

„Fiul este nenăscut și mai presus de toate cele făcute, dar Tatăl ca natură nenăscută și atotbună este și El nemăsurat mai presus de Fiul” (Despre principii, cartea I, cap. 1).

Origen era atât de convins de acestea încât în unele cazuri nu se simțea obligat să le dovedească. Astfel, el spune că „precum s-a vădit și s-a arătat în alte locuri, Fiul este deosebit de Tatăl după ființă și ipostas” (Despre principii, cartea I, cap. 1).

„Tatăl se cunoaște pe sine mai clar și mai deplin decât îl cunoaște Fiul” (Despre principii, cartea I, cap. 4).

Dumnezeu, spune Origen este ,,harul nemăsurat și adevărat, Fiul este numai o oarecare licărire și un chip al harului și al Adevărului Tatălui” (Despre principii, cartea I, cap. 3). sau ,,Dumnezeu este lumina neajunsă, Fiul este o slabă licărire care se numește mare numai pentru o slăbiciune a noastră” (Despre principii, cartea I, cap. 2).

Origen spune că voia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât voia Fiului iar Cuvântul este un al doilea Dumnezeu și nu are o îndumnezeire primordială. Susținerea ideii că Fiul este chipul Tatălui nevăzut va conduce mai apoi la specularea naturii umane care, prin introducerea acestui model va ajunge la un chip care nu numai că diferă de model dar îi este și inferior. Încercând să explice doctrina chipului, Origen avea să ajungă la afirmația că Fiul lui Dumnezeu nu era adevărul prin El Înșuși ca Dumnezeu, ci aceasta este caracteristica numai persoanei Tatălui, iar Sfântul Duh se află mai presus de cele ce sunt fiind de la Tatăl prin Fiul.

Legături externe

• Filocalia lui Origen (1911) pp. 1-237. English translation [3]
• A Coptic view [4]
• Origen: Wikipedia [5]
• Origen of Alexandria [6]
• Origen în The Catholic Encyclopedia [7]