Leon cel Mare

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sf. Leon cel Mare, episcop al Romei

Sfântul Leon cel Mare (c. 400-461), sau Papa Leon I, este considerat unul din cei mai importanți papi ai antichității creștine. Prăznuirea lui se face la 18 februarie.

Cuprins

Viața și activitatea

S-a născut în jurul anului 400 într-o familie din nobilimea toscană a Italiei. După ce își face studiile profane (acumulând și o frumoasă cultură literară) și teologice, este hirotonit diacon, ocupând o poziție importantă cu Sf. Chiril al Alexandriei. A devenit apoi arhidiacon sub Papa Sixt al III-lea al Romei, iar în 440, la moartea acestuia din urmă, este ales în unanimitate episcop al Romei, conducând Biserica din Occident timp de 21 de ani.

Leon cel Mare are merite mari, politice si religioase, în istoria creștinismului occidental și nu numai. A luptat împotriva ereziilor, pentru redobândirea păcii și a disciplinei în Biserica și politica de mediere. La acestea trebuie adăugată în mod special grija față de păstrarea unității Bisericii, prin menținerea comuniunii universale de credință.

Apărător al Ortodoxiei

În vremuri foarte dificile pentru Biserică, Leon cel Mare a fost unul din apărătorii dreptei-credinței atât în fața susținătorilor lui Nestorie, cât și în fața ereziilor lui Eutihie și Dioscor al Alexandriei, care învățau că în Iisus Hristos nu este decât o singură natură/fire, cea omenească fiind absorbită de cea dumnezeiască.

Sfântul papă Leon a fost unul din promotorii convocării Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon în 451, care a condamnat erezia monofizită. La Sinodul de la Calcedon, în fața a 630 de episcopi prezenți, delegatul episcopului Leon citește o scrisoare a acestuia către Sfântul Flavian, patriarh al Constantinopolului (447-449), apărător și mărturisitor al Ortodoxiei la Sinodul tâlhăresc de la Efes din anul 449. În această scrisoare învățătura ortodoxă despre cele două naturi în Iisus Hristos este afirmată cu putere. Episcopii participanți la Sfântul Sinod, în acord cu papa Leon al Romei, condamnă monofizitismul și excomunică din Biserică pe Eutihie și pe Dioscor al Alexandriei. După ținerea Sinodului de la Calcedon, Leon cel Mare acceptă formulările doctrinare sinodale și le comunică totodată episcopilor apuseni.

Apărător al țării sale

Cei 21 de ani (440-461), în care Leon cel Mare a stat la cârma Bisericii din Apus, au fost ani plini de greutăți, atât din interior, cât și din afară. În acești ani, spre Roma s-au îndreptat năvălitorii huni, care nu cunoșteau nici mila față de oameni, nici respectul față de cele sfinte; în fruntea acestora se afla Attila, poreclit „Biciul lui Dumnezeu”. Cu prestigiul persoanei sale și cu puterea cuvântului său, papa Leon s-a dus plin de curaj în fața lui Atila (anul 452) și l-a convins pe temutul conducător să cruțe Roma și chiar să părăsească Italia (probabil și în urma unei sume importante de bani). Peste câțiva ani, în 455, vandalii ajung la porțile Romei, hotărâți să nu lase în urma lor decât un morman de ruine grămădite peste cadavrele locuitorilor săi. Sfântul Leon a intervenit din nou, îmblânzindu-l pe căpetenia lor, Genseric, și obține favorul de a fi cruțate toate lăcașurile de închinare, cu toți cei ce se vor adăposti în ele. Bisericile, mănăstirile, catacombele, cavourile cimitirelor au devenit pentru câtva timp locuința cetățenilor îngroziți; năvălitorii au prădat casele, multora le-au dat foc, dar cea mai mare parte a populației a fost salvată, nevărsându-se sânge

Leon cel Mare a murit în pace, în anul 461.

Opera

De la sfântul Leon cel Mare au rămas 143 de scrisori și 96 de cuvântări și predici ținute în vremea pontificatului său:

  • Scrisoare dogmatică către Flavian (a 28-a), numită și Tomosul către Flavian. Este cea mai cunoscută dintre scrisorile sale, fiind importantă pentru discuțiile hristologice ale timpului și în care Leon îl combate pe Eutihie și susține doctrina ortodoxă. Aceasta este scrisoarea care a fost citită de legatul său la Sinodul de la Calcedon.
  • 96 de Cuvântări - la sărbătorile împărătești și sărbători de peste an, precum și la săptămâna patimilor. Primele cinci, ținute la aniversarea suirii sale pe scaunul pontifical, tratează despre primatul papal, altele se ocupa cu dogma hristologică.
  • 173 de Scrisori - dintre care numai 143 îi aparțin personal, celelalte fiindu-i adresate de diverse personalități în decursul pontificatului sau. Aceste scrisori tratează probleme administrative și disciplinare pentru Biserică.
  • i se atribuie și un liturghier - Sacramentarium leonianum.

În Patristică, cu Leon cel Mare se încheie perioada a doua din patristica latină.

Doctrina

În Tomosul către Flavian combate monofizismul, definește doctrina hristologică și pune baza discuțiilor și formulei dogmatice de la Calcedon, combate pelagianismul, maniheismul și priscilianismul, formulează și susține primatul papal.

Leon a avut o mare contribuție în în hristologie. Hristos e Dumnezeu adevărat și Om adevărat. El are două firi: omenească și dumnezeiască, dar o singură Persoană. Cele două firi nu se amestecă, ci ele lucrează în comuniune una cu alta, ceea ce e propriu fiecăreia: Logosul cele ale Logosului, iar trupul cele ale trupului. Această unitate face posibilă comuniunea însușirilor. Domnul Hristos e văzut și nevăzut, de înțeles și de neînțeles, răstignit și înviat. Domnul S-a întrupat pentru a ne mântui prin patima și moartea Sa.

Leon vorbește despre har, despre Sfintele Taine, despre Biserică.

El stăruie asupra unității Bisericii, că fiind mireasa unui singur bărbat, Hristos.

Leon proclamă răspicat primatul papal, sprijinit pe așa numitul primat al lui Petru.

Sinaxar

Acest părinte al nostru Leon, pentru nespusa lui curăție, înțelepciune și bunătatea vieții, a fost hirotonit prin Duhul Sfânt episcop al Romei celei vechi. Ducând viață curată și plăcută lui Dumnezeu și păstorind turma lui cu cuvioșie, a nimicit în chip desăvârșit și bârfelile ereticilor, în vremea când s-a întrunit sfântul Sinod Ecumenic al patrulea, la Calcedon, la care au luat parte 630 de părinți. El a scris multe lucruri în legătură cu credința ortodoxă și a înfruntat învățăturile ereticilor, care bârfeau și grăiau despre o singură lucrare și o singură voință întru Hristos Dumnezeul nostru. Deoarece bârfitorii aceia de Dumnezeu, împotrivindu-se adevărului, încercau să strice și să întoarcă dogmele cele insuflate de Dumnezeu dumnezeieștilor părinți, fericitul acesta, plecându-se la rugămintea Sinodului și făcând multe zile post și priveghere și rugăciune stăruitoare către Dumnezeu insuflat fiind de Duhul cel de viață făcător, a alcătuit o lucrare cu privire la cele ce erau discutate atunci, susținând cu putere, îndoita lucrare și cele două voințe în Hristos Dumnezeul nostru, și a trimis-o Sinodului cu o epistolă a sa. Preacuvioșii părinți primind-o au fost mulțumiți și o socoteau ca pe un stâlp al Ortodoxiei. Sfântul Sinod, sprijinindu-se pe ea, s-a ridicat și a stat împotriva ereticilor cu mai multã îndrăzneală, și a biruit meșteșugirile de multe feluri ale lor. Iar minunatul Leon trăind încă multă vreme și strălucind ca un luminător cu faptele sale cele bune, la adânci bătrâneți s-a mutat către Domnul.

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Leone înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat, alăută duhovnicească: roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 3-lea:

Pe scaunul arhieriei șezând, slăvite, și gurile leilor celor cuvântători astupându-le cu dogme de Dumnezeu insuflate, lumina cunoașterii de Dumnezeu, a cinstitei Treimi, ai luminat-o turmei tale. Pentru aceasta ai fost preamărit ca un dumnezeiesc tăinuitor al harului lui Dumnezeu.

Surse

A se vedea și

Legături externe

Casetă de succesiune:
Leon cel Mare
Precedat de:
Sf. Sixt al III-lea
Papă al Romei
440-461
Urmat de:
Sf. Ilarie


Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi