Biserica Indiei (Siriană Malankara)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.



Cruce ortodoxă coptă
Notă: Acest articol (sau părți din el) prezintă o perspectivă anti-calcedoniană, care poate fi diferită ca înțelegere de punctul de vedere al Ortodoxiei Răsăritene (Calcedoniene).
Prea Sfinţitul Moran Mar Baselios Mar Thoma Didymos I, actualul Catolicos al Răsăritului (2005- )
Biserica Ortodoxă Indiană (cunoscută şi sub numele de Biserica Ortodoxă Malankara, Biserica Ortodoxă a Răsăritului, Biserica Siriană Ortodoxă Malankara, Biserica Siriană Ortodoxă a Răsăritului) este o componentă importantă a familiei Bisericii Ortodoxe Orientale. Această Biserică îşi are originile în propovăduirea Sfântului Apostol Toma, care a venit în India în anul 52 d.H. şi a înfiinţat Biserica de aici, după care a suferit moarte mucenicească.
Cruce ortodoxă coptă

Comunitatea Bisericilor Vechi Orientale

Biserici autocefale
Armenia | Alexandria | Etiopia | Antiohia | India | Eritrea
Biserici Autonome
Armenia: Cilicia | Ierusalim | Constantinopol
Alexandria: Britanică | Antiohia: Indiană Iacobită


Cuprins

Origini

Nu poate fii decât lucrarea Sfântului Duh faptul că tradiţia şi credinţa unei mici comunităţi de creştini ai primelor veacuri din India au rămas vii şi puternice de-a lungul a aproape două mii de ani. Chiar şi înfruntând furtuni periodice, dintr-un motiv sau altul, de-a lungul acestor secole de schimbare, comunitatea şi-a păstrat un calm interior, datorat siguranţei oferite de învăţătura creştină, modelată sub forma conceptului original de "ortodox", care înseamnă "dreapta slăvire a lui Dumnezeu".

Creştinii primelor veacuri din India (în special de pe coasta sudică) erau cunoscut sub numele de creştini ai lui Toma şi chiar prin nici un alt nume până la venirea portughezilor în secolul al XVI-lea, urmaţi la scurtă vreme de britanici.

Faptul că Biserica din India a fost fondată de Sfântul Apostol Toma este atestat de scrieri din Asia Apuseană începând cu secolul al II-lea (Dogma Apostolilor şi Acta Thomae, ambele scrise la sau pe lângă Edessa între anii 200-250 d.H.); apoi de către Sfântul Efrem, Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfântul Gregorie de Nazianz în secolul al IV-lea; Sfântul Ieronim în jurul anului 400 d.H.; şi de către istoricii Eusebiu în jurul anului 338 şi Teodor în secolul al V-lea.

Cu toate că comerţul dintre India şi Vestul Asiei se făcea din cele mai vechi timpuri, călătoria pe lângă coasta Arabiei era realizabilă şi destul de obişnuită, ajungând până în Malabar, ţara tamililor, Sidh (Sciţia) şi India de Vest, în vremea călătoriei Sfântului Toma în India.

Există nenumărate dovezi coroborative care sprijină, şi nu există nici un motiv rezonabil care să contrazică tradiţia vie a creştinilor lui Toma, faptul că Apostolul a ajuns în Kodungalloor (Muziris) în Kerala în 52 DH, unde a propovăduit Evanghelia, înfiinţând şapte biserici, apoi s-a mutat în alt stat şi s-a reîntors la Madras (Mylapore) în anul 72 DH unde a suferit moarte mucenicească în acelaşi an. Scriitorii secolului al IV-lea, Sfântul Efrem şi Sfântul Ioan Gură de Aur, aveau cunoştinţă despre moaştele Sfântului Toma care se aflau în acea vreme în Edessa, aduse acolo din India de comercianţi vest-asiatici.

Biserica înfiinţată de Sfântul Toma trebuie să se fi răspândit în subcontinent, inclusiv în nord-vest, coastele vestice şi estice ale peninsulei, probabil ajungând până în Sri Lanka. Tradiţia asociază misiunea Sfântului Toma cu Regele indo-part Gondofares din nord şi cu Regele Vasudeva (Mazdeo) din dinastia Kushan în sud. Acesta din urmă l-a condamnat pe Apostol la moarte.

Una din Bisericile Primare

Biserica Ortodoxă din India este una din cele 37 de Biserici Apostolice, din vremea ucenicilor lui Hristos. Nouă din acestea se găseau în Europa iar 28 în Asia şi Africa. În prezent, ea aparţine familiei celor cinci Biserici Ortodoxe Orientale, care include Siria, Egipt, Etiopia şi Armenia şi grupului mai larg de Biserici Ortodoxe din lume care cuprinde peste 150 de milioane de creştini răsăriteni. Biserica Indiei are peste 2 milioane de credincioși în aproximativ 1500 de parohii, în principal în Kerala şi este în creştere răspândindu-se în toată India şi în multe părţi ale globului. Răsăriteană ca origini şi în Asia prin ancorele sale, Biserica Indiei este o componentă distinctă şi respectată a mozaicului religios care este India.

Până în secolul al XVI-lea, exista o singură biserică în India, concentrată mai ales în sud-vest. Cele şapte biserici iniţiale sunt situate în Malankara (Malayattur), Palayur (lângă Chavakkad), Koovakaayal (lângă Paravur de Nord), Kokkamangalam (Pallippuram de Sud), Kollam, Niranam şi Nilackel (Chayal). După acelaşi model ca cel adoptat de Apostoli, fiecare biserică locală era administrată, îndrumată de un grup de preoţi şi prezidată de un preot sau de un episcop înţelept.

Pe atunci, Biserica Indiei era autonomă, iar acum este în rând cu toate celelalte Biserici Ortodoxe. Acest lucru decurge din faptul că numele nici unei biserici din India nu se găseşte în listele episcopilor din Persia, acum accesibile, din secolul al V-lea până în secolul al VII-lea.

Biserica Primară din India a rămas nedespărţită şi în pace, tezaurizând aceleaşi caracteristici etnice şi culturale ca şi restul comunităţii locale. Membrii ei s-au bucurat de toleranţa celorlalte comunităţi religioase dar şi de suportul legiuitorilor hinduşi. Creştinii lui Toma i-au primit favorabil pe misionarii şi pe emigranţii din alte biserici, dintre care unii căutau să scape de persecuţiile din ţara lor. Limba de cult trebuie să fi fost în primele secole limba locală, probabil o formă de tamil. Mai târziu, limba liturgică s-a contopit cu siriaca estică prin intermediul bisericilor din Seleucia şi Tigris.

Legături cu Persia

Legăturile cu Persia ale bisericilor indiene trebuie analizate în contextul disensiunilor interne şi persecuţiilor creştinilor de către stat în Persia din secolul al V-lea. Un sinod la Bisericii Persane (410 DH) a declarat aderarea la credinţa formulată la Niceea şi a recunoscut Mitropolia de Selucia-Ctesifon sub numele de Catolicatul de Răsărit. Nu mult după, controversele Hristologice de la Calcedon, aţâţat de tensiunile dintre imperiile persan şi bizantin, a făcut ca biserica persană să se declare ea însăşi "nestoriană" iar întâistătătorul ei să-şi asume titlul de Patriarh al răsăritului (Babylon). De la sediul lor central din, pe atunci, înfloritoarea şcoală teologică din Nisibis, misionarii nestorieni au început să meargă în India, Asia Centrală, China şi Etiopia pentru a-şi propovădui doctrinele – probabil asociind bisericile din aceste ţări cu munca Apostolului Toma, pe care persanii trebuie să îl fi venerat ca fondator al propriei lor biserici.

Începând cu secolul al VII-lea, în arhivele persane încep să apară trimiteri directe la Biserica Indiei. Mitropolitul de India şi Mitropolitul de China sunt menţionaţi în documentele de la hirotonirile Patriarhilor Răsăritului. Cu toate acestea, la un moment dat, s-a pretins că Biserica Indiei ar fi în jurisdicţia Mitropolitului de Fars dar acest subiect a fost închis de Patriarhul Sliba Zoha (714-728 DH) care a recunoscut prestigiul tradiţional al Mitropoliei autonome de India.

În schimb, altele au fost influenţele Bisericii Persiei asupra Bisericii Indiei. O renaştere a credinţei precalcedoniene, iniţiată de Iacob Baradeus, a început să accentueze tradiţia Hristologiei siriene de apus a unei naturi unite, care a influenţat la fel de mult şi Persia. Profitând de climatul politic relativ echitabil de după cucerirea Siriei şi a altor părţi ale Asiei de Vest de către arabi, a fost înfiinţat un un mafrianat? al anticalcedonienilor iar Mar Marutha, un persan de origine, a devenit primul Mafriyono Iacobit (Catolicos) al Răsăritului. Jurisdicţia acestui Catolicos din Tigris cuprindea 18 eparhii episcopale în Mesopotamia de jos şi mai departe spre est, dar, important de reţinut, nu şi din India.

Cu privire la ridicarea (creşterea) Bisericii din India în timpul primelor 15 secole, atât dovezile istorice cât şi credibilitatea tradiţiilor locale punctează autonomia ei susţinută de miezul format din propria cultură şi credinţă. Ea a primit cu încredere şi curtoazie misionarii, episcopii şi emigranţii indiferent de biserica răsăriteană din care veneau ei, din- Tigris sau Babilon, Antiohia sau Alexandria, dar nu din mai îndepărtatele Constantinopol sau Roma. Au existat vremuri, în această perioadă lungă, în care creştinii din India nu aveau episcop şi erau păstoriţi de un arhidiacon. Erau trimise solicitări, uneori cu succes, alteori fără, către unul sau altul din prelaţii răsăriteni pentru a fi ajutaţi în restaurarea episcopatului din India. În acelaşi timp, biserica din Persia şi majoritatea apusului decădea din cauze interne sau din pricina islamului, afectând atât Patriarhia "Nestoriană" a Răsăritului (Babilon) cât şi Catolicatul Iacobit de Răsărit (Tigris). Aşa cum vom vedea din istoria ulterioară a Bisericii Indiei, acesta din urmă va fi reînfiinţat în India (Kottayam) în 1912 în timp ce primul va fi transplantat în America în 1940.

Epoca colonială

O menora? Nasrani.

Istoria Bisericii Indiei din perioada portugheză din secolul al XVI-lea este destul de bine documentată. În zelul lor care combina prozelitismul şi colonizarea, portughezii se pare că nu au înţeles repede modul de viaţă al creştinilor lui Toma care părea că adăposteşte diferite curente de gândire şi influenţă din creştinismul răsăritean, în acelaşi timp păstrând miezul credinţei lor iniţiale.Răspunsul vizitatorilor a fost să încerce să îi aducă sub influența ierarhilor romano-sirieni, spre deosebire de convertiţii noi din zonele de coastă care erau sub ierarhi latini.

Împinşi peste limită, corpul principal al creştinilor lui Toma s-a revoltat în 1653 şi a făcut un jurământ colectiv la Koonen Cross în Mattancherry, angajându-se să îşi păstreze credinţa şi autonomia bisericii lor şi să-şi aleagă un întâistătător. În consecinţă, Arhidiaconul Toma a fost ridicat la rangul de Mar Thoma, primul din lunga serie până la Mar Thoma al IX-lea din 1816.

La solicitarea creştinilor lui Toma, episcopul "iacobit", Mar Gregorios de Ierusalim a venit în India în 1664, a confirmat hirotonirea episcopală lui Mar Thoma I ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe din India. Astfel, a început oficial legătura cu Biserica Siriană "Iacobită", aşa cum s-a întâmplat, cu sprijinirea pe faţă a autonomiei tradiţionale a Bisericii Indiei.

Istoria s-a repetat în altă formă atunci când britanicii din India au încurajat 'reforma din Biserica Ortodoxă', parţial prin dominarea anglicană a seminarului teologic din Kottayam, şi parţial prin atragerea membrilor bisericii locale în comunităţile anglicane începând cu 1836. Într-un sfârşit, grupul reformist s-a desprins de Biserica Mar Thoma. Această situaţie de criză a fost prelungită datorită Patriarhului Petru al III-lea al Antiohiei, care a vizitat India în perioada 1875-77. Rezultatul a fost dublu: o reafirmare a identităţii distincte a Bisericii Ortodoxe sub propriul mitropolit şi, într-o oarecare disonanţă cu această reînnoire, o creştere a influenţei Patriarhiei Antiohiei în afacerile Bisericii Indiei.

Astfel, relaţia care a fost iniţiată cu scopul păstrării integrităţii şi independenţei Bisericii Ortodoxe din India, împotriva ambiţiilor eronate, dar de înţeles, ale Bisericilor Romano-Catolică şi Protestantă Anglicană, au deschis un capitol lung şi dificil în care înţelegea şi conflictul dintre Bisericile Ortodoxe Indiană şi Siriană au continuat să alterneze până în zilele noastre.

Cu toate acestea, trei repere ale istoriei moderne aduc speranţa că pacea şi unitatea încă se mai pot întoarce în Comunitatea Ortodoxă, adusă într-o stare mai degrabă nenaturală de loialitatea împărţită. Primul reper îl constituie relocarea în India în 1912 a Catolicatului de Răsărit, iniţial în Selecuia şi mai târziu în Tigris şi hirotonirea primului Catolicos indian - Moran Mar Baselios Paulos - în succesiune apostolică cu Sfântul Toma, cu participarea personală a Patriarhului Abdul Messiah al Antiohiei. Al doilea reper îl constituie adoptarea hotărâtă în 1934 a Constituţiei Bisericii Ortodoxe din India ca biserică autocefală aflată în legătură cu Biserica Ortodoxă Siriană a Patriarhului Antiohiei. Iar al treilea reper îl constituie acordul din 1958, prin care Patriarhul Ignatie Yakoub al III-lea declară acceptarea atât a Catolicosului cât şi a Constituţiei.

Prin faptul că Biserica Creştină, prima dată a apărut în India, ca şi în alte părţi, ca o asociaţie de comunităţi autoguvernate ale aceluiaşi corp şi s-a născut în aceeaşi viaţă nouă, poate lumina calea spre un viitor în pace, în interiorul şi în afara Comunităţii Ortodoxe.

Izvoare

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi