Iulian Sava

Cuviosul Iulian Sava a fost un călugăr cu viață sfântă care a trăit în secolul IV-lea în regiunea Edesa din Mesopotamia. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 18 octombrie.

Viața

Cuviosul Iulian Sava a trăit în vremea împăratului Iulian Apostatul (360-363). A lăsat toate ale lumii și s-a făcut pustnic în deșertul din apropierea fluviului Eufrat, în regiunea regiunea numită atunci Osroene (sau Edesa, după numele cetății care era capitala regiunii). Viața lui ascetică, în post și rugăciune, închinată în întregime lui Dumnezeu, a făcut ca mulți ucenici să se adune în jurul peșterii în care trăia, făcându-și colibi împrejur, și urmând felului de viață al învățătorului lor.

Minunatul acesta a omorât și un balaur și a făcut de a izvorât fântâna cu apă în pământ sec și fără de apă.

Dar ajungând să aibă o sută de ucenici și devenind foarte cunoscut, ca să fugă de lauda oamenilor și de tulburări a plecat cu câțiva ucenici la Muntele Sinai, unde a făcut o biserică deasupra pietrei pe care a văzut Moise, primitorul de lege, pe Dumnezeu, pe cât i-a fost cu putință a-L vedea (Ieșire 33, 21). Această biserică, reconstruită în timpul împăratului Iustinian, există până astăzi.

Însa când păgânul împărat Iulian Apostatul a venit în Persia, creștinii, temându-se de o nouă persecuție, cunoscându-l că este rob ales al lui Dumnezeu, îl rugau ca să-i izbăvească de el. Iar sfântul făcând îndelungată rugăciune către Dumnezeu zece zile, a auzit glas de sus, zicând: "Nu numai pentru tine, ci și pentru alții mulți, care stau toată noaptea la rugăciune, spurcatul și păgânul Iulian a fost junghiat". Dar după scurta domnie a lui Iovian (363-364), care a restabilit credința ortodoxă în Imperiul Bizantin, a urmat împăratul Valens (364-378), adept al arianismului, care a declanșat împotriva creștinilor ortodocși persecuții mai mari decât cele ale lui Iulian Apostatul. În anul 365, împăratul Valens l-a alungat din tronul patriarhal din Antiohia pe fericitul Meletie al Antiohiei (prăznuit la 12 februarie). Atunci sfântul Meletie a trimis pe câțiva creștini binecredincioși la cuviosul Iulian ca să-i ceară ajutorul prin rugăciunea și cuvântul lui, mai ales că ereticii lansaseră zvonul că cuviosul Iulian era de partea lor. Iar cuviosul Iulian, auzind acestea, a lăsat pustia și a venit la Antiohia ca să-i întărească pe creștini și să le arate drepta credință.

Iar mergând pe drum, a fost primit în casă de o femeie iubitoare de Dumnezeu și șezând sfântul la cină, un copilaș de șapte ani al acelei femei, care se afla împrejurul mesei, depărtându-se puțin s-a întâmplat de a căzut într-un puț. Iar acea cinstita femeie văzând aceasta, fără a se întrista cât de puțin sau a se mâhni, nimic nu și-a schimba firea, ci a continuat a sluji sfântului cu credință și mărime de suflet. Deci sfântul întrebând de copil, ea zise cum că îi este rău, iar sfântul cerând cu dinadinsul ca să vină copilul la masă să-l binecuvinteze, a priceput lucrul și numaidecât sculându-se de la masă și venind la puț, văzu copilașul plutind deasupra apei sănătos, ca și cum s-ar fi jucat în ea. Și a poruncit celor ce se aflau acolo de l-au scos; și fiind întrebat copilul, spunea că nu i-a fost nici un rău, fiindcă era ridicat deasupra apei de sfântul, care îi vorbea în apă și se juca cu dânsul.

Deci mergând Sfântul la Antiohia, s-a pogorât la peșterile în care se ascundeau creștinii persecutați. Și mulți creștini venind au luat har și binecuvântare de la sfântul. Iar el fiind aprins de niște friguri foarte grele, zăcea fără de glas, de abia trăgându-și sufletul. Deci supărându-l frații cei ce erau împrejurul lui zicându-i că stau mulți afară care vor să ia binecuvântarea sa, sfântul a făcut rugăciune și s-a sculat însuși din acea mare fierbințeală, pentru folosul mulțimii.

Și după ce i-a mângâiat pe creștinii din Antiohia și i-a întărit în credința ortodoxă, sfântul Iulian a pornit să se întoarcă la pustia și la nevoința lui sihăstrească, trecând prin cetatea Cirului. Iar creștinii din Cir oprind pe sfântul pentru mângâiere, i-au zis: "Robule al lui Dumnezeu, așteptăm în locul episcopului nostru pe un oarecare Asterie rău credincios și adânc în răutate, ci fii cu noi de ne ajută cât vei putea, ca nu cumva el cu bârfitoarea sa limba, să ne întoarcă cu oarecare cuvinte". Deci sfântul a rămas și a făcut rugăciune toată noaptea cu cei ce se adunaseră. Și Dumnezeu s-a milostivit de creștinii ortodocși din Cir, Asterie murind când încerca să vorbească mulțimii ca să-i convertească la arianism.

Apoi întorcându-se către ucenicii săi și petrecând cu ei încă câțiva ani, sfântul Iulian a trecut la Domnul cu pace și bucurie.

Viața fericitului Iulian Sava a fost povestită de Teodoret din Cir în Istoria călugărilor din Siria. Teodoret amintește de sfântul Iulian și în a sa Istorie bisericească (H. E. iii. 19, iv. 24).

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras
• http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie18.htm
• https://en.wikisource.org/wiki/Dictionary_of_Christian_Biography_and_Literature_to_the_End_of_the_Sixth_Century/Julianus_Sabas,_an_anchorite