Xenia

Sf. Cuvioasă Xenia

Sfânta Cuvioasă Xenia (sau Xenia Romana) a trăit la începuturile creștinismului, în secolul al V-lea. Originară din Roma, ea a îmbrăcat haina monahală și a trăit într-o continuă priveghere, înfrânare și smerenie. Numele monahal pe care și l-a ales, Xenia, se traduce prin „străina”, vrând să arate prin acest gest că se înstrăinează de lumea aceasta, pentru a se dedica numai celor sfinte.
Biserica Ortodoxă o prăznuiește la data de 24 ianuarie.

Viața

Sf. Xenia s-a născut la Roma, pe la începutul secolului al V-lea, într-o familie bogată de senatori. Numele ei de botez era Eusebia.

La vârsta de 17 ani, în momentul în care părinții ei îi hotărâseră o căsătorie din interes, ea a ales să fugă, împreună cu două slujnice, în Insula Cos (Kòs) din Marea Egee. A făcut acest lucru din dragoste față de Hristos, căci pentru ea adevărata logodnă era unirea cu El. A renunțat la numele Eusebia, luându-și numele Xenia (grec. ξενία - străina), vrând să arate prin acest gest că se înstrăinează de lumea aceasta, pentru a se dedica numai celor sfinte.

În urma rugăciunilor sale, l-a întâlnit pe ieromonahul Pavel, care a devenit un adevărat părinte duhovnicesc pentru ea. La îndemnul acestuia, Xenia s-a stabilit în cetatea Milassa din Caria (o veche provincie romană situată în sud-estul Asiei Mici) și a îmbrăcat haina monahală. Aici a ridicat o bisericuță închinată Sfântului Ştefan Întâiul-mucenic, precum și o mică mănăstire, în care se va nevoi împreună cu cele două slujitoare ale sale cu care fugise din Roma, dar și cu alte fecioare din împrejurimile cetății.

Sf. Xenia era într-o continuă priveghere, înfrânare și smerenie. Purta niște haine vechi, dar considera că trupul său este nevrednic chiar și de acestea. Toată viața ei era întru umilință și vărsare a lacrimilor. În Sinaxarul zilei în care se face pomenirea ei se spune că „puteai să vezi izvoarele apelor în vreme de arșiță secând, decât ochii ei încetând de lacrimi... facutu-s-au lacrimile ei pâine ziua și noaptea. Era străină de lume, însă, locuitoare a cerului. A fost văzută în trup, dar s-a asemănat cu îngerii cei fără de trup”.

Diavolii se temeau de înfrânarea ei și nu îndrăzneau să se apropie de ea. Mânca uneori doar la două zile, iar de multe ori petrecea toată săptămâna fără hrană. Iar când era să primească hrana, nu mânca verdețuri, linte, poame de grădină, ci numai puțină pâine, udată cu lacrimile sale. Lua din cădelniță cenușă și presăra pâinea sa. Aceasta o făcea în tot timpul vieții sale, împlinind cuvântul proorocesc: „Cenușă cu pâine am mâncat și băutura mea cu plângere am amestecat”.

Adormind întru Domnul Chiril, episcopul cetăți Milassa, a fost ales în locul lui, Cuviosul Pavel, egumenul mânăstirii Sfântul Andrei, părintele duhovnicesc al Sfintei Xenia. Primind vrednicia de episcop, Cuviosul Pavel a mers la mănăstirea de fecioare și a sfințit-o pe Xenia ca diaconiță, ca pe una ce era cu adevărat vrednică de aceasta. Căci în trup fiind, avea viață îngerească, și cu toate că fusese crescută întru multe dulceți și desfătări, fiind fiică de senator, însă la atât de aspră viață s-a deprins, încât pe o cale nouă, neobișnuită, se vedea că se suie spre pustnicească desăvârșire.

Atâta râvnă era într-însa, încât de cu seara, până în timpul cântării Utreniei, sta toată noaptea, ridicându-și mâinile în sus și rugându-se; și așa în toate serile era văzută de surori în taină, iar uneori plecându-și genunchii de cu seara, până dimineața se ruga, cu multe lacrimi, și astfel întotdeauna slujea Domnului, iar aceasta o făcea cu smerenie, pentru că mai jos decât toți se socotea pe dânsa.

Atunci când Cuvioasa Xenia a trecut la cele veșnice, pe la amiază, pe cer s-a arătat, deasupra mănăstirii, o cunună de stele foarte luminoasă având în mijlocul ei o cruce, iar această cunună strălucea mai mult decât soarele. Prin acest semn, Dumnezeu a dorit să arate tuturor, sfințenia Cuvioasei Xenia. Cetățenii din Milassa, care se aflau la un praznic într-un sat vecin, văzând semnul cel de pe cer, se mirau și întru nepricepere se întrebau ce este acesta. Iar episcopul lor, fericitul Pavel, înțelegând cu duhul, a zis către toată mulțimea poporului: „Maică Xenia a adormit și pentru dânsa este semnul minunii!”. Şi îndată, sfârșind Liturghia, s-a întors în cetate cu tot poporul care fusese la praznic și aflară cetățenii, precum le-a spus lor episcopul, că Sfânta Xenia murise.

Viața sa a fost cunoscută de ceilalți creștini abia după moartea ei. Cuvioasa Xenia le ceruse celor două slujnice ale ei să nu spună nimănui nimic despre viața sa - astfel că nimeni nu a știut unde și când s-a născut, din ce fel de familie și de ce a ales să părăsească lumea aceasta. Abia după trecerea sa la cele veșnice slujnicele ei au făcut cunoscut motivul înstrăinării Xeniei de lume pentru Hristos.

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; căci luând Crucea, ai urmat lui Hristos; și luptând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii se bucură, Cuvioasă Xenia, duhul tău.

Condac, glasul al 2-lea:

Pomenirea ta, cea minunată Xenia, săvârșind noi, cei ce te cinstim pe tine cu dragoste, lăudăm pe Hristos, Cel ce ți-a dat ție întru toate putere de tămăduire; pe Acela totdeauna roagă-L pentru noi toți.

La Exapostilaria („Luminânda”) Utreniei din 24 ianuarie:

Dorind, prea cinstită Xenia, locașul cel ceresc, te-ai înstrăinat, de Dumnezeu purtătoare, ca o iubitoare de cucernicie, de patrie, de bogăție și de neam; și ridicându-ți crucea ta, cu osârdie ai alergat către Hristos, Cel ce a venit din Fecioara, în chip neobișnuit, să-i mântuiască pe oameni.

Legături externe

• Our Holy Mother Xenia of Rome
• Poulos, George. St. Xenia. Orthodox Saints. qtd. in Orthodox Women Saints. The Self-Ruled Antiochian Orthodox Christian Archdiocese of North America.