Rânduiala slujbelor în cultul ortodox cuprinde un mare număr de texte din Sfânta Scriptură, sub formă de pericope și învățături, lucru care a înlesnit cunoașterea ei de către credincioșii participanți la slujbele liturgice. Așa se explică și apariția în limba română a primelor texte manuscrise din [[Sfânta Scriptură]] (secolul al XVI-lea), sub numele de ''Psaltirea Scheiană'', ''Psaltirea Hurmuzachi'', ''Psaltirea voronețeană'' (cuprinzând textul [[psalm]]ilor din [[Vechiul Testament]]), ''Codicele voronețean'' (cu texte din [[Faptele Apostolilor]] și din Epistole), manuscrise ale căror traduceri în limba poporului se crede a fi mult mai vechi decât cele din secolul al XVI-lea, când apar și primele tipărituri românești ale lui Coresi (''Evangheliarul de la Brașov'', 1561 și ''Psaltirea'', 1570). Valoarea liturgică a Sfintei Scripturi și nevoia ca ea să fie cunoscută și înțeleasă, explică și traducerea în limba română a [[Noul Testament de la Alba Iulia|Noului Testament, tipărit la Bălgrad ]] (Alba-Iulia), 1648, și apoi traducerea integrală, tot în secolul al XVII-Iea, a Sfintei Scripturi (1688), tipărită la București prin grija și cu cheltuiala voievodului [[Șerban Cantacuzino]] și a urmașului său, [[Constantin Brâncoveanu]].<ref>[[Ene Braniște]] și Ecaterina Braniște, ''Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase'', Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2</ref>

* [[Noul Testament de la Bălgrad]], tradus și tipărit de Mitropolitul [[Simion Ștefan]], 1648, Alba Iulia;