Apostolul Iuda

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Apostolul Iuda

Sfântul slăvitul și mult lăudatul Apostol Iuda a fost unul din cei Doisprezece Apostoli ai lui Iisus Hristos și fratele său, alături de Sfântul Iacov, prin faptul că era fiul lui Iosif Logodnicul. El mai este numit și Levi sau Tadeu, dar nu trebuie confundat cu Iuda Iscarioteanul, cu Apostolul Matei (numit și „Levi”) sau cu Apostolul Tadeu din Cet Șaptezeci. El este menționat în Evangheliile sinoptice, în Faptele Apostolilor și a scris o epistolă care este parte componentă din Noul Testament. Prăznuirea sa se ține la 19 iunie.

Cuprins

Viața

Iuda a fost fratele Sfântului Iacov și fiul Sfântului Iosif, Logodnicul Mariei. El nu a crezut în Mântuitorul de la început, așa cum a făcut fratele său, Sfântul Iacov. El a fost unul din cei Doisprezece Apostoli și după Înălțare el a propovăduit Evanghelia în Iudeea, Samaria, Galileea, Idumea, Siria, Arabia, Mesopotamia și Armenia. Pe când propovăduia pe lângă muntele Ararat el a fost capturat de păgâni, răstignit și omorât cu săgeți.

Imnografie

Tropar (glasul 1) [1]:

Al lui Hristos frate și mucenic tare, știindu-te pe tine, Iuda,
cu sfințenie te lăudăm pe tine, cel ce ai călcat înșelăciunea și credința ai păzit.
Pentru aceasta astăzi preasfântă pomenirea ta prăznuind,
dezlegare de păcate cu rugăciunile tale luăm.


Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Iuda, roagă pe milostivul Dumnezeu
ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.


Condac (glasul al 2-lea) :

Cu minte tare ucenic ales tu te-ai arătat
și stâlp neclintit Bisericii lui Hristos,
neamurilor ai propovăduit cuvântul lui Hristos,
învățându-le să creadă într-o Dumnezeire,
din care pricină ai și fost preamărit și ai primit harul vindecării,
ca să vindeci neputințele celor ce aleargă către tine,
Apostole Iuda, întru tot lăudate.


Condac (glasul al 4-lea):

Ca pe o stea prealuminoasă Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Iuda,
cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se.
Pentru aceea strigăm lui Hristos :
Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.


Notă:
  1. Troparul pe glasul 1 și condacul pe glasul al 2-lea se cântă la prăznuirea din 19 iunie; celelalte (de obște ale Apostolilor) se cântă la prăznuirea din 26 mai.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sfântul Apostol Iuda Tadeu se zugrăvește tânăr, cu început de barbă; poartă în mână un sul înfășurat, semn al propovăduirii sale apostolice sau ținând în mână o carte – Epistola sa. (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, p. 149, 207).

Surse

Legături externe



Apostoli
Cei Doisprezece (+1)
Petru | Andrei | Iacov (fiul lui Zevedei) | Ioan Teologul | Filip | Bartolomeu | Matei | Toma | Iacov al lui Alfeu | Iuda Tadeu | Simon Zilotul | Matia (în locul lui Iuda Iscarioteanul) | Pavel*
Cei Șaptezeci
Acvila | Agav | Ahaic | Alfeu | Amplia | Anania | Andronic | Apelie | Apfia | Apollo | Arhip | Aristarh | Aristobul | Artema | Asincrit | Barnaba | Carp | Chesarie | Chifa | Clement | Cleopa | Crescent | Crisp | Cvadrat | Cvart | Epafrodit | Epenet | Erast | Ermie | Ermis | Evod | Filimon | Filip (Diaconul) | Filolog | Flegon | Fortunat | Gaie | Iacov (fratele Domnului) | Iason | Irodian | Iunia | Iust | Lin | Luca Evanghelistul | Luchie | Marcu Evanghelistul | Narcis | Natanail | Nicanor | Olimp | Onisifor | Onisim | Parmena | Patrova | Priscila | Prohor | Pudens | Rodion | Ruf | Sila | Silvan | Simeon | Sosipatru | Sostene | Stahie | Ştefan Întâiul-mucenic | Tadeu | Terpne | Tertie | Tihic | Timon | Timotei | Tit | Trofim | Urban | Zaheu | Zina
*Sf. Apostol Pavel este de obicei numărat în rândul celor Doisprezece Mari Apostoli, pentru importanța sa, dar este practic cel de-al treisprezecelea.
Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi