Exarh

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
LinkFA-star.png Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului. Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Acest articol face parte din seria
Cler
Antiochian local synod.jpg
Ordinele mari
Episcop - Preot - Diacon
Ordinele mici
Subdiacon - Citeț
Cantor - Acolit
Ordine dispărute
Horepiscop - Exorcist
Paznicul ușii - Diaconița
Titluri episcopale
Patriarh - Catolicos
Arhiepiscop - Mitropolit
Vicar - Titular
Titluri preoțești
Protopop
Sachelar
Iconom
Iconom stavrofor
Protosinghel - Arhimandrit
Titluri diaconale
Arhidiacon - Protodiacon
Titluri monahale
Arhimandrit - Stareț - Egumen
Adiacente
Hirotonire - Veșminte
Adresare
Distincții preoțești - Exarh
Vicar
Editați această casetă

Apelativul de exarh, din grecescul ἔξαρχος (exarchos), era titlul dat unui guvernator al unei provincii îndepărtate de capitala Constantinopol în Imperiul Roman de Răsărit (bizantin). În lumea bisericească, termenul apare în secolul al V-lea ca titlu acordat de patriarh unui episcop:

  • fie ca delegat al acestuia, având autoritate asupra altor episcopi în numele patriarhului
  • fie ca episcop-delegat al patriarhului într-o regiune sau comunitate care nu era destul de mare sau destul de bine organizată pentru a fi constituită într-o eparhie.

Cuprins

Istoria politică a termenului

Imperiul Roman de Răsărit în anul 550

După anul 476, anul căderii Imperiului Roman de Apus, Imperiul Roman de Răsărit a supravieţuit primelor secole ale Evului Mediu şi şi-a păstrat elanul expansionist. Astfel, împăratul Iustinian (527-565) a recucerit pentru Imperiul Roman de Răsărit Africa de Nord, Italia, Dalmaţia şi părţi din peninsula Iberică. Acest efort de expansiune a solicitat la maxim resursele limitate ale Imperiului, însă împăraţii s-au luptat să păstreze teritoriile cucerite, chiar cu preţul epuizării acestor resurse. Această atitudine a dus la instaurarea exarhatelor menite să gestioneze situaţia locală instabilă din provincii.

Exarhatele au apărut ca răspuns la declinul autorităţii imperiale în provincii, îndeosebi în Italia şi în Africa de Nord şi au făcut parte dintr-un proces mai larg de unificare a magistraturilor civile cu funcţiile militare în provinciile Imperiului. Acest tip de organizare, iniţiat într-o primă formă de Iustinian, a dus în cele din urmă la crearea sistemului organizării imperiului pe theme instaurat de împăratul Heraclie. Primul exarhat, cu capitala la Ravenna a fost întemeiat şi organizat în timpul împăratului Mauriciu (în traduceri mai vechi elenizat: Mavrichie) (582-602). Exarhul acesteia a funcţionat şi ca reprezentant al Patriarhului de Constantinopol. Tot astfel au fost stabilite exarhate distincte pentru Sicilia bizantină şi Africa de Nord. Până la jumătatea secolului al VIII-lea, toate aceste exarhate fuseseră pierdute pentru Imperiu, fiind cucerite de lombarzi şi de franci.

Istoria bisericească a termenului

Termenul de exarh a intrat în limbajul bisericesc mai întâi ca titlu menit să desemneze un mitropolit care avea jurisdicţie nu numai asupra propriei sale mitropolii, ci şi asupra altor mitropoliţi. Sinodul de la Calcedon (451) care a dat autoritate specială scaunului arhiepiscopal al Constantinopolului întrucât acesta era „reşedinţa Împăratului şi a Senatului” nu foloseşte încă termenul de patriarh ci vorbeşte doar despre autoritatea sa de "exarh" (canonul nr. 9). Ocazional, titlul de exarh a fost folosit ocazional pentru a desemna orice mitropolit (de exemplu în canonul 6 al Sinodului de la Sardica din anul 343).

Titlul de patriarh a apărut în momentul în care autoritatea imperială a propus organizarea Bisericii Universale în sistemul cunoscut astăzi drept Pentarhia – organizarea Bisericii în cinci patriarhii (Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim – principalele oraşe ale Imperiului, plus Cetatea Sfântă). Această organizare era întemeiată pe ideea structurării lumii într-un unic imperiu universal, aşa cum fusese articulată această idee în legislaţia împăratului Iustinian (în special în Novella 131). După ce a fost recunoscut formal la Sinodul Trulan (692), apelativul de patriarh a devenit titlul oficial al episcopilor acestor eparhii. Titlul de"exarh" a continuat să fie folosit îndeosebi pentru mitropoliţii care guvernau cele trei dioceze (politice) apărute din împărţirea Prefecturii Răsăritene operată de împăratul Diocleţian. Aceştia erau Exarhii Asiei (cu sediul la Efes), Capadociei şi Pontului (cu centrul în Cezareea) şi Traciei (cu capitala la Heracleea Sintica). Mai târziu, creşterea autorităţii scaunului de Constantinopol a dus la dispariţia acestor exarhate, care au decăzut la rangul de mitropolii obişnuite (Fortescue, Orthodox Eastern Church, pp. 21-25). Numărul patriarhiilor a fost fixat la cinci, astfel că orice episcop cu autoritate asupra altor episcopi şi care nu se afla sub ascultarea unuia din cei cinci patriarhi avea să primească titlul de exarh. Astfel, când Sinodul de la Efes din anul 431 a recunoscut autocefalia Bisericii Ciprului, primatul acesteia a primit titlul de „Exarh al Ciprului”.

Unele Biserici din Sud-Estul Europei care au cunoscut perioade de autocefalie în perioada medievală erau guvernate oficial de exarhi, însă uneori aceştia şi-au asumat titlul de patriarhi. Astfel a fost cazul exarhatului/patriarhiei de Ohrida (Bulgaria şi părţi din Macedonia) Peč (Serbia) sau Târnovo (Bulgaria şi Ţara Românească) (Fortescue, "Orthodox Eastern Church ", 305 sq. 317 sq., 328 sq., corectat). Tot astfel, Arhiepiscopul Muntelui Sinai poartă titlul de exarh, însă atât în cazul său cât şi al Bisericii Ciprului, în practica ortodoxă contemporană este preferat titlul de arhiepiscop.

Istoria recentă a titlului

Pe 28 februarie 1870, lupta dintre greci şi bulgari pentru controlul Bisericii din Bulgaria a culminat cu hotărârea sultanului otoman Abdul-Aziz de a crea o structură bisericească bulgară separată, cunoscută sub numele de Exarhatul Bulgar, condus de un ierarh care purta prin urmare titlul de exarh, nu pe cel de patriarh. Biserica Bulgariei a devenit astfel independentă de Patriarhia greacă de Constantinopol, însă Exarhul Bulgariei îşi avea reşedinţa tot la Constantinopol, în capitala Imperiului Otoman.

Capul Bisericii Georgiei, autocefală din anul 750, poartă, începând cu anul 1008, titlul Catolicoşi-Patriarhi ai Iviriei (adică ai Caucazului). În anul 1802, când Rusia imperială a anulat independenta Bisericii Georgiei, primatul Georgiei (de etnie rusă) purta în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ruse de la Sankt Petersburg titlul de Exarh al Georgiei (Fortescue, Orthodox Eastern Church, 304-305). Pe 7 aprilie 1917, Patriarhia Georgiei a fost restabilită, întâistătătorul ei purtând titlul de Catolicos-Patriarh al Întregii Georgii. Autocefalia acesteia a fost recunoscută în anul 1943 de Biserica Rusiei şi de Patriarhia Constantinopolului pe 3 martie 1990.

Astăzi, în Biserica Ortodoxă exarhul este de obicei un trimis al Patriarhului. Frecvent, acesta guvernează în numele patriarhului o Biserică din afara teritoriului de origine al Patriarhatului. Astfel, în Statele Unite ale Americii există, printre alţii, exarhi care reprezintă Patriarhiile sârbă, română, bulgară şi ierusalemiteană. Exarhii aflaţi sub autoritatea Patriarhiei Ierusalimului poartă titlul de "Exarhi ai Sfântului Mormânt".

În anul 1972, Episcopul José şi Biserica Naţională Mexicană au fost acceptate în Biserica Ortodoxă din America sub numele de "Exarhatul de Mexico," avându-l ca exarh pe Arhiepiscopul Dimitrie al Dallas-ului şi al Sudului (care are în grijă şi Exarhatul de Mexico, pe lângă însărcinările lui pastorale privind propria-i Eparhie a Sudului.

Sub autoritatea Patriarhiei orientale ortodoxe a Antiohiei se află un Exarh al Indiei care poartă străvechiul titlu de Mafrian, însă în mod obişnuit acesta este numit catolicos. Acesta nu trebuie confundat însă cu întâistătătorul Catolicosatului Răsăritului, şi acesta cu sediul în India.

În Biserica Ortodoxă Română

Mitropoliţii de Târgovişte şi apoi Bucureşti, precum şi mitropoliţii Sucevei, apoi Iaşilor au purtat multă vreme titlul de Exarhi al Plaiurilor. Acesta titlu bisericesc semnifica faptul că ierarhii respective erau învestiţi cu drept de jurisdicţie canonică extrateritorială, adică peste limitele administrative tradiţionale ale eparhiilor lor. Astfel, ei şi-au exercitat jurisdicţia asupra credincioşilor ortodocşi din diferite alte zone precum Valea Timocului, Transilvania, Maramureşul istoric, Pocuţia şi Transistria. După reactivarea Mitropoliei Basarabiei în anul 1992, aceasta a primit (octombrie 1995) şi titlul de Exarhat al Plaiurilor, la ea putând adera, extrateritorial, şi comunităţi ortodoxe române din afara Republicii Moldova. Statutul de Exarhat al Plaiurilor a fost recunoscut Mitropoliei Basarabiei de autorităţile Republicii Moldova odată cu recunoaşterea juridică a existenţei mitropoliei înseşi.

Conform Statutului de Organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul fiecărei eparhii poate exista un exarh al mănăstirilor.Acesta, numit de către chiriarh dintre arhimandiţii sau protosinghelii din eparhia respectivă, face parte din corpul de control al episcopului şi are „atribuţii generale de îndrumare, de inspecţie, de control la mănăstiri şi de referent pentru problemele mănăstireşti” şi poate conduce Sectorul Exarhatul mănăstirilor (administrarea mănăstirilor la nivel eparhial făcându-se prin intermediul acestui departament) (art. 109, în special litera b) ). El face parte şi din Consiliul Eparhial, cu vot consultativ (art. 96 (5) ) şi, în cadrul acesteia, este membru de drept al Permanenţei Consiliului eparhial (art. 101).

Surse

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi