Apostolul Bartolomeu

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sfântul Bartolomeu Apostolul

Sfântul, slăvitul şi mult-lăudatul Apostol Bartolomeu, cunoscut şi sub numele de Natanael, a fost unul din cei Doisprezece Apostoli. Este pomenit în Evangheliile sinoptice şi în Fapte. Prăznuirea lui se face în 11 iunie (împreună cu Sfântul Apostol Barnaba) şi în 25 august (mutarea moaştelor sale).

Cuprins

Viaţa

După Înălţarea Domnului, Bartolomeu a propovăduit în Asia împreună cu Apostolul Filip, cu sora lui Filip, Mariana şi cu Apostolul Ioan. Mai târziu a propovăduit în India şi în Armenia unde a fost martirizat. Înainte de a merge în India, el a fost crucificat cu capul în jos în Hierapolis împreună cu Apostolul Filip pentru că au omorât un şarpe uriaş pe care oamenii îl adorau şi pentru că a vindecat mulţi bolnavi prin rugăciunile sale. El a fost dat jos de pe cruce în timpul unui mare cutremur pentru că oamenii au crezut că Dumnezeu îi judecă; Sfântul Filip murise deja.

Apoi, el a mers în India, a tradus Evanghelia după Matei şi a vindecat-o pe fiica regelui Armeniei de demenţă; dar invidiosul frate al regelui l-a crucificat, jupuit şi apoi i-a tăiat capul.

Creştinii i-au îngropat trupul, dar datorită minunilor care se întâmplau lângă aceste moaşte, păgânii au aruncat sicriul său în mare. Sicriul a ajuns în insula Lipara unde episcopul Agaton – care-l cunoscuse într-o vedenie, în timp ce dormea – l-a înmormântat într-o biserică. Sfântul Bartolomeu i-a apărut Sfântului Iosif Imnograful şi l-a binecuvântat să fie capabil să cânte imnuri de credinţă, spunându-i: "Apa înţelepciunii să curgă peste limba ta!" De asemenea, el i-a apărut împăratului Anastasius (491-518) şi i-a spus că va ocroti oraşul nou construit Dara. Ulterior, moaştele sale au fost transferate la Roma unde minunile au continuat.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Sfinţilor Apostoli Vartolomeu şi Varnava, rugaţi pe milostivul Dumnezeu
ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.


Condac (glasul al 4-lea) :

Arătatu-te-ai mare soare Bisericii,
cu strălucirile învăţăturilor şi ale înfricoşatelor minuni,
la lumină povăţuind pe cei ce te cinstesc pe tine,
Vartolomee, Apostole al Domnului.

Iconografie

Dionisie din Furna arată Sf. Apostol Bartolomeu se zugrăveşte sub chipul unui tânăr, cu început de barbă (Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, Bucureşti, 2000, p. 149).

Izvoare

Legături externe



Apostoli
Cei Doisprezece (+1)
Petru | Andrei | Iacov (fiul lui Zevedei) | Ioan Teologul | Filip | Bartolomeu | Matei | Toma | Iacov al lui Alfeu | Iuda Tadeu | Simon Zilotul | Matia (în locul lui Iuda Iscarioteanul) | Pavel*
Cei Șaptezeci
Acvila | Agav | Ahaic | Alfeu | Amplia | Anania | Andronic | Apelie | Apfia | Apollo | Arhip | Aristarh | Aristobul | Artema | Asincrit | Barnaba | Carp | Chesarie | Chifa | Clement | Cleopa | Crescent | Crisp | Cvadrat | Cvart | Epafrodit | Epenet | Erast | Ermie | Ermis | Evod | Filimon | Filip (Diaconul) | Filolog | Flegon | Fortunat | Gaie | Iacov (fratele Domnului) | Iason | Irodian | Iunia | Iust | Lin | Luca Evanghelistul | Luchie | Marcu Evanghelistul | Narcis | Natanail | Nicanor | Olimp | Onisifor | Onisim | Parmena | Patrova | Priscila | Prohor | Pudens | Rodion | Ruf | Sila | Silvan | Simeon | Sosipatru | Sostene | Stahie | Ştefan Întâiul-mucenic | Tadeu | Terpne | Tertie | Tihic | Timon | Timotei | Tit | Trofim | Urban | Zaheu | Zina
*Sf. Apostol Pavel este de obicei numărat în rândul celor Doisprezece Mari Apostoli, pentru importanța sa, dar este practic cel de-al treisprezecelea.
Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi