Dionisie (Ignat)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Starețul Dionisie Ignat de la Colciu

Starețul Dionisie Ignat de la Colciu a fost unul dintre cei mai experimentați părinți duhovnicești din Sfântul Munte, deopotrivă pentru monahii români, greci sau de alte neamuri, dar și pentru miile de pelerini din întreaga lume, care au căutat să găsească la Colciu liniște sufletească și sfat duhovnicesc. Bătrânul Dionisie a trecut la cele veșnice la vârsta de 95 de ani, dintre care 78 de ani i-a petrecut în Sfântul Munte[1].

În țară

Părintele Dionisie Ignat s-a născut la 22 septembrie 1909 în comuna Vorniceni (județul Botoșani), într-o familie de țărani cu 8 copii, băieți și fete, dintre care cel mai mare, Gheorghe, a fost și el călugăr sub numele Ghimnazie. Părinții lui, Ioan şi Casandra Ignat, i-au dat la botez numele de Dumitru. Era cel mai mic dintre cei opt copii.

Dimitrie (viitorul Dionisie), plin de dorinţă arzătoare pentru viaţa monastică, l-a urmat pe fratele său mai mare, monahul Ghimnazie (Gheorghe în lume) la Schitul Măgura în 1923, pe când era în vârstă de numai 14 ani. Stareţul schitului a decis să-l accepte, în ciuda vârstei lui, dar în acelaşi timp să-l trimită la şcoală. Astfel că, timp de doi ani, Dimitrie a învăţat la Şcoala Profesională din Târgu Ocna şi vizita Schitul cât putea de des.

În 1926, când Moldova a fost tulburată de schimbarea calendarului, pleacă la Muntele Athos, urmându-l pe fratele său mai mare, Ghimnazie.

Muntele Athos

Cei doi frați, împreună cu alți doi călugări români, au ajuns la Sfântul Munte la 6 septembrie 1926, și s-au dus mai întâi ca oaspeţi în Chilia Sf. Gheorghe a părintelui Gherasim Sperchez, de la Schitul Capsala, nu departe de Karyes.

Deoarece se întâmplă des ca cineva să devină un bun monah atunci când începe prin a locui cu un străin, părintele Ghimnazie a decis că fratele Dimitrie ar trebui să facă aşa. De aceea l-a trimis la părintele Serafim, la Biserica Intrării în Templu a Născătoarei de Dumnezeu, lângă Karyes, mai jos de Schitul Sf. Andrei. Aceasta a fost în noiembrie 1926, şi fratele Dimitrie a stat acolo până în iulie 1927. În acest timp, părintele Ghimnazie lucra la Mănăstirea Iviron.

Capsala

În iulie 1927, Chilia Buneivestiri de lângă Mănăstirea Pantocrator ajunse de vânzare şi fu achiziţionată de părintele Ghimnazie şi fratele Dimitrie, împreună cu un alt călugăr, părintele Sebastian. Ei au împrumutat 5000 de drahme de la un anume părinte Mihail, care era negustor la Karyes.

Bătrânul Dionisie spune despre aceasta: „Cumpăraserăm Chilia Buneivestiri din Capsala, împrumutând nişte bani, şi ne luă trei ani de muncă pentru a-i returna. Pentru fiecare zi de lucru câştigam 20 de drahme. În acele vremuri, cu atâta se puteau cumpăra doar două pâini. Era foarte greu de trăit. Era extrem de dificil să te ţii de programul zilnic de slujbe şi să mai faci şi altceva pe lângă aceasta. Dar în acest timp m-am simţit mai aproape de Dumnezeu decât oricând altcândva, căci era atât de greu şi trebuia să ne încredinţăm atât de mult voii lui Dumnezeu. Am locuit în această chilie timp de cinci ani. În 1927, am fost tuns monah, iar fratele meu (Ghimnazie) a fost hirotonit ieromonah. În 1931, am fost hirotonit ierodiacon.”

Au stat la Capsala la Chilia Buneivestiri până în 1933. Chilia era săracă în mijloace materiale, deci amândoi trebuiau să lucreze în Mănăstirea Iviron, în timp de părintele Sebastian rămânea la chilie. Aici, la Chilia Buneivestiri, au avut multe ispite din partea vrăjmaşului. Dracii le apăreau sub diferite forme vizibile şi auditive, pentru a-i înfricoşa ca să abandoneze rânduiala lor de la chilie şi viaţa strictă pe care o urmau în mod constant. Uneori dracii apăreau sub formă de câini turbaţi şi se năpusteau la ei, lătrând. Părintele Ghimnazie, oricum, se ruga şi slujea des Sf. Liturghie, iar dracii au dispărut. În acest timp, părintele Ghimnazie a căzut bolnav, totuşi el nu şi-a schimbat modul său aspru de viaţă.

Bătrânul Dionisie va relata mai târziu: „În 1933 am părăsit Chilia Buneivestiri pentru o altă chilie în Capsala, închinată Sfântului Tikon de Zadonsk. Egumenul Chiliei Bunavestire tocmai murise iar părintele Ghedeon (Chelaru), egumenul Chiliei Sf. Tikon de Zadonsk, ne-a rugat să mergem să locuim cu el.”

Părintele Ghedeon deveni acum părintele lor duhovnicesc, iar ei au locuit cu el timp de patru ani.

Schitul Colciu

În 1937, amândoi fraţii au venit cu părintele Ghedeon la Chilia Sf. Gheorghe la Colciu, un schit al Mănăstirii Vatopedi. Toţi trei au lucrat cu mult zel şi renunţare-de-sine la reconstrucţia acestei chilii. Cu toată această muncă colosală, ei nu şi-au abandonat nici măcar pentru o clipă rânduiala lor ascetică, adică slujbele bisericeşti, canonul de la chilie şi lucrul în jurul schitului. Ei îndeplineau rânduiala bisericească urmând practica marilor mănăstiri, fără să omită nimic din Typicon.

Rugăciunile erau grupate astfel: Ceasul al Nouălea, Vecernia şi Canonul Maicii Domnului erau cântate cu un ceas înainte de asfinţit (când apune soarele în Sfântul Munte este miezul nopţii, după ceasul bizantin). Pavecerniţa se citea imediat după masa de seară. La ora 8 dimineaţa după calculele bizantine, ceea ce este echivalent cu ora 2 dimineaţa, slujbele începeau: Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I, Ceasul al 3-lea, Ceasul al 6-lea, urmate de Sf. Liturghie. Un acatist se cânta după a şasea laudă a canonului de la Utrenie. Parastasul – o slujbă pentru comemorarea celor adormiţi – se citea după-amiaza. Canonul de la chilie se făcea întotdeauna cu un ceas înainte de Ceasul al Nouălea, adică atunci când călugărul era liber.

Chilia avea livezi de măslini – aproximativ 1000 de pomi – precum şi viţă-de-vie, portocali, lămâi, nuci, smochini, pruni, vişini etc. În grădină creşteau toate bucatele necesare: ceapă, usturoi, tomate, vinete, ardei iute, pătrunjel, ţelină, varză, sfeclă, cartofi, fasole etc. Călugării vorbeau de grădina lor ca de „vaca monahului” (ceea ce înseamnă că grădina era sursa lor principală de hrană).

Printre toate muncile lor fizice şi duhovniceşti, Dumnezeu le trimitea de asemenea şi consolări. În Chilia Sf. Gheorghe se află o icoană a Maicii Domnului de la Kazan, făcătoare de minuni, care acum se află în biserică. La început se afla într-una din chiliile monahilor şi stătea pe o masă în mijlocul camerei cu două candele aprinse înaintea ei. După cum povesteşte bătrânul Ioan Şova, „odată camera a luat foc şi întreaga pardoseală a ars, împreună cu mobila şi cărţile; oricum, cadrul ferestrei, uşa, masa pe care stătea icoana şi podeaua de sub masă au rămas intacte. Când părintele Dionisie a deschis uşa, încăperea era plină de fum sub presiune, care l-a lovit cu putere în faţă. Dar puţin după aceasta, când a fost în stare să privească înăuntru, el văzu icoana intactă iar candela de pe masă aprinsă, în timp ce chipul Maicii Domnului părea că zâmbeşte”.

Călugării începeau să se strângă în jurul lor, iar chilia reîncepu să prospere spiritual. În acelaşi timp, vrăjmaşul, care nu doarme, nu a încetat să îi tulbure pe asceţi.

Când bătrânul Ghedeon a plecat în România în 1940 să strângă fonduri pentru continuarea reconstrucţiei chiliei, întoarcerea sa a fost împiedicată de Cel de-al Doilea Război Mondial şi de venirea la putere a comuniştilor. Abia în 1963 el a fost în stare să se întoarcă, după mulţi ani grei. Între timp, părintele Ghimnazie devenise un sfătuitor duhovnicesc al monahilor, iar părintele Dionisie preluase sarcina de a asculta confesiuni.

Vrăjmaşul continua şi aici să-i neliniştească pe asceţi. Bătrânul Dionisie a zis: „Locuia lângă noi un frate Gavriil. Într-o zi, pe când se îndrepta spre biserică, dintr-o dată a început să strige şi să arate înspre mare. Era prea departe de noi ca să îl auzim, deci ne-am dus la el şi l-am întrebat pentru ce fusese toată acea gălăgie. A spus că atunci când clopotele au bătut pentru începerea slujbelor, văzuse demoni venind către ei dinspre mare ca un roi de albine – veneau să ispitească monahii când aceştia se adunau să se roage.”

„Altă dată, în timpul Privegherii, la momentul dintre sfârşitul Vecerniei şi începutul celor 6 psalmi, toţi cei din biserică stăteau jos ascultând o omilie ce se citea. Atunci unul dintre monahi, părintele Arsenie, remarcă o figură umbroasă, într-o haină neagră (nu putu să-i vadă chipul) care intră în biserică ţinând în mână ceva asemănător unei cădelniţe. Când această arătare „tămâi” un monah în stasidion-ul său (strană monastică), monahul aţipea în timpul omiliei. Părintele Arsenie era teribil de îngrozit, iar când arătarea veni la locul său, el strigă din toate puterile. Bineînţeles că asta i-a trezit pe toţi. Vedeţi? Monahul este un soldat, luptând împotriva celui rău.”

Părintele Dionisie este hirotonit preot (ieromonah) în anul 1937 și hirotesit duhovnic în anul 1945.

Nu mult după adormirea întru Domnul a iubitului frate şi co-nevoitor al părintelui Dionisie, Ghimnazie, ceilalţi monahi din chilie au decedat şi ei – părintele Arsenie în 1967 şi părintele Agatanghel în 1971. Au mai rămas numai bătrânii Dionisie şi Ghedeon. Apoi, în 1977, doi monahi au sosit din România: părinţii Ioan Şova şi Ilarion Dincă. Părintele Ilarion s-a mutat la Chilia Sf. Ipatie cu doar câteva luni înainte de moartea bătrânului Ghedeon în 1979. Deşi câţiva monahi mai veneau din când în când şi stăteau pentru puţin timp, bătrânii Dionisie şi Ioan erau singurii monahi din chilie, până când bătrânul Iosif veni în Mănăstirea Vatopedi pentru a revigora viaţa cenobitică de acolo în 1989. Puţin după aceasta, noi aspiranţi începură să vină la Vatopedi şi în schiturile sale, inclusiv la Colciu. Astăzi sunt aproximativ 10 monahi care trăiesc în Chilia Sf. Gheorghe.

Nu mult după ce noii monahi au început să apară, o nouă încercare veni asupra bătrânului Dionisie – îşi pierdu vederea. Deşi asta era greu pentru el, înainte fiind mereu activ din punct de vedere fizic, Dumnezeu i-a trimis de asemenea şi mult har, iar el a început să intre adânc în practica rugăciunii inimii. La puţin timp după aceasta el deveni un preţuit părinte duhovnicesc pentru monahii din Vatopedi şi în special pentru bătrânul Iosif, care văzu în el un tovarăş lucrător al rugăciunii, căruia el însuşi i se putea confesa şi de la care putea primi sfat.

Cu toate acestea, vrăjmaşul a continuat să-l tulbure pe părintele Dionisie. În fiecare seară înaintea slujbelor, fratele care îi trezeşte pe toţi ceilalţi, bate mai întâi la uşa Bătrânului pentru o binecuvântare. Într-o seară, fratele veni şi bătu, însă după aceea plecă la biserică fără să fi primit binecuvântarea. La puţin timp după aceasta, bătrânul Dionisie auzi o a doua bătaie în uşă. Crezând că este acelaşi frate, deschise uşa şi, în ciuda cecităţii lui, văzu limpede un om cu o cârpă pe faţă. La început, nu realiză ce se petrece şi întrebă: „Cine eşti?” Omul îi spuse numele unuia cunoscut, însă Bătrânul înţelese imediat cine era la uşă. Făcându-şi cruce, Bătrânul întrebă: „De ce nu spui rugăciunea când baţi?” La asta, demonul răspunse: „De ce aş face-o? Voi călugării o spuneţi?” Bătrânul Dionisie strigă: „Înapoia mea, Satană, pleacă de aici!” Vrăjmaşul spuse: „Am să plec, dar mă voi întoarce!” şi părăsi chilia. După asta, bătrânul Dionisie adună pe toţi fraţii în biserică şi le povesti toate câte s-au petrecut, încurajându-i să preţuiască şi să respecte chiar şi „micile” porunci ale vieţii lor de zi cu zi.

Sfaturile bătrânului Dionisie

Bătrânul Dionisie este privit în Athos ca unul dintre ultimii exponenţi ai „vechii şcoli” de viaţă duhovnicească din Sfântul Munte. Mulţi au criticat faptul că cea mai comună formulă de încurajare dată tovarăşilor săi nevoitori este: „răbdare, răbdare şi iar răbdare”. Iată însă o mostră mai detaliată din sfaturile sale duhovniceşti:

ÎNTREBARE: Părinţii spun că noi îl iubim pe Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Lui şi prin dragostea faţă de aproapele nostru. Cum poate începe cineva să facă aceasta?

RĂSPUNS: La început, fugi de toate patimile. Dacă vrei să cultivi virtuţile trebuie să te smereşti.

ÎNTREBARE: Cum se face aceasta?

RĂSPUNS: Dacă cineva are smerenia drept fundament, toate celelalte virtuţi vor veni. Fără smerenie nu se poate dobândi nimic, ca şi o casă fără fundaţie. Când cineva este smerit, îi vede pe toţi ceilalţi ca sfinţi. Harul vine şi se poate practica ascultarea cu dragoste. Cea mai puternică armă a diavolilor împotriva noastră este să ne înalţe cugetul. A-l face pe om mândru este cea mai puternică armă a lor, şi încearcă să facă asta cu noi încă din tinereţe, căci ştiu că cel mândru nu va merge la cer. Domnul spune că cel necurat nu poate intra în Împărăţia Cerurilor. Odată, când Sf. Macarie cel Mare era afară, strângând ramuri de palmier în deşert, un demon l-a întâlnit şi i-a spus: „Am o mare amărăciune căci nu pot să te întrec. Tot ceea ce faci, fac şi eu: tu posteşti, eu nu mănânc nimic; tu priveghezi, eu nu dorm niciodată. Într-un singur lucru mă întreci – în smerenie.”

ÎNTREBARE: Cum poate cineva să dobândească răbdare?

RĂSPUNS: Smerindu-se. Mai tot timpul suntem nerăbdători pentru că suntem mândri. Dumnezeu încearcă să ne înveţe smerenia mai mult decât orice altceva.

ÎNTREBARE: Cum putem să ne întărim credinţa în Pronia lui Dumnezeu deasupra tuturor?

RĂSPUNS: Mai întâi, nu trebuie să ne încredem în noi înşine şi trebuie să avem răbdare atunci când vin ispitele. După aceasta trebuie să lăsăm harul să lucreze.

ÎNTREBARE: Ce vreţi să spuneţi prin: „Trebuie să lăsăm harul să lucreze”?

RĂSPUNS: Când înţelegem că Dumnezeu este lângă noi. Dar pentru asta trebuie să avem o bună cunoştiinţă a imperfecţiunilor nostre.

ÎNTREBARE: Cum ar trebui să ne rugăm?

RĂSPUNS: Cu perseverenţă. E foarte important. Cu ajutorul rugăciunii, harul primit la Botez poate creşte.

ÎNTREBARE: Sfinţii Părinţi spun că atunci când ne rugăm ar trebui să stăm „în prezenţa lui Dumnezeu”. Cum putem cultiva aceasta?

RĂSPUNS: Rugându-ne din tot sufletul şi cu multă concentrare.

ÎNTREBARE: Ce se întâmplă dacă cineva este înconjurat de multe griji, care fac dificilă amintirea în prim-plan a lui Dumnezeu.

RĂSPUNS: Dacă ai smerenie şi iubire eşti în rugăciune. Este posibil să te rogi în situaţii dificile. Au existat sfinţi aflaţi în ascultări dificile şi s-au rugat, ca Sf. Calist al Constantinopolului. Dar aceasta este o stare foarte avansată. Pentru noi ascultarea cu dragoste este lucrarea noastră permanentă. Ascultarea duce la smerenie, iar smerenia duce la rugăciune.

Adormirea în Domnul

Ieromonahul Dionisie Ignat a trecut la cele veșnice marți 11 mai 2004, după ce episcopul Siluan Marsilianul - care a venise din Franța ca închinător la Sfântul Munte - i-a citit rugăciunile de dezlegare. A fost înmormântat, după obiceiul athonit, ziua următoare, 12 mai 2004, în prezența episcopului Siluan, a starețului Efrem Vatopeditul, a altor câteva zeci de călugări, dar și a moștenitorul coroanei britanice, Prințul Charles, care a avut mai multe întrevederi cu Părintele Dionisie în ultimii săi ani.

Starețul Dionisie a fost unul dintre cei mai experimentați părinți duhovnicești din Sfântul Munte, recunoscut și apreciat deopotrivă de monahii români, greci sau de alte neamuri, dar și de miile de pelerini din întreaga lume, care au căutat să găsească la Colciu liniște sufletească și sfat duhovnicesc.

Seria „Mărturii Athonite”

Pr. Dionisie Ignat în Sfântul Munte

După seria dedicată Pr. Petroniu Tănase, Trinitas TV a difuzat o serie de episoade despre viața Pr. Dionisie Ignat (între 14 ianuarie și 19 mai, 2024), povestită prin ochii celor ce l-au cunoscut[2].

Începuturile viețuirii monahale

Episodul 1 - Părintele Dionisie Ignat și începuturile viețuirii sale monahale

În 1930, erau cam 450 de monahi români în Sfântul Munte. În 1945, după război, rămăseseră doar vreo 200. În anii 1970, erau mai puțin de 50 rămași. În această situație „prezența românească risca să înceteze” în Athos. În acest context, Pr. Dionisie a fost „unul dintre stâlpii prezenței monahale românești în Sfântul Munte”, prin intervenții la Patriarhie, cerând viețuitori și ajutoare pentru a păstra prezența românească în chiliile Athonite. La un moment dat, Pr. Dionisie îl implora pe Patriarhul Iustin să facă demersuri să continue viața monahală în Sfântul Munte. Știm că eforturile sale n-au fost zadarnice: la sfârșitul anilor 1970, încep să se trimită grupuri de monahi pentru a păstra făclia românească în Munte, cu precădere în Schitul Prodromu. Însă numai în anii 1990 or să înceapă să vină iar tineri din România pentru a fructifica mai departe eforturile de o viață ale Părintelui Dionisie.

Duhul de nevoință

Episodul 2 - Duhul de nevoință al Părintelui Dionisie Ignat

În acest episod, se dezvăluie mărturiile cuvioșilor greci despre monahii români. Despre români, Arhim. Elisei Raptis mărturisește: „Observam harismele lor, distingeam la acești părinți sărăcia, lepădarea de lume, simplitatea pe care o aveau, dar și duhul de rugăciune. Erau, cu adevărat, oameni uitați de lume, dar alipiți de Dumnezeu.”

Venit în Athos să se nevoiască și să „mănânce rădăcini”, „Gheronda Dionisie a fost o personalitate a secolului XX, a cărui lucrare se observă intens în Sfântul Munte”, fiind „receptat în mod unanim”.

În primii ani a trebuit să muncească încontinuu, păstrând o nevoință aspră. Cu toate acestea, „simțeai un har aparte atunci când te aflai în preajma lui. (...) Gheronda Dionisie era, la propriu, o floare înmiresmată a Sfântului Munte. Gheronda chiar răspândea mireasmă. Atunci când venea la Vatoped, luam binecuvântare de la el, iar mâna lui răspândea mireasmă. (...) Era omul bucuriei, era un om care răspândea bucurie, pentru că el însuși era un om bucuros. Gheronda era omul Învierii.”

Pr. Dionisie de la Colciu: „Deși erau ani grei, era multă binecuvântare (har), foarte multă binecuvântare. Acum este mult mai ușor în vremea noastră, dar binecuvântarea pe care o avem este mai puțină.”

Lucrarea tainică a virtuților

Episodul 3 - Părintele Dionisie Ignat, lucrător tainic al virtuților

Cei ce l-au văzut pe Pr. Dionisie, au observat că „prezența sa avea ceva aparte” și că era „purtător de Hristos”. El „vorbea despre cele două vârfuri are virtuților”: smerita cugetare și dragostea. Dar mai ales le vorbea „despre smerenie. Neîncetat ne vorbea”, mărturisind astfel: „Eu am venit în Sfântul Munte să trăiesc smerenia”.

Astfel, starețul Mănăstirii Vatoped l-a întrebat odată de ce stă în chilia de deasupra grajdului, unde mirosul de la animale intră în chilie. Pr. Dionisie a răspuns: „Când am venit ca frate începător, starețul meu m-a condus la această chilie, zicându-mi: «Aceasta este chilia ta și în această chilie vei rămâne până vei muri!». Iar eu fac ascultare desăvârșită de starețul meu și voi rămâne în această chilie, în care am venit, până voi muri.”

Continuarea tradiției aghiorită

Episodul 4 - Părintele Dionisie Ignat - continuator autentic al tradiției aghiorite

Despre Pr. Dionisie, starețul Giallouros spune că „după cât îi stă omului în putere, era desăvârșit duhovnicește”.

Spre deosebire de mireni, monahii își îndreaptă atenția spre ascultare, însă monahii de astăzi au „dificultăți în a face ascultare”. Pr. Dionisie spunea: „Noi îi vedeam pe stareții noștri ca pe Dumnezeu. Dacă starețul spunea un cuvânt, era ca și când am fi auzit cuvântul din gura lui Dumnezeu”. Așadar, Pr. Dionisie era „omul desăvârșitei ascultări”, devenind „continuatorul tradiției aghiorite”. „Sufletului lui era un adevărat cer”.

Stăreția

Episodul 5 - Părintele Dionisie Ignat - lucrător tainic al virtuților

Pr. Dionisie avea o asprime cu totul ascunsă de smerenia sa înaltă. Când se mâhnea pe ucenici, le spunea: „N-aveți nici frică de Dumnezeu nici rușine de oameni”. Dar tot Părintele spunea: „Ce bun e Dumnezeu! M-a orbit, slavă lui Dumnezeu, acuma toate-s bune pentru mine! Dacă nu orbeam, nu știu care puteați rămâne lângă mine că eu sunt sever, așa am fost crescut de părinții vechi. Acuma-s orb, toate-s bune pentru mine!”

Realitatea ispitirilor demonice

Episodul 6 - Părintele Dionisie Ignat și realitatea ispitirilor demonice

Deși s-a smerit toată viața cu o „noblețe duhovnicească de a respecta libertatea celuilalt”, „încercările celui rău l-au asaltat până în ultimele zile de viață”. Prin vizite drăcești, Pr. Dionisie a luptat cu „bărbăție duhovnicească” împotriva demonilor „care urlau, se manifestau în chipul lor atât de cunoscut asceților și monahilor”. La sfârșitul vieții, Pr. Dionisie spunea: „Uite vezi vrăjmașul cum face: nu mă lasă nici acuma când sunt neputincios din toate punctele de vedere”.

Pr. Dionisie: „Eu m-am străduit să fiu corect, dar nu știu dacă lucrul făcut de mine a fost bine plăcut lui Dumnezeu”.

Un duhovnic ales

Episodul 6 - Un duhovnic ales - Părintele Dionisie Ignat

Un „purtător al poverilor” al „tuturor celor care au căutat ajutor duhovnicesc de la el”. El era „un mare sprijin duhovnicesc pentru Sfântul Munte și pentru întreaga Biserică”. Când mergeai la el, învățai cauzele căderilor, „știai că, dacă vei osândi pe cineva, vei avea gânduri trupești, război trupesc”.

„Sfântul Paisie avea o evlavie aparte față de el, chiar îi trimitea pe oameni să se spovedească la el, spunând: «Să știți că acest român se deosebește de ceilalți. Are înlăuntrul lui ceva foarte bun»”.

Întâmplări minunate

Episodul 7 - Întâmplări minunate din viața Părintelui Dionisie Ignat

„Cu părintele Dionisie se întâmpla un lucru foarte diferit, un lucru dumnezeiesc”. Părintele avea înainte-vedere și „vedere în suflet”, văzând cele nevăzute și știind cele neștiute. Fără să își părăsească chilia, Pr. Dionisie știa ce se petrece în Sfântul Munte ca un supraveghetor de suflete.

Pr Dionisie: „Singurul lucru pe care l-am făcut a fost acela că am stat în chilie”.

Dionisie Ignat și Ioan Guțu

Episodul 8 - Doi frați întru Hristos - Părinții Ioan Guțu și Dionisie Ignat

Părinții Ioan Guțu și Dionisie Ignat au ajuns amândoi în Sfântul Munte în 1926, rămânând acolo într-o vreme în care „nu prea avea cine să te caute” dintre românii intrați sub comunism. Deși Pr. Dionisie trăia o viață chinovială, iar Pr. Ioan era pustnic, cei doi se rugau împreună, pescuiau împreună, și Pr. Ioan chiar mai rămânea într-o chilie în Colciu. Până la moarte, Pr. Ioan a viețuit într-o chilie săracă, cu o gaură în fereastră, acoperită de celofan. Și-a dat sufletul doar după ce l-a văzut, „luminat la față” pe fratele său întru Hristos, Pr. Dionisie Ignat. La deshumare, s-a simțit o mireasmă care „nici până atunci nici de atunci până azi” nu s-a mai simțit.

Mireasma sfințeniei

Episodul 9 - În preajma Părintelui Dionisie se simțea mireasma sfințeniei

Pr. Dionisie era „un om al fericitei ascultări”. El „avea foarte mult respect față de cei rânduiți a fi cârmuitorii duhovnicești ai monahismului”. Așadar, nu doar că ce spunea starețul era „dogmă” pentru el, dar făcea ascultarea cu bucurie și mulțumire. Tinerii monahi, însă, îl îngrijorau deoarece nu aveau harul fericitei ascultări: „Acum, tinerii monahi, tot întreabă, una alta, ne cer să ne justificăm, să le spunem motivul pentru care am cerut să fie îndeplinite anumite ascultări, iar această atitudine este îngrijorătoare. Dacă monahii fac așa, nu pot ajunge la înălțimea sfințeniei la care trebuie să ajungă”.

Spovedania Pr. Dionisie: „Eu sunt orb, și, pentru mine, fie că e noapte, fie că e zi, este același lucru. Sunt orb din cauza păcatelor mele. Dar, câteodată, mă întristez că nu văd”.

Arhim. Efrem Koutsou despre Pr. Dionisie: „Privindu-l, credința mea față de Hristos sporea”.

Minuni

Episodul 10 - Minuni din viața Părintelui Dionisie Ignat

Într-o perioadă în care pericolul pândea la tot pasul în Sfântul Munte, Pr. Dionisie Ignat a fost de multe ori la un pas de moarte. De fiecare dată a fost salvat ca printr-o minune, ceea ce l-a făcut pe Cuvios să mărturisească: „eu văd în asta purtarea lui Dumnezeu de grijă față de mine”.

Mărturii

Episodul 11 - Mărturii despre Părintele Dionisie Ignat

Cu plecarea la Domnul a Pr. Dionisie Ignat, Sfântul Munte a fost sărăcit de un mare sfânt. Schim. Maxim Nikolopoulios îl descrie pe Pr. Dionisie ca „un monah renumit, apreciat de toți, cunoscut mai mult de noi, grecii, decât de voi, românii”.

Cu această ocazie, Pr. Maxim face o radiografie a timpurilor prezente. În generațiile trecute, mărturisește el, „pe fiecare kilometru pătrat se afla un om cu harisma înainte-vederii. Aceste realități se împuținează încet, încet”. „Oamenii duhovnicești de demult, care erau experimentați, ofereau leacul potrivit pentru fiecare patimă. Aceștia erau oamenii duhovnicești! Erau doctori duhovnicești! (...) în aceste vremuri nu este ușor pentru un om să ajungă la sfințenie. A devenit un lucru dificil, pentru că sunt prea multe ispite. (...) Atunci când cineva te ajută duhovnicește, înseamnă că lucrează cu puterea lui Dumnezeu”. Azi însă, „lipsește experiența practică. Mai exact, cei de demult erau oameni ai făptuirii. Le spuneai ceva, iar ei îți răspundeau și, astfel, aflai vindecare. (...) Cu cât trece timpul, observăm că această experiență se împuținează, dispare”.

Schim. Maxim Nikolopoulios: „Patimile există în firea omului și ele nu dispar, ci intră în nelucrare.”

Vasul Duhului Sfânt

Episodul 12 - Părintele Dionisie Ignat - vas ales al Duhului Sfânt

─ Gheronda, este mai bine acum că au venit mulți tineri în Sfântul Munte cu studii sau atunci când ați venit prima dată aici? ─ Este bine că au venit tineri în Sfântul Munte, dar să știi că mai bine era atunci. ─ De ce? ─ Deoarece exista simplitate.

Ultimele cuvinte ale Pr. Dionisie Ignat: „Să aveți dragoste și pace între voi!”

Sf. Ioan Gură de Aur: „Sfânt este omul care are cugetare ortodoxă și viață virtuoasă”.

Puterea cuvântului

Episodul 13 - Puterea cuvântului Părintelui Dionisie Ignat

Nevoința Pr. Dionisie Ignat era tăinuită. Când cineva intra în chilie, se așeza jos. Când urma un program aspru de nevoință, se încuia în chilie. Când simțea ca nu face suficient, își mai adăuga canoane. Dormind doar 2-3 ore pe zi, servea ca un exemplu înalt pentru obștea sa, iar harul se vedea în tot ce spunea. Deși simplu în vorba, autoritatea duhovnicească făcea să pară că însuși Mântuitorul vorbea prin Pr. Dionisie Ignat.

Sfârșitul

Episodul 14 - Întâlnirea dintre Părintele Dionisie și Regele Charles

Regele Charles venea în fiecare an în Sfântul Munte, stând la Vatoped. În 2000, regele Charles a ținut să-l cunoască pe Pr. Dionisie, venind în Miercurea Luminată încercând să afle cum poate dobândi smerita cugetare ca prinț. Peste patru ani, Charles a venit la înmormântarea Pr. Dionisie în Athos pentru a-și lua rămas bun de la marele duhovnic.

Azi „avem pe cineva aproape de Dumnezeu care să ducă în fața lui Dumnezeu problemele noastre, rugămintele noastre”. Să fim bucuroși „că avem un mijlocitor în fața lui Dumnezeu”.

Lista mărturisitorilor

Mărturiile au fost de la:

Citate

  • Nu, să nu-ți alungi ucenicul, lasă-l să plece el singur.
  • Să nu te îndepărtezi prea mult de sfintele canoane, ci întotdeauna să ai în vedere discernământul.
  • Pentru că nu mai văd, alții cred că nu-i vede Dumnezeu.
  • Cele două aripi ale monahului sunt slujba și canonul personal.
  • Când călugărul se trezește la miezul nopții, mintea lui este liniștită, tot mediul înconjurător este foarte liniștit.
  • Fiecare să fie conștient că, dacă lucrează ceva, este pentru Dumnezeu și are plată de la Domnul. Deci nu-l interesează ce face altul. Dacă apare cârteala, lucrul ăla nu mai are valoare duhovnicească.

Note

  1. ↑ Doxologia, Starețul Dionisie Ignat de la Colciu, URL: https://doxologia.ro/staretul-dionisie-ignat-de-la-colciu
  2. ↑ Mărturii Athonite. Trinitas TV. URL: https://www.trinitas.tv/category/emisiuni/teologice/marturii-athonite/

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Dionisie_(Ignat)&oldid=58082”