Sinoade Ecumenice: Diferență între versiuni
(traducere - început) |
|||
Linia 2: | Linia 2: | ||
{{Orthodoxchristianity}} | {{Orthodoxchristianity}} | ||
− | ''' | + | '''Sinoadele Ecumenice''' sunt [[sinod|sinoade]] [[episcop]]ale extraordinare care iau decizii în primul rând în privința formulărilor [[dogmă|dogmatice]], în special atunci când Biserica se confruntă cu [[erezie|erezii]]. În al doilea rând, ele se pot ocupa cu stabilirea unor [[drept canonic|norme canonice]] care reglementează modul de administrare al Bisericii. |
<!-- ==History== --> | <!-- ==History== --> | ||
− | == | + | ==Ecumenicitatea== |
− | |||
− | + | O teorie [[eclesionogie|eclesiologică]] populară încă din vremea în care a fost definită de filosoful [[slavofilism|slavofil]] [[Alexei Homiakov]] afirmă că ecumenicitatea unui Sinod - ideea că un sinod anume are o semnificație universală, infailibilă pentru Biserică - este dată de acceptarea ei de către întreaga Biserică. Aceasta ar însemna că un Sinod care e declară ecumenic ar putea fi considerat mai târziu de către Biserică drept un [[Sinod tâlhăresc]], adică unul care nu a stabilit adevărul, ci mai degrabă a propovăduit o [[erezie]]. De asemeni, un Sinod poate stabili o învățătură corectă, dar care să nu aibă semnificație universală, pentru întreaga Biserică. Ideea că un conciliu trebuie să fie "acceptat", recunoscut de către întreaga Biserică înainte să fie considerat ecumenic se numește uneori "recepționism" (din lat. ''receptus'', acceptat). | |
− | + | Această atitudine a apărut în primul rând din opoziția față de perspectiva [[Biserica Romano-Catolică|romano-catolică]] asupra acestei chestiuni. Pentru Biserica Romano-Catolică, un sinod poate fi considerat ecumenic atunci când este ratificat de Papa de la Roma. Însă Ortodoxia nu are aceeași structură eclesiologică, ci una diferită de cea a Romei, iar Homiakov și alții au încercat să formuleze un alt model pentru stabilirea caracterului ecumenic și deci infailibil al unui Sinod particular. | |
+ | |||
+ | O formă a recepționismului (sau cel puțin un limbaj care favorizează acest mod de gândire) o putem găsi și în [[Enciclica Ptriarhilor Ortodocşi]] din 1848 care, împotriva papismului, afirmă că păzitorul Adevărului nu este Papa, ci întregul popor al lui Dumnezeu. | ||
− | + | Însă alți teologi, precum Pr. [[John S. Romanides]] au afirmat că, la Sinoadele considerate ecumenice în Biserica Ortodoxă nu pare să fi existat sentimentul că ar fi fost nevoie de o acceptare formală de către Biserică, înainte de intrarea lor în vigoare. În textele rămase de la acestea regăsim formule de auto-declarare a caracterului lor ecumenic, iar în cele mai multe cazuri hotărârile acestora au fost înscrise imediat în legislația imperială romană. Textele Sinoadelor nu par să cuprindă indicații cu privire la necesitatea unor aprobări sa recunoașteri ulterioare. | |
− | + | În plus, teoria "recepționistă" nu rezolvă problema stabilirii clare a momentului în care se poate spune că Biserica a recunoscut sau a respins un Sinod. Recepționismul mai ridică și alte probleme eclesiologice: astfel, cum se poate spune că [[Sinodul IV Ecumenic|al patrulea Sinod Ecumenic]] a fost "recunoscut de către întreaga Biserică", în condițiile în care un mare număr de creștini care, aparent, aparțineau Bisericii, l-au respins, provocând o [[schismă]] care persistă până în zilele noastre? Un astfel de raționament este circular, pentru că presupune că oricine acceptă un Sinod este în Biserică, iar oricine îl respinge se găsește în afara Ei. Altfel spus, asemenea Sinoade sunt considerate ecumenice în principal pentru că aceia care susțin hotărârile lor declară că numai ei constituie Biserica. | |
− | + | Nevoile determinate de circumstanțele istorice par să susțină și ele analiza lui Romanides. Atunci când Sinoadele s-au întrunit, stabilirea unor formulări dogmatice era o chestiune urgentă. Ideea că s-ar fi putut aștepta decenii sau secole întregi pentru a ști dacă un Sinod era cu adevărat ecumenic ar fi schimbat în mod dramatic caracterul unui astfel de sinod. Părinții de la Sinoadele Ecumenice considerau deciziile pe care luau în comun drept imediat aplicabile. | |
− | + | Până în prezent, ierarhia Bisericii Ortodoxe nu a stabilit încă o definiție universal acceptabilă asupra modului în care se poate stabili caracterul ecumenic al unui Sinod. Părerea unanim acceptată este că un Sinod poate fi considerat ecumenic și infailibil atunci când și în măsura în care acesta mărturisește Adevărul așa cum ne-a fost lăsat, prin [[Sfânta Tradiţie]], de către Sfinții Părinți ai Bisericii. | |
==Canonical status== | ==Canonical status== |
Versiunea de la data 12 octombrie 2007 19:39
Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!
Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului. |
Sinoadele Ecumenice sunt sinoade episcopale extraordinare care iau decizii în primul rând în privința formulărilor dogmatice, în special atunci când Biserica se confruntă cu erezii. În al doilea rând, ele se pot ocupa cu stabilirea unor norme canonice care reglementează modul de administrare al Bisericii.
Cuprins
Ecumenicitatea
O teorie eclesiologică populară încă din vremea în care a fost definită de filosoful slavofil Alexei Homiakov afirmă că ecumenicitatea unui Sinod - ideea că un sinod anume are o semnificație universală, infailibilă pentru Biserică - este dată de acceptarea ei de către întreaga Biserică. Aceasta ar însemna că un Sinod care e declară ecumenic ar putea fi considerat mai târziu de către Biserică drept un Sinod tâlhăresc, adică unul care nu a stabilit adevărul, ci mai degrabă a propovăduit o erezie. De asemeni, un Sinod poate stabili o învățătură corectă, dar care să nu aibă semnificație universală, pentru întreaga Biserică. Ideea că un conciliu trebuie să fie "acceptat", recunoscut de către întreaga Biserică înainte să fie considerat ecumenic se numește uneori "recepționism" (din lat. receptus, acceptat).
Această atitudine a apărut în primul rând din opoziția față de perspectiva romano-catolică asupra acestei chestiuni. Pentru Biserica Romano-Catolică, un sinod poate fi considerat ecumenic atunci când este ratificat de Papa de la Roma. Însă Ortodoxia nu are aceeași structură eclesiologică, ci una diferită de cea a Romei, iar Homiakov și alții au încercat să formuleze un alt model pentru stabilirea caracterului ecumenic și deci infailibil al unui Sinod particular.
O formă a recepționismului (sau cel puțin un limbaj care favorizează acest mod de gândire) o putem găsi și în Enciclica Ptriarhilor Ortodocşi din 1848 care, împotriva papismului, afirmă că păzitorul Adevărului nu este Papa, ci întregul popor al lui Dumnezeu.
Însă alți teologi, precum Pr. John S. Romanides au afirmat că, la Sinoadele considerate ecumenice în Biserica Ortodoxă nu pare să fi existat sentimentul că ar fi fost nevoie de o acceptare formală de către Biserică, înainte de intrarea lor în vigoare. În textele rămase de la acestea regăsim formule de auto-declarare a caracterului lor ecumenic, iar în cele mai multe cazuri hotărârile acestora au fost înscrise imediat în legislația imperială romană. Textele Sinoadelor nu par să cuprindă indicații cu privire la necesitatea unor aprobări sa recunoașteri ulterioare.
În plus, teoria "recepționistă" nu rezolvă problema stabilirii clare a momentului în care se poate spune că Biserica a recunoscut sau a respins un Sinod. Recepționismul mai ridică și alte probleme eclesiologice: astfel, cum se poate spune că al patrulea Sinod Ecumenic a fost "recunoscut de către întreaga Biserică", în condițiile în care un mare număr de creștini care, aparent, aparțineau Bisericii, l-au respins, provocând o schismă care persistă până în zilele noastre? Un astfel de raționament este circular, pentru că presupune că oricine acceptă un Sinod este în Biserică, iar oricine îl respinge se găsește în afara Ei. Altfel spus, asemenea Sinoade sunt considerate ecumenice în principal pentru că aceia care susțin hotărârile lor declară că numai ei constituie Biserica.
Nevoile determinate de circumstanțele istorice par să susțină și ele analiza lui Romanides. Atunci când Sinoadele s-au întrunit, stabilirea unor formulări dogmatice era o chestiune urgentă. Ideea că s-ar fi putut aștepta decenii sau secole întregi pentru a ști dacă un Sinod era cu adevărat ecumenic ar fi schimbat în mod dramatic caracterul unui astfel de sinod. Părinții de la Sinoadele Ecumenice considerau deciziile pe care luau în comun drept imediat aplicabile.
Până în prezent, ierarhia Bisericii Ortodoxe nu a stabilit încă o definiție universal acceptabilă asupra modului în care se poate stabili caracterul ecumenic al unui Sinod. Părerea unanim acceptată este că un Sinod poate fi considerat ecumenic și infailibil atunci când și în măsura în care acesta mărturisește Adevărul așa cum ne-a fost lăsat, prin Sfânta Tradiţie, de către Sfinții Părinți ai Bisericii.
Canonical status
The canons of the Ecumenical Councils are regarded within the Orthodox Church as universally authoritative, though not in a strictly constructionist sense. Their canons have often been repealed or revised by the decisions of local synods or even of later Ecumenical Councils. Nevertheless, their legislation is central to the Orthodox canonical tradition, and appeals to such canons are more frequently made than to any other source of canonical legislation.
Seven or Nine Ecumenical Councils?
As far as some Orthodox are concerned, since the Seventh Ecumenical Council there has been no synod or council of the same scope as any of the Ecumenical councils. Local meetings of hierarchs have been called "pan-Orthodox," but these have invariably been simply meetings of local hierarchs of whatever Eastern Orthodox jurisdictions are party to a specific local matter. From this point of view, there has been no fully "pan-Orthodox" (Ecumenical) council since 787. Unfortunately, the use of the term "pan-Orthodox" is confusing to those not within Eastern Orthodoxy, and it leads to mistaken impressions that these are ersatz ecumenical councils rather than purely local councils to which nearby Orthodox hierarchs, regardless of jurisdiction, are invited.
Others, including 20th century theologians Fr. John S. Romanides and Fr. George Metallinos (both of whom refer repeatedly to the "Eighth and Ninth Ecumenical Councils"), Fr. George Dragas, Metropolitan Hierotheos (Vlachos) of Nafpaktos, and the 1848 Encyclical of the Eastern Patriarchs (which refers explicitly to the "Eighth Ecumenical Council" and was signed by the patriarchs of Constantinople, Jerusalem, Antioch, and Alexandria as well as the Holy Synods of the first three), regard other synods beyond the Seventh Ecumenical Council as being ecumenical. Those who regard these councils as ecumenical often characterize the limitation of Ecumenical Councils to only seven to be the result of Jesuit influence in Russia, part of the so-called "Western Captivity of Orthodoxy."
Lista Sinoadelor Ecumenice
- I. Primul Sinod de la Niceea, (325); repudiated Arianism, adopted the Nicene Creed.
- II. Primul Sinod de la Constantinopol, (381); revised the Nicene Creed into the present form used in the Eastern and Oriental Orthodox churches.
- III. Sinodul de la Efes, (431); repudiated Nestorianism, proclaimed the Virgin Mary as the Mother of God (Greek, Θεοτόκος).
- IV. Sinodul de la Calcedon, (451); repudiated the Eutychian doctrine of Monophysitism, described and delineated the two natures of Christ, human and divine; adopted the Chalcedonian Creed. This and all following councils are not recognized by Oriental Orthodox Communion.
- V. Al doilea Sinod de la Constantinopol, (553); reaffirmed decisions and doctrines explicated by previous Councils, condemned new Arian, Nestorian, and Monophysite writings.
- VI. Al treilea Sinod de la Constantinopol, (680-681); repudiated Monothelitism, affirmed that Christ had both human and Divine wills.
- Sinodul Quinisext (al cinci-șaselea) (= Fifth and Sixth) or Council in Trullo, (692); mostly an administrative council that raised some local canons to ecumenical status and established principles of clerical discipline. It is not considered to be a full-fledged council in its own right because it did not determine matters of doctrine. This council is accepted by the Orthodox Church as a part of the Sixth Ecumenical Council, but that is rejected by Roman Catholics.
- VII. Al doilea Sinod de la Niceea, (787); restoration of the veneration of icons and end of the first iconoclasm.
The next two are regarded as ecumenical by some in the Orthodox Church but not by other Orthodox Christians, who instead consider them to be important local councils.
- VIII. Fourth Council of Constantinople, (879-880); restored St. Photius the Great to his see in Constantinople and anathematized any who altered the Nicene-Constantinopolitan Creed, abrogating the decrees of the Robber Council of 869-870. This council was at first accepted as ecumenical by the West but later repudiated in favor of the robber council in 869-870 which had deposed Photius.
- IX. Fifth Council of Constantinople, (1341-1351); affirmed hesychastic theology according to St. Gregory Palamas and condemned the Westernized philosopher Barlaam of Calabria.
Later councils
Although based strongly on the Ecumenical Councils Orthodox doctrine continues to be defined through the church. These include the mind of the church as expressed through Local Councils and letters or statements of faith put out by individual bishops. Those decisions/statements made in the past that bear particular importance today are:
- The Encyclical Letter of Saint Photius (867)
- The First Letter of Michael Cerularius to Peter of Antioch (1054)
- The decisions of ‘the Councils of Constantinople in 1341 and 1351 on the Hesychast Controversy
- The Encyclical Letter of Saint Mark of Ephesus (1440-1441).
- The Confession of Faith by Gennadius, Patriarch of Constantinople (1455-1456)
- The Replies of Jeremias the Second to the Lutherans (1573-1581)
- The Confession of Faith by Metrophanes Kritopoulos (1625)
- The Orthodox Confession by Peter of Moghila, in its revised form (ratified by the Council of Jassy, 1642)
- The Confession of Dositheus (ratified by the Council of Jerusalem, 1672)
- The Answers of the Orthodox Patriarchs to the Non-Jurors (1718, 1723)
- The Reply of the Orthodox Patriarchs to Pope Pius the Ninth (1848)
- The Reply of the Synod of Constantinople to Pope Leo the Thirteenth (1895)
- The Encyclical Letters by the Patriarchate of Constantinople on Christian unity and on the 'Ecumenical Movement' (1920, 1952)
Documents 5-9 are sometimes called the Symbolical Books of the Orthodox Church
See also
External links
- The Councils - Fr. Thomas Hopko's outline of the Ecumenical Councils (in "the rainbow series" catechism)
- The Ecumenical Councils of the Orthodox Church by the V. Rev. N. Patrinacos
- The Eighth and Ninth Ecumenical Councils
- Orthodox Church Listing of Synods and Councils
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Istoria Bisericii > Sinoade
Categorii > Istoria Bisericii > Sinoade > Sinoade ecumenice
Categorii > OrthodoxWiki
Categorii > OrthodoxWiki > Pagini de serviciu > Îmbunătățire
Categorii > Teologie > Seria Introducere în Creștinismul Ortodox