Apostolul Codrat

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Apostolul Codrat - miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Codrat (lat. Codratus, gr. Κοδράτος) se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. A fost episcop al Atenei și ucenic al Apostolilor. El este pomenit de Biserica Ortodoxă în 21 septembrie, precum și în 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci de Apostoli.

Viața

Sfântul Codrat a propovăduit în Atena și în Magnesia, o peninsulă răsăriteană a Tesaliei. El a convertit o mulțime de păgâni la creștinism. Mulți îl urau din acest motiv și de aceea l-au bătut cu pietre. Apărat de Dumnezeu, Sfântul Cvadrat a rămas în viață dar a fost întemnițat și a murit de foame. Trupul său sfânt a fost înmormântat în Magnesia.

Sfântul Codrat este cunoscut pentru lucrarea sa în apărarea creștinismului numită Apologia, publicată în anii 124-125, din care s-a păstrat doar un fragment, la Eusebiu de Cezareea (în Istoria bisericească 4, 3, 1-2). Apologia ataca persecutarea creștinilor, aducând atât motivări etice cât și juridice împotriva acestor persecuții (unul dintre motivele juridice era și faptul că împăratul Hadrianus (117-138) decretase că nici un om nu putea fi condamnat fără un motiv corect).

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea)

Apostole Sfinte Codrat,
roagă-L pe milostivul Dumnezeu
să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 8-lea)

Ca pe un ierarh cinstit și nevoitor prea tare,
lumea Îți aduce Ție, Doamne, rugător pe dumnezeiescul apostol Codrat
și cu cântări cinstește cinstita lui pomenire,
cerând totdeauna să se dăruiască iertare de greșeli celor ce cântă:
Aliluia!

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 185) arată că Sfântul Apostol Codrat, care primește mucenicia de sabie, trebuie zugrăvit ca un bătrân, cu barba rotundă, stufoasă. Îngenuncheat, își ridică mâinile spre cer, iar alături e zugrăvit călăul ținând o sabie deasupra capului Sfântului.

Articole înrudite

Surse

Legături externe


Casetă de succesiune:
Apostolul Codrat
Precedat de:
Sfântul Publius
Episcop al Atenei
?-130
Urmat de:
Leonidas





Apostoli
Cei Doisprezece (+1)
Petru | Andrei | Iacov (fiul lui Zevedeu) | Ioan Teologul | Filip | Bartolomeu | Matei | Toma | Iacov al lui Alfeu | Iuda Tadeu | Simon Zilotul | Matia (în locul lui Iuda Iscarioteanul) | Pavel*
Cei Șaptezeci
Acvila | Agav | Ahaic | Alfeu | Amplie | Anania | Andronic | Apelie | Apfia | Apollo | Arhip | Aristarh | Aristobul | Artema | Asincrit | Barnaba | Carp | Chesarie | Chifa | Clement | Cleopa | Crescent | Crisp | Codrat | Cvart | Epafrodit | Epenet | Erast | Ermie | Ermis | Evod | Filimon | Filip (Diaconul) | Filolog | Flegon | Fortunat | Gaie | Iacov (fratele Domnului) | Iason | Irodian | Iunia | Iust | Lin | Luca Evanghelistul | Luchie | Marcu Evanghelistul | Narcis | Natanail | Nicanor | Olimp | Onisifor | Onisim | Parmena | Patrova | Priscila | Prohor | Pudens | Ruf | Sila | Silvan | Simeon | Sosipatru | Sostene | Stahie | Ștefan Întâiul-mucenic | Tadeu | Terpne | Tertie | Tihic | Timon | Timotei | Tit | Trofim | Urban | Zaheu | Zina
*Sf. Apostol Pavel este de obicei numărat în rândul celor Doisprezece Mari Apostoli, pentru importanța sa, dar este practic cel de-al treisprezecelea.