Mănăstirea Curtea de Argeș
| Mănăstirea Curtea de Argeş | |
| |
| Jurisdicție | Mitropolia Munteniei şi Dobrogei |
| Tip | călugări |
| Înființată | 1517 |
| Ctitori | Sfântul Voievod Neagoe Basarab |
| Stareț | |
| Mărime aprox. | |
| Localizare |  Oraşul Curtea de Argeş
|
| Limba liturgică | română |
| Cântarea | |
| Schituri, metocuri și chilii | |
| Hramuri | Adormirea Maicii Domnului (15 august) |
| Site web oficial | |
Mănăstirea Curtea de Argeş este o mănăstire din România, situată în oraşul Curtea de Argeş. Printre altele, ansamblul cuprinde biserica episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente arhitectonice medievale din Ţara Românească. A fost ctitorită de către Sfântul Voievod Neagoe Basarab între anii 1515 - 1517.
Istoric
Curtea de Argeş are o istorie îndelungată, strâns legată de începuturile organizării statale a Ţării Româneşti. Legenda spune că Negru Vodă, coborând din Făgăraș, ar fi întemeiat această aşezare pe la 1290. Fapt cert este că aici s-a aflat curtea lui Basarab I Întemeietorul; oraşul fiind distrus în timpul atacului maghiar din 1330 (expediţia regelui Carol-Robert de Anjou, încheiată cu înfrângerea de la Posada) curtea voievodală a fost mutată temporar la Câmpulung-Muscel, revenind la Argeş în timpul domniei lui Nicolae Alexandru (1352 - 1364), fiul şi succesorul lui Basarab I. Acesta a întemeiat în 1359 Mitropolia Ungro-Vlahiei, care îşi avea iniţial reşedinţa la Curtea de Argeş (primul mitropolit fiind Iachint de Vicina). Tot în timpul domniei lui Nicolae Alexandru a fost terminată construcţia Bisericii Sf. Nicolae (Biserica Domnească), prima necropolă a domnitorilor români dintre Carpaţi şi Dunăre, dar şi Biserica Sân-Nicoară, numită de localnici Biserica Sf. Nicolae cel Mic, despre care se spune că a fost ctitorită de Doamna Margareta (sau Marghita), mama voievodului[1].
Chiar şi după mutarea capitalei Ţării Româneşti la Târgovişte (în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân), Curtea de Argeş a rămas un important centru religios şi cultural.
La trei ani după urcarea sa pe tronul Ţării Româneşti, mai exact în 1515, Neagoe Basarab începu construcţia Mănăstirii Curtea de Argeş. "Toate silinţele şi toată bogaţia însă şi le cheltui Neagoe pentru a da Argeşului, de unde plecase Mitropolitul pentru a se aşeza la Târgovişte lânga Domn (care totuşi stătea uneori şi la Argeş, aproape de sprijinitorii săi ardeleni), cea mai frumoasă din mănăstirile aflătoare pe pamântul românesc"[2].
Biserica mănăstirii a fost construită chiar pe locul vechii mitropolii (cea de la 1359); lucrările au fost isprăvite în anul 1517, când s-a făcut şi sfinţirea acestui impresionant lăcaş. Totuşi, pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată doar în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumaţi, ginerele şi urmaşul la tron al lui Neagoe Basarab (în prezent, pictura originală este păstrată fragmentar la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti).
Mănăstirea Curtea de Argeş a fost sfinţită la data de 15 august 1517, motiv pentru care hramul ei este şi în prezent Adormirea Maicii Domnului. După descrierea rămasă de la Gavriil Protul de la Muntele Athos, la această slujbă au fost prezenţi, în afară de Neagoe Basarab şi familia sa, curtenii şi boierii ţării, precum şi Teolipt - Patriarhul Constantinopolului - însoţit de un mare sobor: toţi arhimandriţii şi egumenii mănăstirilor din Muntele Athos şi tot "clerosul" din Ţara Românească, în frunte cu Mitropolitul Macarie. Deasemenea, a fost de faţă mulţime de popor venit din aproape toate colţurile ţării. Mai spune Gavriil Protul:
"Pentru întâia dată un patriarh din Constantinopol, Teolipt, se afla pe pamântul românesc; el era însoţit de episcopii de Sares, de Sarde, de Midia şi de Melenic. Mitropolitul Ţării Româneşti în acest timp era Macarie. Şi el a venit cu egumenii mănăstirilor ce erau în toată ţara. Se făcu de cu seară, la 14 august, vecernie şi colivă în ajunul hramului, apoi, spre seară praznic, după care călugării începură denii în cuprinsul de marmură, strălucitor de aur, al mănăstirii celei nouă. Şi sfârşiră denia când se vărsau zorile.
A doua zi, Neagoe însuşi aşeză la locurile lor icoanele scumpe dăruite de dânsul, pe când clerul, cu Patriarhul în frunte, se gătea de slujba cea mare a liturghiei după aceasta târnosire de mână domnească. Până atunci, un al doilea ospăţ primi la mesele întinse pe pajişte toată boierimea la un loc cu săracii de pe aceste locuri, cei mici, săraci, văduve, mişei şi cei neputernici".
Când oaspeţii plecară după iscălirea şi pecetluirea actului de fundaţie, rămase stăpân pe cuprinsul mănăstirii Iosif, că egumen cu bederniţă, ca arhimandrit şi deopotrivă cu cârmuitorul Tismanei, care şi ea îşi avea privilegii mai presus de altă mănăstire încă din zilele Patriarhului Filotei (1364-1376)[3].
Prezenţa patriarhului de Constantinopol, a altor ierarhi, preoţi şi călugari de peste hotare, alături de mitropolitul ţării şi de clericii români, la sfinţirea Mănăstirii Argeşului, a fost un prilej şi un mod de afirmare a unităţii Ortodoxiei, cum nu se mai văzuse până atunci.
Legenda Meşterului Manole
În apropierea mănăstirii Curtea de Argeş se află fântâna meşterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade populare.
Balada "Monastirea Argeşului" spune că meşterul Manole şi-a zidit în zidurile acestei magnifice mănăstiri soţia (Ana), deoarece în mod inexplicabil tot cea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Tot legenda dă o explicație și pentru fântâna meșterului Manole: când domnitorul a văzut această măreață construcție i-a întrebat pe cei zece meșteri dacă pot construi o mănăstire şi mai frumoasă decât aceasta. Aceștia răspunzând afirmativ, domnitorul, pentru a împiedica posibila construcție a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcați meșterii să fie dărâmate și astfel cei "zece meşteri mari, calfe și zidari" au rămas blocați pe acoperiș. Ei și-au făcut aripi din şindrile și s-au aruncat de pe acoperișul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămați, dar toți au murit. În locul unde s-a prăbușit meșterul Manole a apărut un izvor - fântâna meșterului Manole.
Arhitectonica Mănăstirii Curtea de Argeş
Construită din piatră făţuită și profilată, biserica mănăstirii Curtea de Argeş are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii mănăstirii Vodiţa, reluat ulterior şi în alte construcţii (Mitropolia din Bucureşti, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, Mănăstirea Tismana etc.).
Așa cum se înfățișează în prezent (după unele refaceri parţiale succesive, ultima fiind cea făcută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de către arhitectul francez André Lecomte du Noüy, chemat în România de Regele Carol I pentru restaurarea mai multor lăcaşe de cult), biserica este caracterizată dintr-un pronaos supralărgit, contopit organic cu construcția propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori - simbolizându-i pe cei 12 apostoli - susţin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează colțurile vestice ale pronaosului. Pronaosul este evidențiat în acest fel deoarece îndeplineşte și funcția de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea porțiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra celuilalt și că se înșurubează în tăriile cerului. Restul bisericii (naosul şi altarul) - cu abside care îi împlinesc forma de cruce - susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot arhitectonic de o zveltețe inegalabilă.
În fața intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri și împodobite cu desene. Precum întreaga biserică, și acesta reprezintă o admirabilă operă de artă. Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu învelitoarea sa de plumb și crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul lăcaș și pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate și modul de cizelare au urmărit să redea, cât mai apropiat de original, vechea decorație a construcției lui Neagoe Basarab, decorație în care elementele aduse din străinătate fuseseră armonizate de arta meșterilor locali, într-un stil propriu. Iar cât privește acestă artă, chiar dacă au lucrat alături de meșteri străini, privitorului de azi îi apare clar faptul că localnicii au izbutit nu numai să egaleze, ci adesea să-și impună propria lor personalitate, realizând armonii decorative dintre cele mai originale.
În ansamblu biserica este așezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafața de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din crini sculptați în piatră. Pereții exteriori sunt împărțiți în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în suvițe. Fațadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene și islamice. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt înrămate în chenare cu ornamentații dintre cele mai felurite care, ca și cele ale portalului de la intrare, amintesc întretăierea geometrică de la Mănăstirea Dealu.
În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative și discuri în rozetă, iar ca niște paftale domnești, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici, deopotrivă de fin realizate. Pe ele sunt așezați porumbei, care parcă stau gata de zbor. Fiecare poartă în cioc un clopoțel. La adierea vântului, acești clopoței sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice.
Deasupra, depășind bordurile scurte ale acoperișului așezate pe mai multe rânduri paralele de cizeluri, construcția bisericii crește într-o suită de volume și suprafețe, pe care se înalță cele patru turle; de o rară bogăție ornamentală, ele adună în jurul ferestrelor, asemenea unor dantele în relief, aceleași modele prin care (ca, de altfel și în restul decorației acestui monument) se străvăd, armonizate specific de meșterii băștinași, o seamă de elemente de artă arabă și georgiană. Acoperișul turlelor, bogat împodobit, pare ieșit din mâna unor aurari, iar lanțurile care susțin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii lucind în soare.
Mănăstirea Curtea de Argeş în prezent
În decursul timpului au venit peste această mănăstire multe necazuri şi primejdii. În iarna anului 1611, principele Ardealului Gabriel Bathory, cu oastea lui, au jefuit din biserică şi din morminte tot ce era preţios, luând şi acoperişul de plumb şi cositor al bisericii, lăsând-o astfel expusă la intemperii. Domnitorul Matei Basarab (1632-1654) a refăcut biserica şi a înzestrat-o, iar mai târziu domnitorul Şerban Cantacuzino (1678-1688), care îl numeşte pe Neagoe Basarab "strămoşul domniei mele", a întreprins de asemenea lucrări de restaurare a mănăstirii.
Războaiele dintre ruşi şi turci de la 1769-1774 şi 1787-1791 au adus Mănăstirii Curtea de Argeş alte jefuiri şi stricăciuni. În afară de acestea, un cutremur la 29 octombrie 1802, apoi un incendiu, un alt cutremur la 28 ianuarie 1838, alte incendii în ianuarie 1866, la 23 aprilie 1867 şi la 2 decembrie acelaşi an, au adus mănăstirii noi deteriorări şi pagube mari.
În anul 1793 Mănăstirea Curtea de Argeş a dobândit cinstea de reşedinţă episcopală, aici luând fiinţă Episcopia Argeşului. Figuri memorabile de episcopi au onorat aceasta episcopie. Pe lângă buni păstori, ei au fost şi luminaţi patrioţi, dacă ar fi să-l amintim numai pe Ilarion (1820-1823; 1828-1845), sfetnic apropiat al lui Tudor Vladimirescu.
Între anii 1875-1885 biserica Mănăstirii Curtea de Argeş a fost refăcută în formă de astăzi, după planurile arhitectului francez André Lecomte du Noüy, angajat de către Regele Carol I. Această refacere, absolut necesară, a avut însă parte şi de critici, mai ales datorită faptului că a despuiat în mare parte mănăstirea de ansamblul ei, prin înlăturarea zidului fortificat de la exterior şi prin demolarea marii clopotniţe ridicată de Matei Basarab.
Biserica Mănăstirii Curtea de Argeş, pe lângă rolul său de reşedinţă episcopală, a fost în acelaşi timp şi necropolă domnească, iar ulterior necropolă regală. În pronaosul bisericii se află mormintele ctitorilor principali: Neagoe Basarab (+1521), piatra de mormânt a monahiei Platonida - Doamna Despina - (+1554), soţia lui Neagoe Basarab, piatra de mormânt a Doamnei Stana (Sofronia) (+1531), fiica lui Neagoe Basarab şi soţia lui Ştefăniţă Vodă al Moldovei. Tot aici se afla şi piatra de mormânt a voievodului Radu de la Afumaţi (+1529), soţul Doamnei Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab, cel care în anul 1526 a terminat de zugrăvit această biserică. Tot în pronaos se află mormintele regilor României: regele Carol I şi regina Elisabeta, regele Ferdinand şi regina Maria.
Vechiul iconostas al bisericii şi câteva icoane de pe timpul lui Şerban Cantacuzino (a doua jumătate a sec. XVII), se află în Colecţia de obiecte de artă bisericească din cadrul Mănăstirii Curtea de Argeş. Tot aici poate fi văzută o evanghelie scrisă cu litere de aur de către Regina Elisabeta.
În cadrul Mănăstirii Curtea de Argeş a funcţionat, cu mici întreruperi, timp de peste 100 de ani, Seminarul teologic "Neagoe Vodă", continuat apoi de Seminarul Teologic Special pentru Transilvania până în anul 1977.
Note
- ↑ Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1925
- ↑ Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a Românilor, Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908
- ↑ Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a Românilor, Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908