Antonie cel Mare

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 11 august 2014 17:28, autor: Nick15 (Discuție | contribuții) (→‎Note)
Salt la: navigare, căutare
LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Sf. Antonie cel Mare

Sfântul Antonie cel Mare (251-356), "părintele monahilor", este poate cel mai popular ascet şi socotit a fi începătorul vieţii călugăreşti. Este considerat de tradiţia monastică drept întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare.
Prăznuirea lui se face la data de 17 ianuarie în toate tradiţiile creştine.

Nume

În limbile clasice

  • în limba greacă este numit Ο άγιος Αντώνιος ο Μέγας
  • în limba latină este numit Antonius Abbas, Antonius Eremita sau Antonius Magnus Eremita

În limbile moderne

  • în limba română mai este numit şi Marele Antonie (mai ales în vechea literatură religioasă) sau Antonie Egipteanul; uneori este numit, mai ales în tradiţia catolică, "Sfântul Anton", ceea ce pentru unii a dus la confuzia lui Antonie cel Mare cu Anton de Padova
  • în limba engleză este numit Anthony the Great, Anthony of Egypt, Anthony of the Desert, sau Anthony the Anchorite
  • în limba franceză este numit Antoine le Grand ou Antoine d'Égypte

Viaţa

Viaţa lui Antonie a fost povestită de sfântul Atanasie cel Mare (298-373), arhiepiscop de Alexandria (Egipt), într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr vestit), Vita Antonii - Viaţa lui Antonie[1] -, scrisă la puţină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 şi 359[2].

Vestitul părinte al monahismului s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor ţărani creştini înstăriţi; aici a învăţat să practice credinţa, mergând des la biserică. După moartea părinţilor săi - Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viaţă, a auzit în biserică cuvântul Evangheliei, care zice: "De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi, venind, urmează Mie" (Matei 19, 21). Antonie a primit acest cuvânt ca şi cum îi era adresat lui direct şi, după ce şi-a împărţit averea la săraci şi a dat-o pe sora lui în grija unei comunităţi de fecioare, s-a retras în singurătate. A vieţuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic şi mai experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc părăsit.

În 286, la vârsta de 35 de ani, se aşază într-o fortăreaţă părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea deşertului, "muntele dinafară", în locul numit Pispir, unde rămâne timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză, în urma atacurilor diabolice ce l-au lăsat aproape mort. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele "colonii monastice" din deşerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din Nitria şi Schit (Skete).

Către anul 310, întreprinde o călătorie la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe martirii creştini prigoniţi de stăpânirea romană în timpul persecuţiei lui Maximin.

În anul 312 se instalează deşertul adânc, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, nu departe de malul Mării Roşii, unde se găseşte astăzi mănăstirea care-i poartă numele). Aici trăieşte până la moartea sa (356) împreună cu doi ucenici, nepărăsind locul decât pentru a-şi vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susţine pe Sfântul Atanasie, persecutat de partida pro-ariană.

Scrieri

Scrisorile

Singurele scrieri care sunt sigur de mâna lui Antonie sunt scrisorile pe care sfântul le-a scris de-a lungul timpului diferitelor comunităţi monastice aflate pe linia sa duhovnicească, precum cele din Arsinoe (la Fayum - pe care sfântul o vizita destul de des), de la Pispir (70 km sud-est de Cairo, care se afla sub îndrumarea lui Macarie şi Amatas[3]), sau de la Nitria (la sud de Alexandria), aflată sub îndrumarea lui Ammona, prieten al lui Antonie.

Din această corespondenţă s-au păstrat două colecţii principale:

  • o colecţie de 7 (şapte) scrisori, a căror autenticitate nu este pusă la îndoială de nimeni [4]
  • o colecţie de 20 (douăzeci) de scrisori, integral păstrate doar în arabă (şi parţial în siriacă, greacă şi georgiană), şi a căror autenticitate este contestată [5]

Se mai cunoaşte, de asemeni, o scurtă scrisoare adresată de sfântul Antonie lui Teodor, "prea iubitul" său fiu, despre pocăinţă şi iertarea păcatelor, păstrată doar în limba greacă, a cărei autenticitate este în general recunoscută.

Apoftegmele

Cuvintele de duh sau apoftegmele atribuite lui Antonie cel Mare s-au transmis prin mai multe culegeri de apoftegme (sau Paterice), dintre care principalele sunt:

  • În greacă, colecţia alfabetică - Patericul egiptean, cum o numim noi astăzi - îi atribui 38 de apoftegme.
  • În siriacă, îi sunt atribuite 49 de apoftegme, culese în secolul VI la Skete.
  • În arabă, o colecţie de provenienţă coptă îi atribuie 40 de apoftegme.

La acestea se mai pot adăuga diferite apoftegme culese de Paladie sau alţii. [6]

Viaţa lui Antonie

Viaţa lui Antonie a fost scrisă oarecum în grabă, imediat după moartea sfântului, de către Sfântul Atanasie al Alexandriei, acesta folosindu-se mai ales de propriile-i amintiri şi note şi mai puţin cu ajutorul apoftegmelor, scrisorilor sau al altor documente ce proveneau direct de la avva Antonie. Cu toate acestea, Viaţa lui Antonie a devenit unul din textele fundamentale ale literaturii monastice, atât în Orient cât şi în Occident.

Imnografie

Troparul cuviosului Antonie cel Mare, glasul al 4-lea

Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului Ilie şi urmând Botezătorului pe drepte cărări, Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului şi ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.[7]

Condacul cuviosului Antonie

Lepădând tulburările lumeşti viaţa sihăstrească o ai dus până la capăt, Botezătorului urmând îndeaproape, Prea Cuvioase. Deci împreună cu dânsul te cinstim, părinte al părinţilor, Antonie.[8]

Acatistul cuviosului Antonie

Acatistul Cuviosului Antonie cel Mare

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Cuvios Antonie cel Mare se zugrăveşte sub chipul unui bătrân, „cu barba scurtă, puţin despărţită [în două], având bărbia puţin cam golaşă”, cu capul acoperit şi în veşmânt călugăresc, purtând înscrisul: „Nu te amăgi, o călugăre, cu îmbuibarea pântecelui, căci supunerea împreună cu înfrânarea îi subjugă pe demoni”. La icoana Maicii Domnului „De tine se bucură...”, Sf. Antonie e zugrăvit în fruntea cetei cuvioşilor, purtând înscrisul: „Bucură-te, lauda sihaştrilor şi strălucirea preacuvioşilor!” Dionisie mai arată cum trebuie zugrăvite şi feluritele încercări din viaţa Sfântului şi minunile sale. [9]

Surse

  • Athanase d'Alexandrie, Vie d'Antoine, Editions du Cerf, Paris, 20042 - în colecţia "Sources Chrétiennes", nr. 400 ; introducere, text critic, traducere, note şi index de G.J.M. Bartelink.
  • Matta el-Maskin, Saint Antoine - Ascète selon l'Evangile, Abbaye de Bellefontaine, 1993
  • Noëlle Devilliers, Antoine le Grand, Père des moines, Abbaye de Bellefontaine (collection "Spiritualité Orientale", 8), 1971.
  • Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. III, EIBM, Bucureşti, 1988, p. 357.
  • Mineiul pe luna Ianuarie

Note

  1. ↑ Ediţii româneşti: Atanasie cel Mare, Viaţa cuviosului părintelui nostru Antonie, traducere de Pr. Dumitru Fecioru în colecţia PSB (Părinţi şi scriitori bisericeşti) 16, E.I.B.M., Bucureşti, 1988 ; Sfântul Atanasie cel Mare, Viaţa sfântului Antonie cel Mare urmată de cele mai frumoase predici, traducere şi studiu introductiv de Ştefan Bezdechi, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2000
  2. ↑ autori despre data scrierii cărţii
  3. ↑ Macarie şi Amatas sunt cei doi discipoli care au trăit 15 ani cu Amtonie în muntele Kolzim (Vita Antonii 91, 1), care au asistat la moartea lui şi care l-au îngropat într-un loc de nimeni cunoscut, după cum Antonie însuşi le-a cerut (VA 91, 6-7). Acest Macarie este altul decât Macarie cel Mare, zis şi Egipteanul (şi, desigur, altul decât Macarie Alexandrinul). Aceste informaţii vin prin avva Cronie, ucenic de-al lui Antonie, devenit mai târziu preot în deşertul Nitriei (cf. Paladie, Istoria lausiacă 21).
  4. ↑ Către 392/393 Fericitul Ieronim scrie că a văzut o traducere greacă a acestor scrisori, iniţial redactate de Antonie în limba coptă - De viris illustribus, 87-88 (PL 23, 693.711-713)
  5. ↑ Părintele Matta el-Maskin vede o unitate de învăţătură duhovnicească între aceste 7+13 epistole şi Vita Antonii, aşa încât conchide: chiar dacă am accepta cu o parte din critici că aceste ultime 13 scrisori nu sunt de mâna lui Antonie, în ele se recunoaşte totuşi personalitatea lui Antonie, ceea ce duce cu gândul la un ucenic apropiat de-al lui, precum Ammona (cf. Matta el-Maskin, Saint Antoine - Ascète selon l'Evangile, Abbaye de Bellefontaine, 1993, pp.12-14)
  6. ↑ Şi pe care colecţiile ortodoxe tardive precum cea slavonă şi cea română le-au adăugat Patericului egiptean.
  7. ↑ Mineiul pe luna ianuarie, ediţia 1954.
  8. ↑ Mineiul pe luna ianuarie, ediţia 1954.
  9. ↑ Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 145, 158, 180-182, 195, 214, 239
Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Antonie_cel_Mare&oldid=38494”