Martinian din Cezareea Palestinei

Sfântul Martinian a fost un cuvios părinte din Cezareea Palestinei care a trăit la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 13 februarie.

Viața

Preacuviosul Martinian a fost din Cezareea Palestinei și a început sihăstrească trăire pe când era în vârstă de optsprezece ani, petrecând prin pustii și prin munți. Și plinind în sihăstrie douăzeci și cinci de ani, printre alte multe ispite a fost supus și la această ispită a celui viclean: o femeie desfrânată, îmbrăcându-se în haine de om sărac, a venit la muntele acela unde se găsea sfântul; și dacă a înserat, a început a plânge, ca și cum adică s-ar fi rătăcit și s-ar fi temut să nu o mănânce fiarele, dacă ar rămâne afară. Deci se ruga de sfânt să o primească înăuntru în chilie și să nu o lase să fie mâncată de fiare. Iar el văzând că nu este cu putință a o lăsa afară, a primit-o înăuntru, și el se duse în chilia cea mai ascunsă a lui. Iar dimineața, văzând-o cuviosul schimbată la înfățișare (căci purta acum îmbrăcăminte femeiască frumoasă, cu care se împodobise peste noapte), a întrebat-o cine este și pentru ce a venit acolo. Dar ea, fără de rușine, a zis: Pentru tine! Și defăimând viața sihăstrească, și adăugând că toți drepții cei de sub Lege s-au bucurat de petrecerea laolaltă cu femeile, îl îndemna să se apropie de ea. Cuviosul puțin câte puțin îndemnându-se și subjugat fiind, era gata să cadă în păcat; dar gândindu-se în ce chip ar putea rămâne ascunsă fapta aceasta dacă ar săvârși-o, mai înainte de a cădea în păcat, a fost tras înapoi de la cădere, prin dumnezeiescul har. Și, aprinzând multe crengi, a sărit în mijlocul focului, dojenindu-se și zicându-și: De vei putea să rabzi, Martiniane, focul gheenei, lăsându-te în voia poftei rușinoase, supune-te femeii. Și așa arzându-se pe sine a smerit sălbăticia trupului. Iar pe femeia desfrânată, care se înțelepțise văzând acestea, a trimis-o la mănăstirea sfintei Paula (prăznuită la 26 ianuarie) din Betleem, unde a primit numele de Zoe. Acolo Zoe a trăit doisprezece ani în pocăință și curăție, iar spre sfârșitul vieții ei așa s-a sfințit încât a primit de la Dumnezeu darul de a face minuni.

Iar cuviosul Martinian, vindecându-se de rănile focului și fiind dus cu barca de un corăbier, a ajuns la o stâncă din mare, care era depărtată de uscat cale de o zi, și a locuit zece ani acolo, fiind hrănit de acel corăbier. Dar nici acolo nu a fost lipsit de ispite, pentru că o fată scăpată pe o scândură dintr-un naufragiu a ajuns până la stânca pe care se găsea el. Cuviosul scoțând-o din mare, a plecat de acolo zicând că nu poate sta laolaltă iarba uscată cu focul. Și sărind în mare, cu ajutorul unor delfini, care l-au luat pe spate, a ajuns la uscat. Iar tânăra naufragiată, pe care o chema Fotina sau Fotini, a rămas pe insulă în locul cuviosului, îmbrăcată în haine bărbătești și fiind hrănită de același corăbier. Iar după șase ani de lupte duhovnicești după modelul cuviosului Martinian, tânăra Fotina și-a dat sufletul în mâinile Domnului, la vârsta de 25 de ani, fiind mai apoi înmormântată cu mare cinste în Cezareea Palestinei.

Iar după această ispită, sfântul Martinian s-a hotărât să trăiască ca un străin, trecând din cetate în cetate și zicând totdeauna către sine: Fugi, Martiniane, ca nu cumva iarăși să te ajungă ispita. În felul acesta în doi ani a trecut prin 164 de cetăți, până când a ajuns la Atena. Aici sfântul a primit de la Dumnezeu descoperirea că a venit timpul să treacă din lumea aceasta în locașurile veșnice. Și după puțin timp a adormit în Domnul, învrednicindu-se a fi îngropat cu mare cinste de episcopul locului și de tot poporul.

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Văpaia ispitelor cu curgerea lacrimilor ai stins-o, fericite, și valurile mării și pornirile fiarelor înfrânându-le, ai strigat: Preaslăvit ești Atotputernice, Cel ce m-ai mântuit de foc și de vifor.

Condac, glasul al 2-lea:

Ca pe un învățător încercat al dreptei credințe și cinstit nevoitor de bunăvoie și cetățean al pustiului și locuitor, pe Martinian, pururea cinstitul, întru cântări, după vrednicie, să-l lăudăm; că el pe șarpe în picioare l-a călcat.

Icos:

De la margini până la margini a străbătut vestea faptelor tale cele frumoase și a nevoințelor tale cele dumnezeiești. Că tânăr fiind de vârstă, ai dorit să petreci în pustietăți, cântări, psalmi și rugăciuni înălțând lui Hristos pururea. Și ziua și noaptea sporind întru osteneli și în lacrimi, curat viața ta ți-ai săvârșit și pe începătorul răutății vădit l-ai rușinat; că tu pe șarpe în picioare l-ai călcat.

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras
• https://calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie13.htm