Areta din Arabia

Sfântul mare mucenic Areta (în arabă: آل الحارث „al-Haarith”) a fost liderul comunității creștine din Najran (sau Nedjeran sau Negran), Arabia de Sud, pe vremea împărăției lui Iustin I (518-527), la începutul secolului al VI-lea d.Hr. El a fost chinuit și executat împreună cu sute sau mii dintre concetățenii săi creștini în timpul marii campanii de persecuție împotriva creștinilor condusă de Dhu Nuwas (sau Dhû-Nowas), suveranul regatului Himyar, în anul 523. Prăznuirea lui (și celor dimpreună cu el) în Biserica Ortodoxă se face la 24 octombrie.

Viața

În timpul domniei împăratului bizantin Iustin I (518-527), binecredinciosul rege Elesbaan conducea regatul Aksum (sau Axum) în Etiopia. În vecinătate, în Arabia Fericită, regatul omeriților (Himyar) era condus de un om crud și belicos numit Dhu Nowas, care se convertise la iudaism sub numele de Yusuf. El nu înceta să atace regatul creștin al Etiopiei. După obținerea unor victorii strălucite, Elesbaan reușise să-l supună, obligându-l să plătească tribut (518). Cu toate acestea, după un timp, Dhû-Nowas a reușit să adune o armată puternică și a atacat orașele creștine din regatul său, cu scopul de a-i extermina pe toți cei care refuzau să se lepede creștinism și să calce în picioare Sfânta Cruce.

Răucredinciosul rege Dhu Nuwas s-a îndreptat apoi spre orașul Najran (din nordul Yemenului), un oraș bogat și dens populat, care era creștin din vremea domniei lui Constanțiu al II-lea, fiul Sfântului Constantin cel Mare (337-360). La conducerea orașului și a regiunii se afla un bătrân înțelept și venerabil cu barba albă, Aretas, a cărui virtute era cunoscută și respectată de toți. După ce și-a așezat cei doisprezece mii de oameni pentru asediul orașului, Dhû-Nowas a început să-i provoace pe apărătorii orașului, urlând mii de amenințări și promițându-le că îi va tăia cu sabia pe toți dacă nu se predau și nu-și reneagă credința. Cu mare dezamăgire, a constatat însă că amenințările sale nu au făcut decât să întărească hotărârea creștinilor de a-și vărsa sângele pentru Hristos. Temându-se de un asediu care i-ar putea cauza pierderi semnificative, a decis să schimbe tactica și să recurgă la înșelăciune. Prin jurământ și promisiuni mincinoase, a reușit să-i convingă pe liderii orașului să-l lase să intre cu o mică escortă în oraș, pentru o vizită protocolară, în calitate de suveran al regiunii. Astfel, porțile i-au fost deschise, cu încredere în promisiunile sale și în protecția lui Dumnezeu. Dhû-Nowas a fost foarte prietenos și amabil, ceea ce nu era caracteristic lui, lăudând orașul pentru monumentele sale, prosperitatea și armonia locuitorilor. La plecare, i-a invitat pe liderii orașului și pe notabilități să vină a doua zi să viziteze tabăra sa. Dimineața, când au fost deschise porțile pentru ca liderii, conduși de Sfântul Aretas, să iasă, Dhû-Nowas a dat ordin să fie capturați cu toții. Profitând de emoția și de confuzia care cuprinsese locuitorii orașului, soldații săi au intrat în cetate și au ocupat-o rapid, apoi au jefuit-o.

Tiranul s-a răzbunat prima dată pe Sfântul Episcop Pavel, care murise cu doi ani înainte. A dispus deschiderea mormântului său și a dat ordin să i se ardă sfintele moaște, care erau cinstite cu evlavie de locuitori. Apoi, a poruncit ca toți preoții, clericii, călugării și călugărițele din oraș, în număr de patru sute șaptezeci și șapte, să fie arși de vii. Apoi au fost o sută douăzeci și șapte de creștini pioși care și-au dat viața pentru Hristos prin decapitare. Apoi Dhû-Nowas a chemat și pe o văduvă bogată și nobilă și a încercat să o convingă cu promisiuni și apoi cu amenințări cu torturi înfricoșătoare. Văzându-și mama insultată de tiran și chinuită de soldați, fiica acestei femei nobile s-a repezit către Dhû-Nowas și l-a scuipat în față. Plin de furie, acesta a ordonat ca fata de doisprezece ani să fie decapitată pe loc și, într-un act de cruzime de neimaginat, a forțat-o pe mama ei să bea un pahar din sângele fetei înainte ca ei însăși să-i fie tăiat capul.

În ziua următoare, tiranul, așezat pe un tron înalt, a adus înaintea sa pe Sfântul Areta și pe cei trei sute patruzeci de tovarăși ai săi. Areta era atât de bătrân și atât de afectat de nenorocirile care se abăteau asupra concetățenilor săi, încât a trebuit să fie purtat până la locul de judecată. Cu toate că era în vârstă, a arătat în fața regelui o încredere și un curaj demne de vigoarea unui tânăr războinic. Cu blândețe și seninătate, încuraja tovarășii săi să ajungă la perfecțiune prin mucenicie și să participe cu bucurie astfel la Patimile Domnului, pentru a avea parte de bucuria veșnică a slavei Sale. Ascultând îndemnurile sale, oamenii au vărsat lacrimi în abundență, asigurând sfinția sa, cu o singură voce, că dragostea care i-a unit în această viață trecătoare va rămâne indestructibilă până la moarte și că toți sunt pregătiți să primească cu el cununa muceniciei. Confruntat cu hotărârea lor neclintită, regele a renunțat la orice altă încercare de a-i face să-și renege credința și a dat ordin să fie decapitați lângă râu. După o ultimă rugăciune, martirii și-au dat un sărut sfânt, asemenea preoților care se pregătesc să săvârșească Sfânta Jertfă. Primul căruia i s-a tăiat capul a fost chiar Areta. Ceilalți mucenici și-au uns cu evlavie fruntea cu sângele lui și s-au dat pe ei înșiși cu bucurie morții pentru Hristos.

O femeie, însoțită de copilul său în vârstă de trei ani, s-a îndreptat către locul execuției la scurt timp după eveniment, cu intenția de a se unge și ea cu câteva picături din sângele martirilor. Soldații au reținut-o și au prezentat-o tiranului. Imediat, acesta a dat ordin să fie arsă de vie. Copilul, asemenea unui pui de pasăre privat de mama sa, plângea deznădăjduit. Mișcat de frumusețea și farmecul băiețelului, regele l-a luat în brațe și a încercat să-l consoleze. Cu toate acestea, a fost uimit atunci când, după ce l-a întrebat pe copil ce își dorea cel mai mult, l-a auzit răspunzând printre lacrimi că își dorea să împărtășească martiriul cu mama sa. - „Dar știi ce este martiriul?”, l-a întrebat regele. - „Este să mori pentru Hristos, pentru a învia din nou”, a răspuns copilul. - „Știi cine este acest Hristos?”, a întrebat el din nou. - „Vino la biserică și ți-l voi arăta”, a răspuns copilul sigur de el. Nimic nu putea zgudui hotărârea acestui copil mai înțelept decât mulți bătrâni din lumea aceasta. Și când a văzut că mama sa era aruncată în foc, s-a eliberat dintr-o singură mișcare din brațele regelui, a alergat spre flăcări și a intrat hotărât în ele pentru a se alătura mamei sale și pentru a fi unit cu Hristos împreună cu ea.

Zvonul despre aceste masacre a ajuns la urechile împăratului Iustin la Constantinopol. Acesta din urmă a scris patriarhului Alexandriei, Asterie, îndemnându-l să-l convingă pe regele Etiopiei Elesbaan să lanseze o expediție de represalii împotriva crudului Dhû-Nowas. Asterie i-a adunat pe călugării din Nitria și din celelalte deșerturi, care au celebrat privegheri și au postit pentru succesul expediției și eliberarea creștinilor. Elesbaan se temea însă că nu va putea câștiga și dorea să primească un semn de la Dumnezeu. S-a dus apoi la un pustnic renumit din regatul său, pentru a-i căuta rugăciunile și sfatul. Sfântul l-a asigurat că, prin rugăciunile și lacrimile împăratului Iustin, ale Patriarhului Alexandriei și ale călugărilor săi, precum și ale sale, Dumnezeu îi va da pe cei nelegiuiți în mâinile lui. Era atât de sigur de asta încât ia poruncit lui Elesbaan să ia doar douăzeci de zile de provizii pentru trupele sale.

Armata creștină a luptat cu vitejie și, cu ajutorul lui Dumnezeu, a recucerit rapid orașul Najran și regiunea Himyar (525). Regele Elesbaan a instalat în oraș un episcop, a construit noi biserici cu averea pe care o lăsase Sfântul Areta, apoi s-a întors în pace în împărăția sa.

Surse

• Sinaxarul Păritelui Macarie de la Simonos Petras
• https://calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie24.htm
• Wikipedia

Izvoare istorice

Actele martirice ale sfântului Areta, Acta S. Arethae (cunoscută și sub numele de Martyrium sancti Arethae sau Martyrium Arethae), sunt cunoscute în două versiuni vechi: prima, mai autentică, descoperită de Michel Le Quien (Oriens Christianus, II, 428) și datată din secolul al VII-lea; și a doua, revizuită de Simeon Metafrastul și datată din secolul al X-lea.

O ediție critică a acestor acte martirice a fost publicată în limba franceză în 2007: Le martyre de saint Aréthas et de ses compagnons, édition critique, étude et commentaire - Marina Detoraki, trad. Joëlle Beaucamp, appendice André Binggeli - Association des amis du Centre d'histoire et civilisation de Byzance, Paris - 2007.