Elefterie Cubicularul

Sfântul Elefterie Cubicularul a fost un mucenic care se crede că a trăit în secolul al IV-lea la curtea împăratului Iulian Apostatul (361-363). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 15 decembrie.

Viața

Sfântul Elefterie provenea dintr-o familie ilustră de rang senatorial din Constantinopol. Din copilărie fusese crescut la curtea imperială și acolo primise mari cinstiri, între care și aceea de a ocupa demnitatea de cubicular, bucurându-se de încrederea intimă a împăratului. Deși întrecea în bogății și slavă pe mulți din oamenii acelor vremi, a fost cuprins de dumnezeiasca dragoste după cele nestricăcioase și veșnice, a socotit pe toate cele pământești ca nimic și a ales să fie mai bine lepădat în curțile Domnului, decât să rămână în locașurile păcătoșilor (Psalm 83, 11).

Dorind să se depărteze de lume, a cerut suveranului permisiunea de a se retrage pentru motive de sănătate și de a petrece ceva timp la țară, în apropierea râului Sangarin (gr. Sangarios) din Asia Mică. Acolo și-a achiziționat o casă și a construit o capelă subterană, unde a fost botezat și unde participa frecvent la ospățul vieții veșnice, era cu ochii minții ațintiți spre Dumnezeu și se îndeletnicea în fiecare zi cu cântări dumnezeiești și plinea toată virtutea.

La întoarcerea sa la curte, cu fața palidă și slăbită de austeritățile ascetice și de vegherile nocturne îndelungate, nu a putut scăpa de întrebările îngrijorate și pline de suspiciune ale împăratului.

Dar stricătorul sufletelor noastre, diavolul, n-a suferit să vadă toate acestea; s-a slujit de o slugă a fericitului punându-i în gând să se ducă la împărat și să pârască pe stăpânul său. S-a dus deci sluga la împărat și i-a spus că stăpânul său Elefterie s-a botezat și că a zidit o biserică. I-a mai spus că se închina Celui Răstignit, că batjocorește legiuirile și rânduielile împărătești. A mai adăugat că are sub pământ o casă ascunsă, că aduce Dumnezeului creștinilor slujbe de toată noaptea, că-și chinuie trupul cu post, cu plânsete și cu culcări pe pământ. Împăratul s-a aprins de mânie și l-a chemat pe sfânt la el. Când a venit, împăratul i-a pus întrebări, la vedere pașnice și măgulitoare, grăindu-i așa: „De ce ne-ai părăsit, Elefterie? Cum te-ai depărtat atâta vreme de la noi? Cum ai disprețuit dorul nostru și curțile noastre împărătești? Cum ai disprețuit dragostea noastră cea mare și curată ce-ți păstrăm?”. „Împărate, i-a răspuns Sfântul Elefterie, trupul mi-i șubrezit de multe și nenumărate boli; am voit să stau la aer curat ca să-mi recapăt sănătatea.” „Dar pentru ce să te desfătezi numai tu singur, i-a spus împăratul, de aerul cel curat? Pentru ce să te bucuri numai tu singur de bunătatea lui? Pentru ce să nu ne bucurăm împreună, mergând și eu cu tine acolo?”.

Sfântul nu i-a dat răspuns la aceste cuvinte. Iar împăratul, îndată ce s-a făcut seară, a trecut râul Sangarin, căci dincolo de acest râu își avea sfântul locuința. S-a uitat pe o ușă ascunsă și a văzut o gaură ca gura unui puț. S-a coborât pe ea și a dat de o biserică frumos împodobită. Cele văzute l-au tulburat. A lăsat mânia la o parte și a început să spună cuvinte lingușitoare, căutând să slăbească tăria fericitului. Dar pentru că izbea cu pumnii în aer, căci n-a putut să-l înduplece pe sfânt cu cuvintele lui, a poruncit să i se taie capul cu sabia, iar cinstitul lui trup să fie aruncat mâncare câinilor și pasărilor.

Fericitul și-a dat lui Dumnezeu sufletul, iar trupul lui, care zăcea părăsit, a fost luat de un creștin împodobit cu harul preoției, evlavios și iubitor de Dumnezeu, care l-a înmiresmat cu mir și l-a îngropat într-un loc de seamă.

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
• https://calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie15.htm