Eugenia

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 12 octombrie 2012 13:24, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Viaţa şi mucenicia: ştergere text în l. engleză)
Salt la: navigare, căutare
Sf. Muceniţă Eugenia

Sfânta Cuvioasă Fecioară Muceniţă Eugenia (sau Evghenia) a trăit în secolul al III-lea la Roma şi la Alexandria. A pătimit în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor, primind martiriul prin tăierea capului cu sabia.
Biserica Ortodoxă o prăznuieşte la data de 24 decembrie.

Viaţa şi mucenicia

Sf. Muceniţă Eugenia s-a născut la Roma, însă încă din copilărie l-a urmat pe tatăl ei, Filip, la Alexandria, unde acesta fusese trimis de către împăratul Commodus (180-192) în funcţia de guvernator al Egiptului (la acea dată provincie romană).[1]

Eugenia a primit o educație aleasă și era remarcată pentru frumuseţea ei şi buna dispoziţie pe care o împărtăşea şi celor din jur. Mulți tineri din familii ilustre au cerut mâna ei, dar ea nu voia încă să se căsătorească.

După ce a citit epistolele Sf. Apostol Pavel, Eugenia a fost atât de impresionată încât a început să-şi dorescă din tot sufletul să devină şi ea creştină. Deoarece tatăl ei i-a interzis cu desăvârşire acest lucru, Eugenia a părăsit în taină casa părintească, îmbrăcată în straie bărbăteşti (pentru a nu fi recunoscută) şi însoţită de doi servitori credincioşi - Protus şi Hyacinthus. A fost botezată de către Helenus, episcopul de atunci al cetăţii antice Heliopolis.[2] Episcopul Helenus a trimis-o la o mănăstire; deoarece în acele timpuri nu existau încă mănăstiri pentru femei, Eugenia şi-a păstrat straiele bărbăteşti, ascunzând faptul că era femeie şi fiind cunoscută drept călugărul Eugen. Mai târziu, ea a devenit chiar stareţ al acelei mănăstiri.

Odată, după ce ea devenise stareț, prin rugăciunile şi îngrijirile ei a vindecat o femeie bolnavă. După însănătoşire, acea femeie i-a făcut avansuri sexuale, neştiind că stareţul Eugen nu era bărbat. Fiind respinsă, femeia l-a acuzat în mod public de adulter. Tribunalul care trebuia să judece cauza era prezidat chiar de guvernatorul Egiptului: Filip, tatăl Eugeniei.

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Eugenia, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

De slava cea trecătoare a lumii fugind, pe Hristos L-ai iubit, păzind nevătămat bunul neam al sufletului tău, muceniţă de Dumnezeu înţelepţită, Eugenia prealăudată!


Fragment din Acatistul Sfintei Muceniţe Eugenia[3]:

Condacul 1:

Luminându-te cu lumina dumnezeieştii cunoaşteri ai fugit de slava cea deşartă, părăsind dulceaţa lumii şi casa părinţilor tăi, şi ieşind din cetate de frumuseţea cântării de psalmi te-ai rănit, şi primind în inima ta feciorelnică dumnezeiasca dragoste ai împărtăşit duh şi celor ce călătoreau împreună cu tine, Sfântă Cuvioasă fecioară, Muceniţă Eugenia. Pentru aceasta şi noi îţi cinstim prăznuirea, cântându-ţi: Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!

Icosul 1:

Din rânduiala dumnezeiască înger din cer a fost trimis să-ţi deschidă, fecioară, calea spre mucenicie, arătându-te slujitoare aleasă a împăratului tuturor. Iar noi, văzând vieţuirea ta cea minunată îţi înălţăm cântări de laude ca acestea:

Bucură-te, ceea ce nume de bun neam ai purtat;

Bucură-te, că frumoasă la chip fiind şi vitează cu duhul te-ai arătat;

Bucură-te, că înţelepciunea cea elinească şi filozofia ritorilor cu înlesnire ai învăţat;

Bucură-te, că logodna cu nici unul din tinerii cei luminaţi cu neamul, cu mărirea şi cu bogăţia nu ai primit;

Bucură-te, că fecioria cea curată ai râvnit;

Bucură-te, că prin rânduiala dumnezeiască Epistolele Sfântului Apostol Pavel ai citit;

Bucură-te, că de la el ai aflat că unul este Dumnezeu cel adevărat;

Bucură-te, că, ieşind din cetate şi auzind cântarea cea dulce a psalmilor, cu lumina dumnezeieştii cunoaşteri te-ai luminat;

Bucură-te, că de rătăcirea părinţilor te-ai ruşinat şi de idolii cei făcuţi de mână omenească te-ai lepădat;

Bucură-te, că cele trecătoare ai lăsat;

Bucură-te, că de Mirele tău Hristos ai fost înţelepţită;

Bucură-te, purtătoare de cunună preafericită;

Bucură-te, Muceniţa Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!

Iconografie

Note

  1. December 24th - Monastic-Martyress Eugenia, accesat 12 octombrie 2012
  2. St. Eugenia, accesat 12 octombrie 2012
  3. Acatistul Sfintei Eugenia

Legături externe