Teodosie al II-lea

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Teodosie al II-lea, monedă de aur emisă în preajma anului 435

Teodosie al II-lea (n. 10 aprilie 401 – d. 28 iulie 450) a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) în prima jumătate a secolului al V-lea (408-450). El este cunoscut, printre altele, prin codul juridic numit Codex Theodosianus, intrat în vigoare în timpul domniei sale și pentru ridicarea unui zid de apărare a Constantinopolului numit Zidul lui Teodosie.
Biserica Ortodoxă îl pomenește pe data de 29 iulie.[1]

Viața

Flavius Teodosie s-a născut în aprilie 401 ca cel mai mare fiu al lui Aelia Eudoxia și a împăratului bizantin Arcadie. În ianuarie 402 el a fost numit co-împărat de către tatăl său Arcadie și a urcat pe tron în 408, la moartea tatălui său, sub regența prefectului pretorian Antemie. Sora sa cea mare, Pulcheria a influențat puternic viața lui Teodosie, în special prin împingerea lui spre creștinismul ortodox. În 414, la vârsta de cincisprezece ani, Pulcheria l-a demis pe Antemie din cauza felului greșit în care își realiza atribuțiile de tutore față de Teodosie. Ea și-a asumat funcția de regentă și a fost proclamată augusta, în același timp devenind regenta lui Teodosie. În 416, Teodosie al II-lea a fost proclamat împărat de drept. În timp ce și-a păstrat o influență redusă asupra guvernării, Pulcheria a avut o importantă influență asupra lui Teodosie în privința problemelor ecleziastice. În iunie 421, Teodosie s-a căsătorit cu Aelia Eudocia, care i-a dăruit o fiică, Licinia Eudoxia.

Cu toate că în timpul domniei sale au avut loc evenimente importante, preîntâmpinarea acestor evenimente s-a făcut mai mult prin eforturile altor persoane. Ca răspuns la invaziile goților din zonele vestice ale imperiului, în 413 a început construcția unor fortificații extinse, construcții conduse de regentul Antemie. Aceste noi fortificații au fost numite Zidul lui Teodosie.

În 429, Teodosie a numit o comisie care să adune toate legile emise încă din timpul domniei lui Constantin cel Mare. Lucrarea a fost publicat cu numele de Codex Theodosianus în 438. Cu acordul împăratului Imperiului Roman de Apus, Valentinian al III-lea, colecția a fost publicată sub forma a 16 volume. Acest cod juridic a stat și la baza codului de legi emis de împăratul Iustinian în anul 529.

Pulcheria, sora lui Teodosie, care era o creștină pioasă, a menținut o atmosferă austeră la curte. Sub influența sa, Teodosie și soția sa Aelia Eudoxia au devenit credincioși creștini. Deși se arăta indiferentă față de arianismul practicat de triburile germane, Pulcheria s-a opus cu hotărâre învățăturilor eretice ale lui Nestorie. Cu orice ocazie în care Teodosie înclina să îl sprijine pe Nestorie, care era patriarhul Constantinopolului, Pulcheria, care îl sprijinea pe Chiril al Alexandriei, își reafirma influența asupra fratelui ei ținându-l departe de nestorianism. Aceste controverse au dus în cele din urmă la Sinodul III Ecumenic, care s-a ținut la Efes, în Asia Mică, în anul 431.

Sub influența eunucului Hrisafie, în 441, Teodosie a fost convins să o demită pe sora sa. De atunci, Teodosie a început să sprijine erezia monofizită care era promovată de arhimandritul Eutihie și de Dioscor (patriarhul Alexandriei și succesorul Sf. Chiril). Vederile lui Eutihie au fost validate de „Sinodul tâlhăresc” din 449. În 28 iulie 450, Teodosie a murit după ce a căzut de pe cal în timp ce traversa râul Lycus, când s-a rănit grav la coloana vertebrală. Noul împărat, Marcian, soțul Pulcheriei s-a reîntors la ortodoxie și a convocat Sinodul de la Calcedon în anul 451, care a declarat monofizismul ca fiind o erezie.

Moștenirea

În afară de inițiativele sale privind actualizarea codului juridic al imperiului, lunga domnie a lui Teodosie al II-lea a fost în mare parte lipsită de realizări remarcabile. Practic, nu au fost războaie civile în partea răsăriteană, ceea ce a întărit stabilitatea internă, dar partea vestică s-a dezintegrat treptat sub presiunile barbare. În privința creștinismului, acțiunile sale au fost puternic influențate de sora sa Pulcheria care sprijinea poziția ortodoxă în disputele Hristologice, dar în ultimii ani de domnie sprijinul său pentru partea monofizită a aruncat temporar creștinii ortodocși în dezordine, înainte de moartea sa.

Note

A se vedea și

Legături externe


Casetă de succesiune:
Teodosie al II-lea
Precedat de:
Arcadie
Împărat Roman (Bizantin)
408-450
Urmat de:
Marcian