Sfinții zilei
Înainteprăznuirea Nașterii Domnului
Sf. Zece Mucenici din Creta
Sf. Cuvios Pavel, arhiepiscopul Neocezareii
Sf. Mucenic Shinon
Sf Mc. Hrisogoniu, prefectul Tesalonicului
Sf. Ierarh Nifon, episcop de Constantiana în Egipt
Sfântul și purtătorul de Dumnezeu Părintele Naum din Ohrid, făcătorul de minuni, luminătorul și predicatorul Bulgariei
Sf. Cuv. Teoctist din Novgorod (+1310)
Sf. mucenici David și Dvin din Armenia
Evenimente
- 562: a doua sfințire a noii biserici Sfinte Sofia din Constantinopol, în urma prăbușirii cupolei (în timp ce prima sfințire fusese făcută la 27 decembrie 537 de către patriarhul Mina). „Marea Biserică”, întemeiată în anul 360 de către Constanțiu și care a primit numele de Înțelepciunea dumnezeiască în jurul anului 403, fusese distrusă pentru prima dată de un incendiu ca urmare a depunerii Sfântului Ioan Gură de Aur (404). Reconstruită ca bazilică de către Teodosie al II-lea (415), ea a fost din nou incendiată în timpul răscoalei „Nika” (532). Atunci Iustinian a poruncit să fie reconstruită în întregime, cu o splendoare neegalată, de către arhitecții Antemie din Tralles și Isidor din Milet, în forma pe care o păstrează până astăzi și care a devenit modelul bisericilor bizantine încununate de o cupolă.
Nașteri
Decese
Sărbători
Sinaxar
23 decembrie