Biserica Ortodoxă Rusă
| Acest articol necesită o reorganizare. Dacă socotiți necesar, discutați diferitele aspecte ale reorganizării în pagina de discuții a acestui articol. |
Verificați pagina de discuție a articolului pentru a afla mai multe.
| Biserica Ortodoxă Rusă | |
| Întemeietor(i) | Sf. Apostol Andrei, Sf. Vladimir de Kiev |
| Autocefalie/Autonomie declarată | 1448 |
| Autocefalie/Autonomie recunoscută | 1589 de către Constantinopol |
| Primatul actual | Patriarhul Alexei al II-lea |
| Sediu | Moscova, Rusia |
| Teritoriu principal | Rusia, Ucraina, Belarus, Kazakhstan, Moldova (disputat), unele foste republici sovietice |
| Posesiuni în afară | Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Australia, China, Franţa |
| Limbă liturgică | Slavona bisericească |
| Tradiție muzicală | Cântarea rusească |
| Calendar | Iulian (neîndreptat) |
| Populație estimată | 90,000,000[1] |
| Site oficial | Biserica Ortodoxă Rusă |
Biserica Ortodoxă Rusă (Русская Православная церковь) îi cuprinde pe creştinii ortodocși aflaţi sub autoritatea Patriarhiei Moscovei, care este în comuniune cu celelalte patriarhii ale Bisericii Ortodoxe.
Cuprins
Istoric
Originea Bisericii Ortodoxe Ruse se găseşte în Botezul de la Kiev din anul 988, când Prinţul Vladimir I a adoptat în mod oficial religia Imperiului Bizantin ca religie de stat a Rusiei Kievene. Datorită acestui fapt, Biserica Ortodoxă Rusă şi-a sărbătorit în 1988 aniversarea a o mie de ani de existenţă. Biserica Ortodoxă Rusă îşi revendică succesiunea apostolică de la Patriarhul de Constantinopol.
Întreaga Biserică Ortodoxă Rusă a fost la început sub ascultarea canonică a Patriarhiei de Constantinopol, patriarhul constantinopolitan numind mitropolitul din fruntea Bisericii Rusiei Kievene. Mitropolia s-a mutat din Kiev la Suzdal şi mai apoi la Vladimir, apoi, în 1326, la Moscova, după devastarea Kievului în timpul năvălirilor tătare.
În 1439, la Conciliul de la Ferrara-Florenţa, la o întâlnire a reprezentanților Bisericilor ortodoxă şi catolică, participanții au căzut de acord asupra condiţiilor reunificării celor două confesiuni creștine. Unii episcopi și clerici, precum și poporul ortodox nu au acceptat însă uniunea. Între aceștia, nici ortodocşii ruşi nu au fost de acord cu concesiile făcute catolicilor, astfel că Mitropolitul Isidor, care semnase documentul de unire, a fost depus și a părăsit Rusia, devenind ulterior cardinal al Bisericii Catolice.
În anul 1448, Biserica Ortodoxă Rusă a devenit independentă şi faţă de Patriarhia de Constantinopol. Mitropolitul Iona, instalat în funcţie de Sinodul Episcopilor Ruşi în 1448, a fost învestit cu titlul de Mitropolit al Moscovei şi al tuturor ruşilor.
În 1589, mitropolitul Moscovei a devenit primul patriarh al Moscovei şi al tuturor ruşilor, astfel fiindu-i recunoscută Bisericii Ruse autocefalia autocefalia. Celelalte patriarhii ortodoxe (Antiohia, Alexandria, Ierusalim şi Constantinopol) i-au recunoscut Moscovei dreptul de a exista de sine-stătător ca a cincea Biserică-soră.
În 1652, Patriarhul Nikon al Rusiei a încercat să centralizeze puterea care era distribuită local şi în acelaşi timp să armonizeze ritul ortodox rus cu cel al Bisericii Constantinopolului.
Astfel, s-a introdus, după practica bizantină, facerea semnului crucii cu trei degete împreunate (în numele [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi) în loc de două (practica rusească mai veche: cele două degete împreunate simbolizau cele două Firi ale [[Iisus Hristos|Mântuitorului], cea omenească și cea dumnezeiască). Aceste reforme au provocat nemulțumirea unei părți a populaţiei, care s-a rupt de autoritatea bisericească, formând o grupare cunoscută sub numele de Vechii Credincioşi. Ţarul Alexei I a sprijinit aplicarea reformelor introduse de Patriarhul Nikon, Vechii Credincioși fiind considerați "raskolnici" (răsculați) și tratați ca atare. Abia în vremea lui Petru cel Mare acestora le-a fost îngăduită practicarea religiei după ritul vechi.
La sfârşitul secolului al XVII-lea şi la începutul secolului al XVIII-lea, Biserica Ortodoxă Rusă a intrat într-o fază de expansiune. În anul 1688, Mitropolia Kievului a fost transferată de sub jurisdicţia Constantinopolului sub aceea a Moscovei, aducând milioane de noi credincioşi şi şase eparhii sub controlul general al Patriarhiei Ruse. În următoarele două secole, misionarii ruşi au călătorit prin întreaga Siberie și până în Alaska, iar mai apoi în Statele Unite.
Starea Bisericii ruse în zilele noastre
Astăzi Biserica Ortodoxă Rusă este Biserica ortodoxă cu cel mai mare număr de credincioşi. Peste 90% dintre etnicii ruşi se declară creştini ortodocşi. Numărul de oameni care participă în mod regulat de slujbe este mult mai redus, dar creşte în fiecare an. Biserica Ortodoxă Rusă are peste 23.000 de parohii, 154 episcopi, 635 mănăstiri, 102 şcoli bisericeşti, în primul rând pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, deşi există un mic număr de parohii şi în alte ţări. Până la Revoluţia bolșevică, Biserica Ortodoxă era cel mai mare proprietar de pământuri din Imperiul Rus, (aproximativ 49,000 km²). O bună parte a acestor terenuri au fost retrocedate Bisericii până în 2004.
Relațiile cu alte confesiuni și religii
Există fricţiuni considerabile între Biserica Ortodoxă Rusă şi Sfântul Scaun, mai accentuate din anul 2002, când Patriarhul Alexei al II-lea a condamnat crearea de către Vatican a unei dieceze catolice pentru teritoriul Rusiei. Această acţiune a fost văzută de conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse ca o tentativă de prozelitism catolic într-o ţară majoritar ortodoxă. Acest punct de vedere se bazează pe ideea că Biserica Catolică este una dintre numeroasele biserici creştine egale cu Biserica Ortodoxă Răsăriteană (şi cu Biserica Ortodoxă Rusă) şi, aşa fiind, nu se cuvine să încalce teritoriul "aparţinând" unei alte Biserici. Biserica Catolică, pe de altă parte, recunoscând întâietatea Bisericii Ortodoxe Ruse în ţară, apreciază că minoritatea catolică din Rusia, cu o existenţă neîntreruptă din secolul al XVIII-lea, ar trebui să fie păstorită de o ierarhie bisericească dezvoltată complet.
Problema proliferării altor confesiuni creştine în Rusia este extrem de sensibilă pentru Biserica Ortodoxă Rusă, deoarece Biserica a ieşit de puţină vreme din epoca persecuţiilor antireligioase sovietice. Susținătorii acestui punct de vedere al Bisericii ruse văd prozelitismul catolic sau neoprotestant ca o formă de "concurenţă" neloială față de ea, în situația în care de-abia îşi revine după 70 de ani de represiune comunistă. Ca și celelalte Biserici Ortodoxe din țări foste comuniste, Biserica rusă nu era pregătită pentru a face față unei libertăți religioase complete.
Legislație
După o lege foarte permisivă emisă în anul 1993, autoritățile Federației Ruse au emis în 1997 Legea libertăţii de conştiinţă şi de asociere religioasă. Conform prevederilor Legii din 1997, înregistrarea de noi asociații religioase este relativ dificilă, astfel că acele organizaţii religioase care nu pot aduce dovezi clare ale prezenței lor continue pe teritoriul Rusiei în ultimii 15 ani, suportă limitări semnificative ale posibilității de a face prozelitism. Legea a fost dată pentru a combate în mod oficial cultele considerate distructive. Mişcările religioase mai mici, (în special baptiştii ca şi membrii altor culte neoprotestante aduse în Rusia de misionari occidentali în ultimul deceniu), consideră că statul acordă un suport inechitabil unei singure confesiuni şi reprimă altele. Acestea acuză faptul că legea este astfel formulată încât, de facto, orice organizaţie religioasă, indiferent cât de veche ar fi, dar care nu poate aduce documente privind funcţionarea ei pe teritoriul Uniunii Sovietice (deci de mai înainte de căderea comunismului), este în mod automat considerată "distructivă". Astfel, Legea stabilește o distincție între cultele recunoscute și care se bucură de drepturi depline (aşa cum sunt Biserica Ortodoxă Rusă, islamul, budismul şi iudaismul).
Datorită rolului istoric și cultural recunoscut al Bisericii Ortodoxe Ruse, atitudinea autorităților ruse postcomuniste pare să favorizeze Biserica Ortodoxă. Este un lucru obişnuit ca preşedintele Rusiei să se întâlnească cu patriarhul cu ocazia sărbătorilor religioase importante precum Paşti. Întâlnirile cu liderii religiilor budistă sau musulmană sunt mai rare. Confesiunile protestante și neoprotestante, dar nici Biserica Catolică nu se beneficiază de recunoaşterea guvernamentală.
Observații
Biserica Ortodoxă Rusă (Patriarhia Moscovei) nu este unul şi acelaşi lucru cu Biserica Ortodoxă Rusă din afara granițelor, formată după Revoluția bolșevică de comunităţile de ruşi emigranţi care refuzau să recunoască autoritatea Bisericii ruse pe care o considerau dominată de comunişti. Biserica Ortodoxă Rusă din exil se află sub ascultarea canonică a Patriarhiei de ConstantinopolFormat:Cit.
Misiune
Ortodoxia rusă are de asemenea tradiţie în China.
Bisericile ortodoxe ruseşti
Bisericile ortodoxe din Rusia au toate caracteristicile bisericilor ortodoxe din est şi acestea le diferenţiază de bisericile catolice.
- Interioarele sunt bogat decorate cu fresce care acoperă întreaga suprafaţă a zidurilor, unele dintre ele înfăţişând chipurile sfinţilor, imagini biblice sau scene din viaţa de zi cu zi.
- Pe tavanul cupolei se află portretul lui Isus Pantokrator (Creatorul A Tot Ce Există). Icoanele lui Isus Pantokrator subliniază simultan atât umanitatea lui cât şi divinitatea lui, aceasta având semnificaţia că Isus este un om şi totuşi este Dumnezeu făra început şi fără sfârşit.
- Nu există rânduri de bănci, ci numai câteva strane.
- Multe biserici au fost, sau mai sunt luminate cu lumânări, astfel că multe fresce au fost afumate şi au nevoie de restaurări.
- Toate bisericile au suporturi pentru candele şi lumânări în faţa icoanelor. Credincioşii cumpără lumânări din standurile bisericilor şi le aprind în faţa icoanelor spunând rugăciuni pentru sufletele celor morţi, sau pentru a primi ajutorul divin.
- Toate bisericile ortodoxe au un iconostas care separă naosul (nava bisericii) de altar. El este acoperit cu icoane, împiedicând vederea, dar permitând gândurilor credincioşilor să treacă..
Culorile cupolelor bisericilor ortodoxe ruse au următoarele semnificaţii:
- Negru - supunere. Cupolele negre sunt văzute la mânăstiri.
- Verde – Sfânta Treime.
- Albastru – Sfântul Spirit.
- Auriu - Isus. Cupolele aurii puse pe turnurile cilindrice au fost astfel construite pentru a arăta precum lumânările aprinse, dacă sunt privite din depărtare.
Cupolele argintii se întâlnesc în zilele noastre, culoarea neavând o semnificaţie deosebită, arătând că sunt proaspăt ridicate şi nu a fost bani sau timp pentru a fi pictate în culorile tradiţionale.
Numărul de cupole are de asemenea anumite semnificaţii:
- Una este cea care-l indică pe Isus.
- Trei indică Sfânta Treime.
- Cinci îi indică pe Isus şi cei patru evanghelişti.
Crucile din vârfurile cupolelor au la baza lor o semiliună aşezată cu colţurile în sus. Aceasta este de fapt o ancoră, indicând că biserica este o corabie a credinţei într-o mare de deşertăciuni.
Multe biserici, Catedrala Sfântul Vasile din Moscova fiind cel mai cunoscut exemplu, nu sunt structuri simetrice. Acest lucru nu este întâmplător, fiind bazat pe credinţa că simetria este duşmanul frumuseţii.
A se vedea şi
Legături externe
| Biserici Ortodoxe autocefale și autonome |
| Biserici autocefale |
| Cele patru Patriarhate vechi: Constantinopol | Alexandria | Antiohia | Ierusalim Rusia | Serbia | România | Bulgaria | Georgia | Cipru | Grecia | Polonia | Albania | Cehia și Slovacia | OCA* |
| Biserici autonome |
| Sinai | Finlanda | Estonia* | Japonia* | China* | Ucraina* |
| Bisericile autocefale sau autonome desemnate cu un * nu sunt universal recunoscute în cadrul comuniunii ortodoxe. |
Provizoriu...
BIBLIOGRAFIE
Pr. Teodor M.Popescu ,Pr.Teodor Bodogae, Pr.George Gh. Stănescu, "Biserica rusă. Activitatea ei misionară", din Istoria Bisericească Universală, vol.II, Ed.Institutului biblic şi de misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1956
Boris Souvarine, Stalin. Studiu istoric al bolşevismului. Procesul comunismului , trad.Doina Jela Despois, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999
XXX, "Cronica bisericească. Mărturii ale unităţii poporului şi prestigiului ţării. Trecerea la cele veşnice a sanctităţii sale Patriarhul Alexei", în Mitropolia Banatului, an XX, nr. 4-6, Bucureşti, 1970.
Pr.Lector Chiril Pistrui, "Biserica Ortodoxă Rusă 1918-1958",în Mitropolia Ardealului, an V, nr.1-2, Sibiu, 1960.
Diac. Asist. I. Chivu, "Din viaţa bisericilor ortodoxe surori. Biserica Ortodoxă Rusă", în Biserica Ortodoxă Română, an CVII, nr. 7-10, Bucureşti, 1989.
