Tațian Sirianul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.
Ilustrație pe un manuscris reprezentându-l pe Tațian Sirianul

Tațian Sirianul (c. 120 - c. 185 d.Hr.), sau Asirianul, este un apologet cunoscut al creștinismului în secolul al II-lea. Tațian a venit din Siria (Asiria) la Roma; aici se convertește la creștinism și urmează școala sfântului Iustin Martirul și Filosoful. După moartea martirică a sfântului Iustin (165 d.Hr.), Tațian alunecă spre curentele gnostice ale sectei encratiților, devenind chiar liderul lor. Cele mai importante lucrări ale sale sunt traducerea epistolelor sf. ap. Pavel în siriacă și [Diatessaron-ul].

Viața

În privința[1][2][3][4] datei și locului în care s-a născut, se cunosc puține dincolo de ceea ce mărturisește el însuși în lucrarea sa Oratio ad Graecos, cap. xlii[5]:și anume că s-a născut în "țara asirienilor"; consensul academic din prezent este că a murit în 185 d.Hr., probabil în [Asiria].

A ajuns la Roma, unde se pare că a rămas o vreme. Aici se pare că a avut primul contact cu creștinismul. După propria sa declarație, a reflectat asupra problemelor religioase, mai ales din cauza scârbei provocate de cultele păgâne. Potrivit Vechiului Testament, zice el, a fost convins de nerezonabilitatea pagânismului. S-a converit la creștinism și a devenit discipolul lui Iustin Martirul. Era perioada când [filosofii creștini] îi combăteau pe sofiștii greci, și la fel ca Sfântul Iustin, a deschis o școală creștină în Roma. Nu se știe cât timp și-a continuat misiunea în Roma fără a fi prigonit.

După moartea Sfântului Iustin în 165 d.Hr., viața lui Tațian este într-o oarecare măsură necunoscută. Sf. Irineu susține (Haer., I., xxvlii. 1, Ante-Nicene Fathers, i. 353) că după moartea Sfântului Iustin a fost excomunicat din biserică din cauza asceticismului encratitic al opiniilor sale (Eusebiu de Cezareea pretinde că Tațian a întemeiat o sectă encratitică), dar și pentru că l-ar fi urmat pe capul gnosticilor, Valentin. Este știut că Tațian a părăsit Roma, stând o vreme probabil fie în Grecia, fie în Alexandria, unde s-ar putea să-l fi avut ca discipol pe Clement. Sf. Epifanie relatează că Tațian a înființat o școală în Mesopotamia a cărei influență s-a extins către [Antiohia] în [Siria], și chiar și în [Cilicia] și mai ales în [Pisidia].

Caracterul ascetic al creștinismului siriac care s-a născut pe vremea lui [Aphraates] nu a fost influențat de Tațian, ci are rădăcini care ajung mai adânc în timp. Dezvoltarea timpurie a bisericii siriene oferă un comentariu asupra atitudinii lui Tațian în viața practică. Astfel, pentru botezare Aphraates condiționa asumarea celibatului pentru catehumeni. Aceasta arată cât de înrădăcinate erau opiniile lui Tațian în Siria și susține ipoteza cum că el ar fi fost misionarul țărilor din jurul fluviului Eufrat.

Scrieri

Lucarea sa Oratio ad Graecos (Epistolă către greci) condamnă pagânismul ca fiind lipsit de valoare și laudă caracterul rezonabil și vechimea Creștinismului. La fel de repede ca și Eusebiu, Tațian a fost lăudat cu privire la opiniile sale despre vechimea lui Moise și a legislației iudaice, iar datorită secțiunii cronologice din Oratio, aceasta nu a fost condamnată în general.

Cealaltă lucrare majoră a sa este [Diatessaron], o "armonizare" sau sinteză a celor patru Evanghelii din Noul Testament, într-o narațiune a vieții lui Iisus Hristos. Sfântul Efrem Sirul se referea la aceasta cu numele de Evangelion da Mehallete ("Evanghelia Amestecului"), practic, fiind singurul text evanghelic folosit în Siria în timpul secolelor al III-lea și al IV-lea. În secolul al V-lea, Diatessaron-ul a fost înlocuit în bisericile care îl foloseau cu cele patru Evanghelii originale. Rabbula, Episcop de [Edessa], a dat dispoziție ca preoții și diaconii să verifice dacă fiecare biserică are o copie a Evangheliilor separate (Evangelion da Mepharreshe), iar Teodoret, Episcop de Cirus, a îndepărtat mai mult de două sute de copii ale Diatessaron-ului din bisericile din eparhia sa.

Sunt disponibile câteva versiuni ale Diatessaron-ului. Cea mai veche, care face parte in familia versiunilor răsăritene, se păstrează în Comentariile lui Efraim la opera lui Tațian, care la rândul ei este păstrată în două variante: o traducere în armeană păstrată în două exemplare și o copie a originalului [siriac] de la sfârșitul secolului al V-lea/începutul secolului al VI-lea, care a fost publicat de Louis Lelow (Paris, 1966). Alte traduceri au fost făcute în limbile arabă, persană și georgiana veche. Despre un fragment narativ despre [Patimi], găsit în ruinele din Dura-Europos în 1933, s-a crezut inițial că face parte din Diatessaron, dar cercetări recente nu leagă în mod direct acest text de lucrarea lui Tațian. Cea mai veche versiune a acestui document care face parte din familia apuseană este textul latin [Codex Fuldensis], scris la cererea episcopului [Victor de Capua] în 545 AD. Deși textul este dependent clar de Vulgata, ordinea fragmentelor este în mod clar diferită de cea a lui Tațian. Influența lui Tațian poate fi detectată în astfel de manuscrise latine mult mai vechi sub formă de [traduceri în latină] ale Bibliei, în scrierile Novatian care au supraviețuit și în antifoanele romane(catolice ?). După Codex Fuldensis, se pare că versiunile apusene ale lucrării au avut parte de o existență subterană, ieșind la suprafață de-a lungul secolelor sub formă de traduceri germana veche (c. 830), daneză (c. 1280), sub formă de manuscris venețian din secolul al XIII-lea și a unui manuscris engleza medie din 1400 al lui [Samuel Pepys].

Într-o scriere pierdută, intitulată Despre perfecțiune în conformitate cu Doctrina Mântuitorului, Tațian consideră căsătoria ca simbol al legăturii trupului cu lumea perisabilă și pune în seama diavolului "inventarea" căsătoriei. El face distincție între omul cel vechi și omul cel nou; omul cel vechi este omul legii iar cel nou al Evangheliei. Alte scrieri pierdute ale lui Tațian includ o lucrare scrisă înainte de Oratio ad Graecos care pune pune în evidență diferențele dintre natura umană și natura animalelor și o lucrare numită Problematon biblion care cuprinde o compilație de ziceri Scripturistice obscure.

Teologie

Punctul central al teologiei lui Tațian este un monoteism strict care devine izvor al vieții morale. Inițial, sufletul uman avea credință în Unul Dumnezeu, dar a pierdut-o odată cu căderea. În consecință, omul a căzut sub lega demonilor în eroarea abominabilă a politesimului. Prin credința monoteistă, sufletul este scos din lumea materială și de sub legea demonică și este unit cu Dumnezeu. Dumnezeu este duh/spirit (pneuma), dar nu cel fizic sau pneuma stoic; el era singur înainte de creație, dar avea în el cuprins potențialul întregii creații. Unii savanți consideră teologia creaționistă a lui Tațian ca începutul învățăturii "ex nihilo" (creație din "nimic").[6]

Mijloacele creației au fost dynamis logike ("putere exprimată prin cuvinte"). La început, Logosul, primul creat, a ieșit de la Dumnezeu, apoi a făcut lumea, creând materia din care a răsărit, ulterior, toată creația. Universul creat este pătruns de pneuma hylikon, "duhul lumii," care este comun îngerilor, stelelor, oamenilor, animalelor și plantelor. Acest duh al lumii este inferior lui pneuma divin, iar în om formează psyche sau "sufletul," astfel încât în corp material și suflet omul nu diferă, în mod esențial, de animale; deși, în același timp, omul este chemat la o uniune aparte cu duhul divin, care îl ridică deasupra animalelor. Acest duh divin este imaginea lui Dumnezeu în om, și lui i se datorează nemurirea omului.

Primul născut dintre duhuri a căzut și i-a făcut și pe alții să cadă, și astfel au apărut demonii. Căderea duhurilor a fost apoi propagată prin dorința lor de a-l separa pe om de Dumnezeu, pentru ca acesta să nu-l mai slujească pe Dumnezeu ci pe duhurile căzute. În orice caz, omul a fost implicat în această cădere, și-a pierdut locuința binecuvântată iar sufletul său a fost golit de duhul sfânt și s-a scufundat în lumea materială, în care doar o reminiscență a credinței în Dumnezeu a supraviețuit.

Deoarece omu a căzut prin liberul arbitru, la fel trebuie și să se reîntoarcă la Dumnezeu. Duhul Sfânt se unește cu sufletele celor care merg pe calea cea dreapta; prin profeți, Duhul Sfânt le reamintește oamenilor de asemănarea cu Dumnezeu pe care au pierdut-o. Cu toate că Tațian nu pomenește numele lui Iisus Hristos, doctrina sa despre răscumpărare își are punctul culminant în Hristologie.

Surse

Note

  1. Cf. http://www.earlychristianwritings.com/info/tatian.html Introductory Note To Tatian the Assyrian, Jonathan Edwards Ryland - earlychristianwritings.com
  2. Cf. http://www.earlychurch.org.uk/tatian.php Tatian, Address, 42, Ante-Nicene Fathers, vol.2, p. 81–82
  3. Cf. http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf02.iii.i.html ANF02. Fathers of the Second Century: Hermas, Tatian, Athenagoras, Theophilus, and Clement of Alexandria (Entire) - Christian Classics Ethereal Library
  4. The Origins and Emergence of the Church in Edessa during the First Two Centuries A.D. Author(s): L. W. Barnard Source: Vigiliae Christianae, Vol. 22, No. 3 (Sep., 1968), pp. 161-175.
  5. Ante-Nicene Fathers, ii. 81–82 : http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf02.toc.html
  6. {{ Edwin Hatch, The Influence of Greek Ideas and Usages upon the Christian Church, 195–196. Baza acestei teorii [ex nihilo] venea de la Platon, deși unii dintre termeni au fost împrumutați de la Aristotel și de la stoici. La rândul ei, a devenit fundația teoriei care în cele din urmă a avut câștig de cauză în Biserică. Tranziția a avut loc în opera lui Tațian [circa 170 D.H.]}}

Studii

  • Petersen, W. The Diatessaron and Ephrem of Syrus as Sources of Romanos the Melodist (Tournout, Peeters, 1985) (CSCO 475 [Subsidia 74]).
  • Neymeyr, U. Die christliche Lehrer im zweiten Jahrhundert. Ihre Lehrtätigkeit, ihr Selbsverständnis und ihre Geschichte (Leiden, 1989) (Vigiliae Christianae. Supplements, 4), 182-194.
  • Petersen, W. Tatian's Diatessaron: Its Creation, Dissemination, Significance and History in Scholarship (Leiden, Brill, 1994).
  • Hunt, E. J. Christianity in the 2nd Century: The Case of Tatian (London, Routledge, 2003).
  • Gaca, K. L. "Driving Aphrodite from the World: Tatian and His Encratite Argument," in Eadem, The Making of Fornication: Eros, Ethics, and Political Reform in Greek Philosophy and Early Christianity (Berkeley, University of California Press, 2003), 221-246.
  • Petersen, W. L. "Tatian the Assyrian," in Antti Marjanen and Petri Luomanen (eds), A Companion to Second-Century Christian “Heretics” (Leiden: Brill, 2005), 125-158.
  • Harris, J. R. "The First Tatian Reading in the Greek New Testament," in Idem, New Testament Autographs and Other Essays (Sheffield: Sheffield Phoenix, 2006) (New Testament Monographs, 7).
  • Zola, N. J. Tatian's Diatessaron and the Passion Chronology. M.A. diss., Abilene Christian University, 2009, 177 pp., #050-0171.

Legături externe