Farisei

Fariseii au fost o grupare politică-religioasă foarte influentă de circa 5000 membri, activă între sec II î.Hr-I d.Hr (alături de saduchei), apărători ai credinţei strămoşeşti care consta în fidelitatea atât faţă de Legea lui Moise cuprinsă în Vechiul Testament cât şi faţă de tradiţia orală. Fariseii credeau în Dumnezeu, susţineau existenţa îngerilor şi a diavolilor, nemurirea sufletului după moarte şi învierea morţilor şi erau partizanii prozelitismului. Unii farisei s-au îndepărtat de spiritul drept al Legii devenind corupţi, nedrepţi şi ipocriţi, motiv pentru care au fost aspru mustraţi de Mântuitorul Iisus Hristos. Alţii, însă, au devenit susţinătorii lui Iisus (Simeon, Iosif din Arimateea, Nicodim) şi apoi partizanii noii comunităţi creştine (Iosif din Arimateea, Nicodim, Rabi Gamaliel, apostolul Pavel).

Perioada

Din punct de vedere istoric, fariseii apar în veacul al II-lea î Hr., însă această mişcare se conturase încă din vremea lui Ezdra. Gruparea fariseilor a devenit pilonul principal al iudaismului dupa distrugerea Templului (70 d.Hr)

Etimologie

Etimologic termenul de fariseu derivă din rădăcina verbului paras, care are mai multe sensuri şi anume: a separa, a deosebi, a declara, a explica, a declara deosebit, a interpreta. Ca urmare, numele lor poate fi interpretat ca referindu-se atât la convingerile lor politice, şi atunci prin termenul de fariseu se poate înţelege cel separat, adică cel cu o altă opinie politică, cât mai ales cel cu o altă opinie morală, cel cu un alt comportament. Idealul lor era de a păstra cu orice preţ învăţătura lui Moise. Cuvântul a intrat în limba română prin filieră slavă, de la vechiul slav ,,farisei”. Din ebraică (aramaicul parschi) cuvântul a trecut în greaca veche sub forma ,,pharisaics”, apoi în latinescul ,,pharisaeus”, de unde a fost adoptat în limbile europene.

Doctrina

Tot lor le mai revine şi meritul de a fi contribuit la creşterea rolului sinagogilor. Prin contribuţia lor se învăţa Legea scrisă şi se păstra tradiţia orală. Aceştia învăţau poporul că singura cale spre Dumnezeu este supunerea faţă de Legea lui Moise. Dintre farisei s-au ridicat cu timpul mulţi învăţaţi care s-au impus atenţie iudeilor prin studiul şi interpretarea Scripturii în cele două direcţii: Halaka şi Hagada. Prima consta atât în a comenta cât şi a actualiza preceptele Legii, iar cea de-a doua în interpretarea tradiţiei orale. Din dorinţa de a-i ajuta pe credincioşi să respecte Legea lui Moise, fariseii au fixat un număr de 613 reguli, din care 248 precepte şi 365 interdicţii. Fariseii credeau în Dumnezeu, susţineau existenţa îngerilor şi a diavolilor, nemurirea sufletului după moarte şi învierea morţilor, considerând Vechiul Testament ca autoritate supremă în chestiunile religioase. Ei credeau de asemenea în existenţa îngerilor şi a demonilor, în dăinuirea sufletului după moarte şi în învierea morţilor. Mai mult decât oricare alte grupări religioase, fariseii căutau să facă prozeliţi cât mai mulţi

Număr şi influenţă

Conform informaţiilor lui Iosif Flaviu, fariseii, deşi puţini la număr în raport cu poporul iudeu, căci numărau doar 5000 membri, au avut totuşi o influenţă reală asupra societăţii.

Atitudinea poporului faţa de farisei

A zice astăzi cuiva că este fariseu nu este desigur un compliment, deoarece termenul s-a depreciat cu totul datorită atitudinii lor ostile faţă de Domnul Hristos, ca şi din cauza imposibilităţii proprii de a-şi conforma viaţa cu ceea ce predicau. Pentru cea mai mare parte dintre iudei însă, fariseii erau consideraţi credincioşi autentici ai legii strămoşeşti şi cu o înaltă ţinută morală, pe de o parte pentru că descindeau din acei Hasidim- luptătorii cei mai înverşunaţi pentru libertate religioasă din vremea Macabeilor, iar pe de altă parte pentru că s-au separat într-adevăr de marea masă a credincioşilor iudei.. Deşi -după cum am arătat- cuvântul a căpătat cu timpul un sens negativ, fariseii n-au fost în niciun caz urâţi de popor. Dimpotrivă, ca unii care erau foarte ostili oricărei influenţe străine, mai ales elenistice, au fost apreciaţi de popor.

Fariseii şi Hristos

Ei s-au opus cu multă înverşunare Mântuitorului Hristos deoarece, aşa cum se ştie, Domnul nu era de acord cu mulţimea învăţăturilor lor orale privitoare la Legea lui Moise dar şi pentru faptul că popularitatea lui Iisus le primejduia poziţia lor în faţa credincioşilor.

Fariseii drepţi

Câţiva farisei au venit la Iisus şi l-au sfătuit să plece, avertizându-l că Irod vrea să-l omoare . Gamaliel, un învăţător al Legii, inclusiv al apostolului Pavel , preţuit de tot norodul, a convins Soborul să nu-i omoare pe Petru şi pe ceilalţi apostoli. Nicodim, fariseu fruntaş al iudeilor, ,,învăţător al lui Israel”[1] este acela care este iniţiat de Iisus în taina botezului[2] , acela care se opune judecăţii răutăcioase şi premature făcută de farisei chiar înainte de judecata propriu-zisă şi acela care, împreună cu Iosif din Arimateea, are grijă de trupul lui Hristos şi îl pune în mormântul lui Iosif. Iosif din Arimateea era un om bogat din Arimateea, ucenic al lui Iisus[1], dar pe ascuns, de frica iudeilor[2], sfetnic de vază al Soborului, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu şi care împreună cu Nicodim se îngrijeşte de trupul Mântuitorului şi îl pune în mormântul său. Apostolul Pavel a fost şi el fariseu.

Bibiografie

1. Petre Semen- Arheologie biblică în actualitate , Editura Mitropoliei şi Bucovinei, Iaşi, 1997, ISBN 973-9272-01-0, pag 233-235
2. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte-Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezana Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2, pag170.