Părinții pustiei
| Acest articol face parte din seria Spiritualitate ortodoxă | |
| Sfintele Taine | |
| Botezul – Mirungerea Sf. Împărtășanie – Spovedania Căsătoria – Preoția Sf. Maslu | |
| Starea omului | |
| Păcatul – Patima – Virtutea Raiul – Iadul | |
| Păcate | |
| Păcate strigătoare la cer | |
| Păcate capitale | |
| Alte păcate | |
| Păcatele limbii | |
| Virtuți | |
| Virtuțile teologice | |
| Virtuțile morale Înțelepciunea – Smerenia | |
| Etapele vieții duhovnicești | |
| Despătimirea (Curățirea) Contemplația Îndumnezeirea | |
| Isihasm | |
| Trezvia – Pocăința Isihia – Discernământul Mintea | |
| Asceza | |
| Fecioria – Ascultarea Statornicia – Postul Sărăcia – Monahismul | |
| Rugăciunea | |
| Închinarea – Cinstirea Pravila de rugăciune Rugăciunea lui Iisus Sf. Moaște – Semnul Sf. Cruci | |
| Sfinții Părinți | |
| Părinții apostolici Părinții pustiei Părinții capadocieni Filocalia Scara dumnezeiescului urcuș | |
| Editați această casetă | |
Părinții pustiei sunt monahi fondatori ai comunităților monahale din pustia Egiptului, din perioada de început a monahismului (secolele IV-V), care au fugit din orașe, au părăsit lumea, în căutarea unui mod de viață ascetic și solitar, în sălbăticia pustiei.
Definiția oficială
Denumirea de părinții pustiei cuprinde un grup influent de eremiți și cenobiți (trăitori în viața de obşte), începând cu secolul al IV-lea, care s-au stabilit în deșertul egiptean. Originile monahismului răsăritean și apusean se găsesc în aceste comunități solitare și religioase de asceți. Pavel Tebeul este primul pustnic menționat care a stabilit o tradiție monahală ascetică și de contemplație, iar Pahomie al Tebaidei este considerat fondatorul cenobitismului sau a monahismului timpuriu. Cu toate acestea, la sfârșitul secolului al III-lea, Antonie cel Mare conducea colonii de pustnici în mijlocul acestei regiuni. El a devenit curând în Biserică arhetipul monahilor, care părăsesc lumea pentru Dumnezeu, faimă datorată în mare parte și popularei scrieri a sfântului Atanasie cel Mare, Vita St. Antoni (Viața sfântului Antonie). Acești primi monahi au atras numeroși ucenici în jurul așezărilor lor austere mai ales prin modul lor simplu, neobișnuit și concentrat de căutare a mântuirii și îndumnezeirii. Părinților pustiei li se cereau adesea călăuzire sau îndrumare spirituală și sfaturi de către ucenicii lor. Aceste răspunsuri au fost păstrate și adunate în diferite culegeri de apoftegme ale Părinților pustiei, sau Patericele, între care cea mai populară este Patericul egiptean.[1]
Printre părinții pustiei din Patericul egiptean se găsesc și câteva maici duhovnicești, numite amma (echivalentul feminin pentru avva), între care cele mai celebre sunt amma Sara și amma Sinclitichia.
