Ortodocșii români de peste hotare

Acest articol este incomplet.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor completându-l cu informațiile și referințele care lipsesc.

Ortodocșii români de peste hotare sunt românii care au părăsit pământurile românești dar și-au păstrat credința strămoșească în afara hotarelor țării.

Secolul XIX

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au luat ființă mai multe biserici și capele românești în diferite orașe ale Europei.

Ucraina

Negustorii români din Lvov (pe atunci Lemberg) au înființat o capelă ortodoxă încă din anul 1787, mutată în diferite case particulare. În anul 1860, cu sprijinul Fondului religios din Bucovina, s-a ridicat o biserică românească. În 1901 a fost demolată și în locul ei s-a ridicat o biserică nouă, în stilul bisericii Domnița Bălașa din București, cu o casă parohială alături. Slujitorii ei erau trimiși de Episcopia (apoi Mitropolia) Bucovinei.

Germania

În 1858 s-a sfințit capela românească din Leipzig (Lipsea), pentru negustorii români stabiliți în acest oraș, primul slujitor fiind arhimandritul Ghenadie Țeposu, viitorul episcop, urmat de arhimandritul Valerian Zamfirescu-Paladi. Și-a încetat existența în 1881.

Fostul domn Mihail Sturza al Moldovei (1834-1849) a ridicat o biserică cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil în orașul Baden-Baden (azi în Germania), între anii 1864-1866. Aici au fost îngropați: domnitorul ctitor († 1884), soția sa Smaragda, născută Vogoridis, fiul lor Mihail († 1863) - în amintirea căruia s-a ridicat capela - și fiica Maria, căsătorită cu prințul rus Gorceacoff († 1905). Deși de mici dimensiuni, capela este totuși o realizare arhitectonică deosebită, în stil clasic, cu picturi executate de profesorul Müller din Düsseldorf. Slujba s-a făcut la început în grecește, dar în 1882 ctitorul a pus biserica sub jurisdicția canonică a Mitropoliei Moldovei, care a trimis slujitori români (arhimandriții Neotarie Luscanu, Teofilact Dinu, Iuliu Scriban și alții).

Franța

Pentru numeroșii români stabiliți în capitala Franței - studenți, emigranți politici etc. - în toamna anului 1853, s-a înființat o capelă ortodoxă românească, din inițiativa și stăruințele arhimandritului Iosafat Snagoveanu, unul dintre participanții activi la revoluția din 1848, în Țara Românească. A fost pusă sub jurisdicția Mitropoliei Ungro-Vlahiei. A avut un rol însemnat în strângerea legăturilor dintre refugiații politici din Țara Românească și Moldova, stabiliți la Paris.

După vreo 30 de ani, imobilul în care era amenajată capela a fost demolat. În astfel de împrejurări, în anul 1882 statul român a cumpărat o veche capelă a dominicanilor, care nu mai era folosită, întrucât în 1880 dominicanii au fost alungați din Paris. Capela, construită încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea, este situată în Cartierul Latin, nu departe de Sorbona. Ea a fost adaptată ritului Bisericii Ortodoxe, cu cheltuiala statului român. Dintre preoții - de regulă monahi - care i-au urmat lui Iosafat († 1872) trimiși din țară, mulți au ajuns arhierei sau episcopi eparhioți. Unii dintre ei au făcut și studii de specializare la Universitatea din Paris. Tot din țară au fost trimiși și diaconii, cântăreții și dirijorii corului, mulți tot cu rostul de a-și desăvârși studiile - teologice sau muzicale - în capitala Franței.

Austria

Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, existau trei biserici ortodoxe în Viena: una sârbă cu hramul Sfântul Sava, una grecească, cu hramul Sfântul Gheorghe, de care aparțineau credincioșii greci, macedoromâni și albanezi din țările supuse turcilor și alta cu hramul Sfânta Treime (zidită în 1788), de care aparțineau credincioșii greci și români din țările care nu se găseau sub turci. Fiindcă numărul românilor era cu mult mai mare decât al grecilor, cea din urmă a fost susținută mai mult din donațiile lor.

Dar în 1901, grecii au înlăturat pe români din comunitatea grupată în jurul bisericii Sfânta Treime. În astfel de împrejurări, în 1906 s-a amenajat o capelă ortodoxă românească, sfințită la 8 ianuarie 1907, pentru credincioșii români stabiliți în Viena: funcționari, negustori, liber profesioniști, studenți etc. Era sub ascultarea Mitropoliei Bucovinei. Primul preot a fost Dr. Virgil Ciobanu, originar din Transilvania, preot militar în Viena, care a avut un aport însemnat și la înființarea ei. Capela există până azi, sub jurisdicția canonică a Patriarhiei române.

Vechile comunități și biserici macedoromâne (greco-valahe) din fostul Imperiu Habsburgic, întâlnite încă din secolul XVIII, și-au continuat existența și în acest secol. Existau biserici la Buda (la care a activat un timp preotul cărturar Ioan Teodorovici), ridicată de negustorii greci și macedoromâni, între 1788-1791, ajunsă în cele din urmă în stăpânirea grecilor, în timp ce românii au fost nevoiți să-și facă o capelă, la Mișcolț (unde a trăit familia lui Andrei Șaguna), iar în Transilvania la Oradea, Sibiu (biserica de pe locul actualei catedrale), Brașov (biserica zisă „grecească”), precum și în îndepărtatul Poznań (azi în Polonia), unde - spre sfârșitul secolului al XVIII-lea - a activat ca preot-protopop cărturarul Constantin Ucuta Moscopolitanul, autorul manualului „Noua pedagogie sau abecedar ușor spre a învăța pe copiii tineri cartea aromânească” (Viena, 1797).

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.