Eusebiu al Nicomidiei

Eusebiu de Nicomidia a fost mai întâi episcop de Beritus (Beirut, Liban, în zilele noastre) în Fenicia. Apoi, a devenit episcop de Nicomidia, înainte să fie numit Arhiepiscop de Constantinopol, unde a rămas până la moarte. A fost un important sprijinitor al lui Arie, folosindu-şi influenţa printre membrii familiei lui Constantin cel Mare pentru a-l apăra pe Arie, dar şi pentru a-și întări propria sa poziţie. Pentru istoricii Bisericii nu este clar dacă a fost un adevărat adept al ereziei ariene, sau a fost un semiarian interesat.

Viaţa

Se cunosc puţine lucruri despre prima parte a vieţii lui Eusebiu. Nu se cunosc data şi locul naşterii sale. Se pare că el era o rudă îndepărtată a familiei Împăratului Constantin. După ascensiunea acestuia, folosindu-şi influenţa la curte, Eusebiu a obţinut destul de repede o mare influenţă şi în cadrul Bisericii. El se bucura de încrederea lui Constantin şi a fiului şi succesorului acestuia, Constanţiu al II-lea. El a fost şi tutorele lui Iulian Apostatul, care a fost împărat după Constanţiu al II-lea. Eusebiu este cel care l-a botezat pe Constantin cel Mare în mai 337.

Eusebiu a fost elevul lui Lucian Mucenicul, în a cărui şcoală a învăţat Eusebiu doctrinele cunoscute ulterior sub numele de arianism. El a devenit Episcop de Beritus dar a reuşit să obţină un transfer pe Scaunul din Nicomidia, care era capitala Împăratului de Răsărit, Licinius. În Nicomidia el a fost favorizat de soţia lui Licinius, Constantia, care era sora lui Constantin.

După condamnarea sa de către Alexandru I al Alexandriei, Arie s-a refugiat în Cezareea unde a solicitat şi primit sprijin din partea lui Eusebiu, despre care Arie spune că era un “apropiat al lui Licinius.” Astfel, Arie a devenit şi el un elev al lui Lucian. Preluând iniţiativa, Eusebiu, a scris mai multe scrisori în sprijinul lui Arie. Ca răspuns la aceste scrisori, Alexandru a trimis scrisori de avertizare către mai mulţi episcopi, avertizându-i despre această erezie răspândită de Arie şi Eusebiu. În sprijinul lui Arie, Eusebiu a convocat un sinod de episcopi din provincia sa cerându-le să îl sprijine pe Arie şi să-l convingă pe Alexandru să îl ajute pe Arie. Acest sinod l-a autorizat pe Arie să se reîntoarcă în Biserica din Alexandria.

După ce Constantin l-a înfrânt pe Licinius în 323, el şi-a îndreptat atenţia spre disputa doctrinală din interiorul Bisericii. Constantin a încercat să realizeze o înţelegere între cele două părţi aflate în dispută, dar acest lucru nu a fost posibil. Atunci, urmând exemplul sinodului “general” din Arles care s-a întrunit pentru a hotărâ în cazul donatiştilor, Constantin a convocat un sinod e episcopi din toate ţinuturile sale pentru a decide în cazul disputei ariene. Sinodul, care a devenit cunoscut ca Sinodul I Ecumenic, a avut loc în localitatea Niceea în anul 325. La acest sinod, Eusebiu şi prietenii săi au înaintat o mărturisire de credinţă ariană. Totuşi, această mărturisire nu a fost bine primită de participanţii la sinod, având doar şaptisprezece susţinători din peste trei sute de episcopi care au participat la sinod.

În ciuda rezistenţei înverşunate a arienilor, în cele din urmă a fost adoptat un Crez. Eusebiu de Nicomidia a fost printre episcopii care au semnat Crezul de la Niceea, cu toate că se împotrivea condamnării lui Arie, despre care Eusebiu considera că este înţeles greşit. Eusebiu a continuat să propovăduiască părerile ariene şi după sinod, spre dezamăgirea împăratului. Ca urmare, la câteva luni de la sinod, Constantin i-a exilat pe Eusebiu şi pe Arie. De asemenea, el l-a trimis pe Teognis, Episcop de Niceea, în exil sub acuzaţia că îl sprijinea pe Licinius.

Totuşi, prin 328, Eusebiu şi Arie se întorc din exil, probabil prin intervenţia Constanţiei, văduva lui Licinius. Prin 329, el era din nou în graţiile împăratului. În timp ce se afla la curtea imperială, Eusebiu a devenit şi mai popular printre membrii familiei imperiale.

Odată cu întoarcerea din exil, Eusebiu devine liderul unui grup care avea ca obiectiv anularea efectelor Sinodului de la Niceea şi victoria arianismului. Grupul explica tuturor poziţia lui Arie spunând că Arie accentuase prea puternic cuvintele sale (pentru care Arie se căia) sau că el fusese greşit înţeles. Pretinzând că este ambiguă, ei au respins folosirea formulei de la Niceea şi au profitat de bunăvoinţa episcopilor care doreau să rămână în graţiile lui Constantin. De asemenea, Eusebiu a format o alianţă cu alte grupuri înrudite, cum ar fi meletienii, lucrând la discreditarea multora dintre oponenţi săi.

Printre cei pe care el a reuşit să îi îndepărteze se găsesc şi cei trei mari oponenţi ai săi de la Sinodul de la Niceea: Eustatie de Antiohia care a fost demis şi exilat în 330, urmat de Atanasie, care a fost exilat la Treves în 335 şi Marcel din Ansira în 336. Izgonirea lui Atanasie a venit după o serie de sinoade şi întruniri care erau în mare măsură convocate şi controlate de prelaţi arieni. Aceste încercări erau orchestrate de Eusebiu pentru a-l discredita pe Atanasie şi pentru a reda arienilor poziţiile de autoritate din cadrul Bisericii, dar au fost în mare măsură fără succes. În final, în faţa lui Constantin, Atanasie a fost confruntat cu relatări, pe care nu putea să le contrazică, despre faptul că el lansase ameninţări pentru a întârzia transporturi de cereale (grâu) din Alexandria pentru Constantinopol. Constantinopolul era dependent de cerealele aduse din Egipt. Furios, Constantin la izgonit pe Atanasie.

Ca episcop al zonei unde-şi avea Constantin domiciliul, Eusebiu l-a botezat pe acesta în 22 mai 337. La moartea lui Constantin, Constanţiu al II-lea, în vârstă de douăzeci de ani, a devenit împărat. Deşi nu era un arian, Constanţiu a căzut sub influenţa lui Eusebiu, care a sprijinit în faţa lui politicile ariene. În 339, după ce şi-a consolidat poziţia pe lângă împărat şi prin intrigi de curte, Eusebiu a pus la cale numirea sa ca Arhiepiscop de Constantinopol prin expulzarea lui Pavel I de Constantinopol.

Dacă Eusebiu era un adept deplin al arianismului, este încă sub semnul întrebării, dar în mod clar politicile sale erau de ascensiune, el folosindu-se de intrigi la curtea imperială pentru a ajunge la poziţia de arhiepiscop al capitalei imperiale. El a murit în anul 341, aflându-se în cea mai înaltă poziţie la care putea aspira pe pământ. Astfel, el era episcopul curţii imperiale de la Constantinopol, inamicii săi erau alungaţi, în scaunele din Alexandria şi Antiohia erau episcopi aleşi de el, iar tânărul împărat, Constanţiu al II-lea, îi urma întocmai sfaturile.

Casetă de succesiune: Eusebiu al Nicomidiei
Precedat de: ?	Episcop de Beirut xxx-318	Urmat de: ?
Precedat de: ?	Episcop de Nicomidia 318-339	Urmat de: ?
Precedat de: Pavel I	Arhiepiscop de Constantinopol 339-341	Urmat de: Pavel I

Legături externe

• Eusebius_of_Nicomedia
• Catholic Encyclopedia: Eusebius of Nicomedia