Flavian Mărturisitorul
Părintele nostru în rând cu sfinţii, Flavian Mărturisitorul (numit şi Phlabianus) a fost Patriarh al Constantinopolului din 446 până în 449.
El este pomenit de Biserică la 16 februarie.
Viaţa
Sfântul Flavian a devenit patriarh după moartea sfântului patriarh Proclu, într-o perioadă de tulburări şi erezii care ameninţau unitatea Bisericii.
În anul 448, Sfântul Flavian a convocat un sinod local la Constantinopol pentru a examina erezia lui Eutihie, care admitea doar o fire (cea divină) a Domnului Iisus Hristos. Persistând în eroarea sa, ereticul Eutihie a fost excomunicat de Biserică şi privat de demnităţile sale. Totuşi, Eutihie avea un protector puternic în persoana lui Hrisafie, un eunuc apropiat împăratului Teodosie al II-lea.
Prin intrigi, Hrisafie l-a adus pe patriarhul Dioscor al Alexandriei de partea lui Eutihie şi a primit permisiunea împăratului să convoace ceea ce se va numi „Sinodul tâlhăresc de la Efes”. Dioscor a prezidat acest sinod, obţinând achitarea lui Eutihie şi demiterea Patriarhului Flavian prin ameninţări şi presiuni. Sfântul Flavian a fost bătut cu cruzime în timpul lucrărilor acestui sinod de către niște călugări obraznici conduşi de un anume Barsum.
Chiar şi preşedintele sinodului, Dioscor a luat parte la aceste bătăi. După aceasta, Sfântul Flavian a fost pus în lanţuri şi a fost condamnat la exil în Efes. Sinodul l-a reabilitat pe Eutihie. Flavian a murit curând după acestea, în 11 august 449, din cauza rănilor primite în acest atac. El a fost înmormântat în secret.
Sfânta Împărăteasă Pulcheria s-a retras de la curtea imperială. Papa Leon cel Mare, ai cărui delegaţi au fost ignoraţi în timpul sinodului, a protestat şi a declarat nule deciziile sinodului.
În curând, intrigile lui Hrisafie au fost dezvăluite. Moartea subită a împăratului Teodosie, în 28 iulie 450 a readus-o pe sora sa, Pulcheria, pe tronul imperial, ea căsătorindu-se cu generalul Marcian care a devenit astfel împărat. Prin eforturile împărătesei, moaştele sfântului Patriarh Flavian au fost transferate cu mare pompă de la Efes la Constantinopol. Sinodul de la Calcedon, convocat în 451, l-a condamnat pe Eutihie, a confirmat Tomosul Papei Leon şi l-a canonizat pe Flavian ca mucenic.
Legături externe
Flavian Mărturisitorul | ||
---|---|---|
Precedat de: Proclu |
Patriarh al Constantinopolului 446–449 |
Urmat de: Anatolie |