Arsenie Papacioc

Părintele Arsenie Papacioc

Arhimandritul Arsenie Papacioc (n. 15 august 1914, satul Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița, m. 19 iulie 2011, Mănăstirea Techirghiol) a fost un duhovnic ortodox român. Din anul 1976, a fost duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol.

Biografie

Considerat unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei, părintele Arsenie Papacioc s-a născut în 1914 ca al șaptelea copil al părinților Vasile și Stanca, într-o familie de aromâni. Casa părintească se afla în satul Misleanu, comuna Perieți din județul Ialomița. Numele civil al părintelui Arsenie a fost Anghel. De mic, Anghel dovedește o memorie bogată și o vie inteligență, de multe ori fiind premiant cu coroană. Membru în cercul literar constituit în jurul revistei „Vraja”, tânărul Anghel Papacioc are aptitudini atât intelectuale, cât și fizice. La întrecerile interșcolare, organizate în București, obține locul I la viteză și locul II la sărituri. În anul 1932 a absolvit Școala de arte și meserii din București.

După vârsta de douăzeci de ani, Anghel, care avea o evlavie deosebită, a avut intenția de a intra ca frate la Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea. Starețul mănăstirii, părintele Simeon, l-a refuzat spunându-i: „Nu te pot primi, frate. Te văd că ești nițel mai învățat și nu te pot pune la boi. Ce o să zică frații? Pe acesta îl ții la cancelarie și pe noi ne pui la greu?“.

A fost arestat și condamnat sub regimul mareșalului Ion Antonescu în 1941, pentru apartenența la Mișcarea Legionară.

Nu a renunțat la gândul de a se călugări și a mers la Mănăstirea Cozia, unde a fost primit ca frate în obștea monahilor în anul 1947. A primit ascultarea de paracliser și apoi pe cea de a preda educația civică elevilor. Deoarece vorbea copiilor despre Iisus Hristos, comuniștii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască celor mici învățătura creștină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea și s-a retras la o moșie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal. Acolo a rămas un an și jumătate, de unde a fost luat de părintele Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana. Acesta l-a ascuns la schitul Ciclovina. Mitropolitul de atunci al Olteniei, Firmilian, a aflat însă de cel care stătea la Cioclovina și i-a propus postul de spiritual al Seminarului Teologic. Securitatea nu a aprobat gestul al mitropolitului, astfel că fratele Anghel de atunci a trebuit să plece de acolo, ajungând la Mănăstirea Sihăstria în anul 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic. Astfel a revenit în București, la Mănăstirea Antim, unde a fost călugărit, primind numele de Arsenie, la slujbă participând părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuș, iar naș de călugărie fiindu-i părintele Petroniu Tănase. A fost hirotonit preot pe seama mănăstirii Slatina pe 26 septembrie 1950. După ce a primit și preoția, părintele Arsenie a fost numit spiritual la Seminarul Monahal de la Neamț (1951). A plecat apoi la Mănăstirea Slatina, al cărei egumen a fost (1952-1958).

Părintele Arsenie Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Pârvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții. Astfel, în anul 1958 a fost arestat și dus la Suceava, fiind acuzat de "subminarea ordinii sociale" alături de ceilalți membri ai mișcării spirituale și intelectuale „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim. A fost ținut în anchetă vreme de nouăzeci de zile, bătut și chinuit, mutat de la un penitenciar la altul și a fost în cele din urmă condamnat la 20 de ani de muncă silnică. A fost eliberat în 1964 de la închisoarea din Aiud, beneficiind de amnistia generală a deținuților politici. După eliberare, o vreme nu a fost reprimit în monahism, însă a fost primit de Mitropolitul Ardealului de atunci și trimis ca preot la o parohie din Ardeal. De aici, a ajuns, în 1976, la Mănăstirea Sfânta Maria - Techirghiol, unde a rămas până la trecerea sa la Domnul.

„Am fost al șaptelea copil la părinți, născut în 1914, la 15 august, comuna Perieți, satul Misleanu, județul Ialomița. Părinții se numeau Vasile și Stanca. Tata a fost agent sanitar peste șase sate și a contribuit masiv la construcția Bisericii din sat. Mă cheamă Papacioc. Pentru că tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. și de aici vine numele. Era aromân și i s-a spus: «Popa cu cioc» - Papacioc. Dar la origine ne chema Albu. Și bunicul meu a venit cu mii de oi din Macedonia și s-a instalat pe Ialomița, unde era câmpie. Satele erau rare...”

(Părintele Arsenie Papacioc - mărturie despre sine)

În 2006, părintele Arsenie Papacioc a suferit o dificilă intervenție chirurgicală, încheiată cu succes. A fost internat în urma unei hernii de disc.

A trecut la Domnul pe 19 iulie 2011 la mănăstirea Techirghiol al cărei duhovnic a fost din anul 1974

Citate

„Orice clipă poate să fie un timp și orice suspin poate să fie o rugăciune.”

„Scopul căsătoriei este mântuirea unuia prin celălalt.”

„Nimic nu este pierdut atât timp cât credința este în picioare, cât sufletul nu abdică și capul se ridică din nou.”

„Românii și-au purtat crucea de 2000 de ani. De aceea cred că urmează Învierea.”

„Nu sunt întru totul pentru o mare nevoință. Sunt mai mult, pentru o mare trezvie! Pentru că nu nevoința în sine este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ci inima frântă și smerită, prezența continuă a lui Dumnezeu în viața noastră.”

„[Chemarea călugăriei] E o nebunie pentru Hristos, o dorință mare de a te dărui cu totul. Nimic nu poate să mă mai împiedice, nici un sentiment. Dumnezeu și atât! Bineînțeles, lumea nu e părăsită. Din contră, e mult mai apreciată, mai iubită. Dar aceasta nu se face din rațiune, chiar o înaltă rațiune. Nu se face. Ci dintr-o necesitate sufletească. Adică este o nebunie pentru Hristos. M-a întrebat o fată, impresionată de slujba de maici: „Care-i prima condiție să fii maică?” Zic: „Să fii nebună!” I-am spus ca să cuprind totul și să scap. Și am urmărit-o și am văzut că a înțeles. Cu nebunul nu te mai poți împăca! La balamuc și gata! Dacă-i nebun pentru Hristos, la mânăstire și gata!”

„Iadul este plin de suflete care nădăjduiau să ajungă în Rai. Nădejdea aceasta fără fapte de pocăință este mincinoasă, și aceasta este de la vrăjmașul. Dumnezeu nu ascultă pe cineva care zice numai: „Doamne am greșit, iartă-mă”, căci pocăință înseamnă înfrânare și smerenie. Deci Dumnezeu ne cunoaște inima, și dacă este înfrântă și smerită se îndură de dânsa. Fericitul Augustin a a afirmat despre David că a păcătuit o dată și a plâns în toate zilele, și tu păcătuiești în toate zilele și nu plângi niciodată.”

Despre ecumenism: „Sunt împotrivă! Pe viață și pe moarte împotrivă! Ce ecumenism?”

Cărți

Au fost publicate mai multe convorbiri, scrisori, sfaturi duhovnicești date sau trimise de părintele Arsenie Papacioc numeroșilor credincioși care veneau să-l cerceteze. Între acestea amintim:

• Convorbiri duhovnicești - 2 vol. (1984-1986)
• Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Eikon, Cluj-Napoca, 2003.
• Ne vorbește Părintele Arsenie (2004)
• Veșnicia ascunsă într-o clipă (2004)
• Singur Ortodoxia, ed. Sophia?
• Iată duhovnicul, 3 vol., Sophia, București, 2006, 2008.
• Mici îndemnuri spre mântuire, Sophia, București, 2009.

Legături externe

• Interviuri audio/video cu Parintele Arsenie
• Interviuri cu Arhim. Arsenie Papacioc (text)
• Despre Euharistie și împărtășirea cu Sfintele Taine, interviu pentru revista Epifania, nr. 2/1998.