Biserica Ortodoxă a Georgiei
Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!
Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului. |
Biserica Georgiei este una din cele mai vechi Biserici creștine. Conform tradiției, ea își are originile în propovăduirea Sfântului Apostol Andrei din primul secol al erei creștine. Din punct de vedere istoric, adoptarea creștinismului de către regatul Georgiei (Iberiei sau Iviriei) s-a făcut în timpul și prin propovăduirea Sfintei Nina din Cappadocia, la începutul secolului al IV-lea. Inițial, Biserica Georgiei făcea parte din jurisdicția Patriarhiei Antiohiei, care îi acordă autocefalia în anul 466. Deși a avut mult de suferit în timpul invaziilor diferitelor triburi tătare din secolele al XIII-lea și al XV-lea, Biserica autocefală a Georgiei a supraviețuit până în anul 1811, când a fost pusă de către autoritatea țaristă sub administrarea Sinodului Bisericii Rusiei. După abdicarea țarului Nicolae al II-lea după revoluția din februarie 1917, ierarhii georgieni au restabilit autocefalia Bisericii lor, care a fost în cele din urmă recunoscută de Constantinopol și de Biserica Ortodoxă Rusă.
Biserica Ortodoxă a Georgiei Patriarhia Georgiei | |
Întemeietor(i) | Apostolul Andrei, Simon Canaanitul |
Autocefalie/Autonomie declarată | Antiohia, în 486 ; Rusia, în 1917 |
Autocefalie/Autonomie recunoscută | 486, şi din nou în 1990 |
Primatul actual | Patr. Ilia II |
Sediu | Tbilisi, Georgia |
Teritoriu principal | Georgia, Armenia |
Posesiuni în afară | Marea Britanie, Europa Occidentală, Turcia, Azerbaidjan |
Limbă liturgică | Georgiană |
Tradiție muzicală | Cântarea Georgiană |
Calendar | Calendarul iulian |
Populație estimată | 3,500,000 |
Site oficial | Biserica Georgiei |
Cuprins
Ancient origins
According to tradition the Apostle Andrew, the First Called, preached in Georgia in the first century. Tradition relates that he came with the Holy Mother's Uncreated Icon, that is the icon of the Theotokos not made by human hands. This tradition introduced a deep affection for the Theotokos into Georgian conscientiousness. Additionally, tradition speaks to preaching by other apostles in Georgia including Simon the Canaanite, Matthias, Bartholomew, and Thaddeus. The establishment of the first Georgian eparchy (diocese) was also credited to the Apostle Andrew.
The active history of Christianity in Georgia begins with the missionary activities of Nino of Cappadocia beginning in 303. By 317 her message reached the rulers of the eastern and western kingdoms of Georgia when King Miriam II of Iberia (Eastern Georgia) and Queen Nana of Western Georgia adopted Christianity as the state religion. The Christianization of Georgia progressed over the next several centuries.
As part of the late Roman (Byzantine) Empire Georgian Christianity was heavily influenced by its form of practice. Initially, the churches in Georgia were part of the Apostolic See of Antioch. The Church of Georgia became autocephalous when the Patriarch of Antioch elevated the bishop of Mtskheta to the honor of Catholicos of Kastli in 466, an elevation recognized by the rest of the Church. Subsequently, the Catholicos was given the added title of Patriarch in 1010, making the title of the primate of the Georgian Church the Catholicos-Patriarch of All Georgia.
The invasions of the tartars in the 13th and 15th centuries greatly disrupted Christianity and the government of Georgia. The state as well as the church were divided into two separate parts, in which the churches were governed by two separate Catholicos-Patriarchs. In 1801, Eastern Georgia, that is Kartli-Kakheti, was annexed by the Czar of Russia. By 1811, the Church in Georgia was absorbed into the Synodal Church of Russia, ending autocephaly for the Georgian church.
Istoria contemporană
Odată ce Imperiul rus a început să se dezmembreze, dupa abdicarea țarului Nicolae al II-lea, ca urmare a Revoluției din februarie, ierarhia Bisericii Georgiei a pronunțat unilateral restabilirea autocefaliei acesteia. Această decizie nu a fost acceptată inițial de Biserica Ortodoxă Rusă, considerând, odată cu avansul forțelor sovietice, că toți ortodocșii din teritoriile sovietice trebuiau să rămână în jurisdicția sa. Astfel, Biserica Georgiei a fost hărțuită, multe biserici au fost închise, iar alte activități ale Bisericii au fost de asemeni interzise. Clerul, monahii și creștinii credincioși în general au fost supuși la numeroase persecuții, mulți fiind uciși în valurile succesive de epurări din următoarele zeci de ani.
Când Stalin, pentru a obține susținerea acesteia în lupta împotriva invaziei Uniunii Sovietice de către trupele naziste în 1941, a recunoscut Biserica Ortodoxă, Biserica Rusiei a recunoscut în 1943 autocefalia Bisericii Georgiei. În 1989, aceasta a fost recunoscută și de către Patriarhia Ecumenică. Astfel a fost recunoscută de jure o autocefalie care de facto s-a exercitat începând din secolul al V-lea.
Organizare
După căderea Uniunii Sovietice și obținerea independenței Georgiei, Biserica Ortodoxă de aici a cunoscut o mare renaștere. În anul 2002, peste 80% din georgieni se declarau creștini ortodocși. Biserica Georgiei este organizată în 33 de dieceze, cu 512 biserici; pentru cei circa 3.5 milioane de credincioși, există circa 730 de preoți.
Titlul Întâistătătorului
Titlul complet al întâistătătorului Bisericii Georgiei este: "Sanctitatea Sa, Preafericitul Catholicos-Patriarh al întregii Georgii, Arhiepiscop de Mtskheta și Tbilisi (în limba georgiană: უწმიდესი დ�? უნეტ�?რესი, სრული�?დ ს�?ქ�?რთველ�?ს კ�?თ�?ლიკ�?ს-პ�?ტრი�?რქი, მცხეთ�?-თბილისის მთ�?ვ�?რეპისკ�?პ�?სი)
Întâistătători ai Bisericii Georgiei din secolul XX
- Kirion II - (1917-1918)
- Leonide - (1918-1921)
- Ambrosi - (1921-1927)
- Christefore III - (1927-1932)
- Kalistrare - (1932-1952)
- Melkisedek III - (1952-1960)
- Eprem II - (1960-1072)
- David V - (1972-1977)
- Ilia II - (din 1977 până în prezent)—
Eparhii în Biserica Georgiei
- Eparhii de pe teritoriul Georgiei
- Episcopia de Mtskheta şi Tbilisi
- Episcopia de Alaverdi
- Episcopia de Akhalkalaki şi Kumurdo
- Episcopia de Batumi şi Skhalta
- Episcopia de Bodbe
- Episcopia de Bolnisi
- Episcopia de Borjomi şi Bakuriani
- Episcopia de Chiatura
- Episcopia de Chqondidi
- Episcopia de Dmanisi
- Episcopia de Khoni şi Samtredia
- Episcopia de Kutais-Gaenati
- Episcopia de Manglisi şi Tsalka
- Episcopia de Margveti şi Ubisa
- Episcopia de Mestia şi Svaneti
- Episcopia de Nikortsminda
- Episcopia de Nikozi şi Tskhinvali
- Episcopia de Poti şi Khobi
- Episcopia de Rustavi şi Marneuli
- Episcopia de Samtavisi şi Gori
- Episcopia de Senaki şi Chkhorotsqu
- Episcopia de Shemokmedi
- Episcopia de Stephantsminda şi Khevi
- Episcopia de Tsageri şi Lentekhi
- Episcopia de Tsilkani şi Dusheti
- Episcopia de Tskhum-Apkhazeti
- Episcopia de Urbnisi şi Ruisi
- Episcopia de Vani şi Bagdati
- Episcopia de Zugdidi and Tsaishi
- Eparhii parțial în afara teritoriului Georgiei
- Episcopia de Akhaltsikhe, Tao-Klarjeti şi Lazeti (partly in Turkey)
- Episcopia de Nekresi şi Hereti (partly in Azerbaijan)
- Eparhii în afara teritoriului Georgiei
- Episcopia de Agaraki şi Tashiri (Armenia)
- Episcopia pentru Europa de Vest (Great Britain, Belgium, Germany, Spain, Italy, Austria)
External links
Biserici Ortodoxe autocefale și autonome |
Biserici autocefale |
Cele patru Patriarhate vechi: Constantinopol | Alexandria | Antiohia | Ierusalim Rusia | Serbia | România | Bulgaria | Georgia | Cipru | Grecia | Polonia | Albania | Cehia și Slovacia | OCA* |
Biserici autonome |
Sinai | Finlanda | Estonia* | Japonia* | China* | Ucraina* |
Bisericile autocefale sau autonome desemnate cu un * nu sunt universal recunoscute în cadrul comuniunii ortodoxe. |