Sinodul VIII Ecumenic

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Sinodul al VIII-lea ecumenic a avut loc la Constantinopol în 879-880, pe timpul împăratului Vasile I Macedoneanul. La acest sinod s-a hotărât reabilitarea patriarhului Fotie cel Mare (care fusese depus şi excomunicat la Sinodul tâlhăresc din 869-870) şi restaurarea lui în scaunul patriarhal de la Constantinopol. De asemenea, au fost anatematizaţi toţi cei care modificaseră Crezul Niceo-Constantinopolitan, condamnându-se astfel, în mod implicit, Filioque.

Acest sinod a fost iniţial acceptat şi pe deplin aprobat de către papalitatea de la Roma (ai cărei delegaţi au fost prezenţi la sinod, la iniţiativa Papei Ioan al VIII-lea), dar a fost ulterior repudiat de Biserica Romano-Catolică, în secolul al XI-lea, care a considerat că acest sinod nu a fost unul ecumenic, ci unul tâlhăresc.[1]

Desfăşurarea sinodului

În anul 869, împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul, de comun acord cu Papa Adrian al II-lea, convocase un sinod la Constantinopol, sinod cunoscut ulterior ca Sinodul tâlhăresc din 869-870. În cadrul lucrărilor acestui sinod, a fost depus şi excomunicat Patriarhul Constantinopolului Fotie cel Mare, acuzat (pe nedrept) de erezie. Motivele reale erau însă altele, de natură politică (împăratul Vasile I Macedoneanul dorea să se alieze cu papa de la Roma şi cu împăratul francilor Ludovic al II-lea cel Tânăr), subiectivă (Vasile Macedoneanul nu uitase că Fotie fusese protejatul lui Mihail al III-lea, pe care el îl detronase şi îl ucisese) şi religioasă (Fotie se opunea expansiunii culturale şi religioase a „latinilor” în Bulgaria şi era de asemenea un opozant ferm al doctrinei Filioque).[2]

De asemenea, acel sinod confirmase plasarea Patriarhiei Constantinopolului pe primul loc ca cinstire între cele patru patriarhii răsăritene tradiţionale (deci înaintea Patriarhiei Alexandriei, a Antiohiei şi a Ierusalimului).

Cel care l-a înlocuit pe Fotie cel Mare în scaunul patriarhal de la Constantinopol, Ignatie I, şi care mai fusese patriarh şi între anii 847-858, a continuat în linii mari direcţiile de acţiune urmate de Fotie. Astfel, Ignatie a refuzat să cedeze în faţa papalităţii şi i-a readus pe bulgari în sfera de influenţă a Constantinopolului după anul 870. Când tensiunile politice din Constantinopol s-au mai potolit, Fotie a fost rechemat la Constantinopol (în 876), împăratul Vasile I încredinţându-i chiar educaţia fiilor săi; mai mult, el devine totodată sfetnic al lui Ignatie, care avea să-l recomande drept succesor al său. După adormirea lui Ignatie pe 23 octombrie 877, Fotie a fost reaşezat pe tronul patriarhal, el având şi recomandarea lui Ignatie în acest sens.

La cererea insistentă a celor patru patriarhii răsăritene tradiţionale, împăratul Vasile I Macedoneanul a convocat în anul 879 un nou sinod, tot la Constantinopol, care, printre altele, să repare nedreptatea care i se făcuse Sf. Fotie cel Mare la sinodul tâlhăresc din 869-870. La sinod au venit reprezentanţii tuturor celor cinci patriarhii din acea vreme (inclusiv cei ai Bisericii de la Roma, trimişi de către Papa Ioan al VIII-lea) - în total un număr de 383 episcopi.

În cadrul lucrărilor sinodului a fost confirmată reînscăunarea lui Fotie ca Patriarh al Constantinopolului.

Fapt foarte important, acum apare momentul care va duce la schisma definitivă dintre catolici si ortodocşi. În fraza din Crezul niceo-constantinopolitan „... Sfântul Duh... care din Tatăl purcede”, catolicii au adăugat „... şi de la Fiul” (în latineşte „Filioque”). Una dintre cauzele pentru care această adăugare a fost facută poate fi aceea că textele originale greceşti, traduse imperfect în limbile occidentale, puteau să nu arate exact Sfânta Treime şi egalitatea celor trei: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. O altă cauză mai veche poate fi afirmarea, în lupta împotriva arianismului din Spania secolului VII, a divinităţii Fiului şi a Sfântului Duh.

În final, sinodul a condamnat, de asemenea, orice modificare a Crezului Niceo-Constantinopolitan original, condamnând astfel adăugarea expresiei „Filioque” în conţinutul Crezului, ca fiind o erezie. Se dădea astfel câştig de cauză punctului de vedere ortodox, puternic susţinut de Fotie cel Mare în polemica sa împotriva Romei.

Controversa cu privire la ecumenicitatea sinodului

Până în prezent, Biserica Ortodoxă nu a enunțat încă oficial o definiție universal acceptabilă asupra modului în care se poate stabili caracterul ecumenic al unui Sinod. Părerea acceptată aproape în unanimitate este că un Sinod poate fi considerat ecumenic și infailibil atunci când, și în măsura în care, acesta mărturisește Adevărul așa cum a fost lăsat, prin Sfânta Tradiţie, de către Sfinții Părinți ai Bisericii.

Pentru unii ortodocși, nu a mai existat nici un Sinod de o amploare sau semnificație comparabilă cu primele șapte Sinoade Ecumenice. Unele întruniri ale ierarhilor unor Biserici locale au fost numite „pan-ortodoxe”, dar acestea au fost mai degrabă simple reuniuni ale ierarhilor din diferite jurisdicții Ortodoxe Răsăritene care erau părți interesate în rezolvarea unor chestiuni specifice. Din acest punct de vedere, nu a mai existat nici un Sinod într-adevăr Ecumenic după anul 787.

Din punctul de vedere al altora, inclusiv teologi ai secolului XX, ca Pr. John S. Romanides și Pr. Georgios Metallinos (ambii vorbesc despre „Sinodul al VIII-lea” și al „IX-lea Ecumenic”), Pr. Georgios Dragas și Mitropolitul Hierotheos (Vlachos) de Nafpaktos, există și alte sinoade cu caracter ecumenic după primele șapte. De asemenea, Enciclica Patriarhilor Ortodocși din 1848 (care a fost semnată de patriarhii de Constantinopol, Ierusalim, Antiohia și Alexandria, și a fost aprobată de Sfintele Sinoade ale primelor trei Biserici amintite) se referă în mod explicit la „Al VIII-lea Sinod Ecumenic”

Cei care consideră aceste sinoade ulterioare (al VIII-lea, din 879-880, și al IX-lea, din 1341-1351) drept Sinoade Ecumenice vorbesc și despre limitarea numărului de Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe la numai șapte ca despre un efect al influenței Ordinului catolic al iezuiților în Rusia (parte din așa numita „captivitate occidentală a Ortodoxiei”).

A se vedea şi

Note

  1. John Meyendorff, "Rome and Orthodoxy: Is Authority Still the Issue?", Living Tradition, St. Vladimir's Seminary Press, 1978, pp. 63-80
  2. The Life of Patriarch Photios of Constantinople, by Despina Stratoudaki White

Surse

Legături externe


Sinoade Ecumenice
I Niceea (325 d.Hr.)| I Constantinopol (381) | Efes (431) | Calcedon (451) | II Constantinopol (553) | III Constantinopol (680-681) | Quinisext (692) | II Niceea (787)|
IV Constantinopol* (879-880) | V Constantinopol* (1341-1351)
Sinoadele desemnate cu un * (IV şi V Constantinopol) sunt considerate doar de unii ortodocşi ca sinoade ecumenice, alţii considerându-le doar sinoade locale cu autoritate în Biserica Ortodoxă.