Apostolul Apelie

De la OrthodoxWiki

Salt la: Navigare, căutare

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Apelie (Apeliu sau Apelles) se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. Împreună cu Apostolii Urban, Stahie, Narcis, Amplie şi Aristobul l-au însoțit pe Apostolul Andrei. Sfântul Apelie a fost episcop în Heraclea din Tracia. Prăznuirea lui se face pe 31 octombrie.

Cuprins

Imnografie

Tropar (glas 3) [1]:

Sfinților Apostoli, mijlociți la milostivul nostru Dumnezeu
ca să dăruiască sufletelor noastre iertare de păcate.

Condac (mod plagal, glas 4):

Veniți să-i lăudăm după cuviință pe Apelie și pe cinstitul Aristobul, înțelepții Apostoli,
împreună cu Urban, Narcis și Stahie și cu binecuvântatul Amplia,
preasfinte comori ale Duhului Sfânt și raze departe strălucitoare ale lui Hristos, Soarele Slavei,
pe care Dumnezeu i-a adunat împreună, prin Harul Său.

Notă

  1. Troparul și condacul sunt traduse din limba engleză.

Iconografie

  • În Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000), Dionisie din Furna precizează că Sfântul Apostol Apelie trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr, cu barba scurtă (p. 150).

Articole înrudite

Surse

Legături externe

Unelte personale
pan-wiki Google Caută

În alte limbi