Grigorie Isihastul

Cuviosul Grigorie Isihastul (frescă sârbă)

Cuviosul Grigorie Isihastul, numit și Grigorie din Gorniak (în sârbă: Григорије Горњачки, Григорије из Горњака) sau Grigorie cel Tânăr, este un sfânt isihast care a trăit în Muntele Athos, unde a înființat Mănăstirea Grigoriu, și în Serbia în secolul XIV, având o mare influență asupra monahismului din regatul Serbiei și din Balcani în general. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 7 decembrie.

Viața

Născut în zorii secolului al XIV-lea într-o regiune necunoscută a Balcanilor (probabil în Serbia), Sfântul Grigorie a auzit, încă de foarte tânăr, despre virtuțile Sfântului Părinte Grigorie Sinaitul (prăznuit la 27 noiembrie), așa că s-a grăbit să se alăture lui și ucenicilor săi. După moartea acestui reînnoitor al vieții isihaste la Muntele Athos și în Balcani, Grigorie a venit din Constantinopol să se alăture Sfântului Romil (sau Romilo, gr. Romylos - prăznuit la 18 septembrie) la Paroria, în Tracia, la granița dintre Bizanț și Bulgaria (în jurul anului 1350). Dar, după un timp, din cauza frecventelor incursiuni ale turcilor, au trebuit să părăsească acest loc de retragere și s-au refugiat la Zagora, împreună cu părintele lor duhovnicesc, Ilarion. Curând după aceea, Romil a plecat spre Athos, iar Grigorie l-a urmat după decesul lui Ilarion. Au luptat duhovnicește împreună, în tăcere și isihie, pentru virtute, nu departe de Marea Lavră, în deșertul de sud al Athosului. Dar influxul de călugări și vizitatori care veneau la ei în căutare de sfaturi și încurajări i-a determinat să se mute într-un loc și mai izolat.

În 1371, moartea despotului sârb Ioan Uglješa, mare protector al Sfântului Munte, a stârnit teama de noi invazii turcești printre călugări, iar mulți dintre ei au părăsit Athosul, inclusiv Sfântul Romil. Sfântul Grigorie a rămas acolo și a înființat lângă chilia în care locuia Mănăstirea Sfântului Nicolae, cunoscută astăzi ca mănăstirea Sfântului Grigorie. Cu toate acestea, amenințarea turcă l-a determinat să părăsească și el Athosul pentru a se duce în Serbia, condusă de prințul Lazăr (prăznuit la 15 iunie), pios și prieten al călugărilor. Acesta a întemeiat numeroase mănăstiri pe munții și dealurile din țara sa și a primit cu bucurie pe Romil, Grigorie și alți refugiați din Athos. Sfântul Grigorie și câțiva ucenici care l-au însoțit - numiți "sinaiți" („Părinții Sinaiți” sunt prăznuiți în Biserica Serbiei pe 6 mai) datorită loialității lor față de învățăturile marelui Grigorie Sinaitul - au primit din partea prințului un loc liniștit în regiunea numită Branitchevo. Sfântul s-a stabilit într-o peșteră, care curând a devenit o biserică dedicată Sfântului Nicolae, și a fondat pentru ucenicii săi Mănăstirea Gorniak. De acolo, "sinaiții" au înființat numeroase mănăstiri în alte părți ale Serbiei, răspândind printre poporul sârb tradiția rugăciunii interioare, Rugăciunea lui Iisus, provenită de la Muntele Athos și Muntele Sinai.

Potrivit unor surse, Sfântul Grigorie s-ar fi întors în mănăstirea sa de la Athos puțin înainte de a fi trecut la cele veșnice. Moaștele sale au fost păstrate acolo până la incendiul mănăstirii din 1761, apoi au fost transferate în Serbia, unde au avut diverse deplasări de-a lungul istoriei, pentru a se întoarce în cele din urmă la Mănăstirea Gorniak. O parte din aceste moaște au fost recent restituite la mănăstirea sa de la Athos.

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
• wikipedia