Mănăstirea Ghighiu: Diferență între versiuni
(→Istoric) |
|||
| Linia 36: | Linia 36: | ||
În anul 1858 a început zidirea unei noi biserici la Mănăstirea Ghighiu, prin purtarea de grijă a [[stareț]]ului Eftimie, biserica fiind cunoscută în prezent cu numele de „Biserica mare”. Din pisania aflată deasupra ușii de la intrare în această biserică rezultă că în anul 1858, [[arhimandrit]]ul Eftimie a dărâmat biserica construită în anul 1817, pentru că era prea mică și a început construirea bisericii mari, cu același [[hram]], zidire continuată după moartea starețului Eftimie, la anul 1864, de noul stareț, arhimandritul Antonie. „''Și s-a sfințit această Biserică tot cu hramul ce l-a avut, Izvorul Tămăduirii, la 31 martie 1866''”.<ref name=arhiep/> Pictura interioară a acestei biserici a fost realizată de [[Gheorghe Tattarescu]]. | În anul 1858 a început zidirea unei noi biserici la Mănăstirea Ghighiu, prin purtarea de grijă a [[stareț]]ului Eftimie, biserica fiind cunoscută în prezent cu numele de „Biserica mare”. Din pisania aflată deasupra ușii de la intrare în această biserică rezultă că în anul 1858, [[arhimandrit]]ul Eftimie a dărâmat biserica construită în anul 1817, pentru că era prea mică și a început construirea bisericii mari, cu același [[hram]], zidire continuată după moartea starețului Eftimie, la anul 1864, de noul stareț, arhimandritul Antonie. „''Și s-a sfințit această Biserică tot cu hramul ce l-a avut, Izvorul Tămăduirii, la 31 martie 1866''”.<ref name=arhiep/> Pictura interioară a acestei biserici a fost realizată de [[Gheorghe Tattarescu]]. | ||
| − | Sfântul lăcaș de la Ghighiu a trecut prin multe perioade grele. Astfel, în timpul Primului Război Mondial armata germană de ocupație a distrus o parte din chilii, a alungat călugării și a transformat Mănăstirea Ghighiu în fabrică de conserve. Un incendiu devastator a distrus în anul 1922 valoroasa bibliotecă a mănăstirii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mănăstirea a fost bombardată din greșeală de aviația americană, care avea ca obiectiv rafinăriile din jurul Ploieștiului (1944). | + | Sfântul lăcaș de la Ghighiu a trecut prin multe perioade grele. Astfel, în timpul Primului Război Mondial armata germană de ocupație a distrus o parte din chilii, a alungat călugării și a transformat Mănăstirea Ghighiu în fabrică de conserve. Un incendiu devastator a distrus în anul 1922 valoroasa bibliotecă a mănăstirii. Marele cutremur din 1940 a produs și el stricăciuni la clădirile mănăstirii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mănăstirea a fost bombardată din greșeală de aviația americană, care avea ca obiectiv rafinăriile din jurul Ploieștiului (1944).<ref name=ortodox>[https://ortodox.ro/manastiri/manastirea_ghighiu.html Istoric Mănăstirea Ghighiu], accesat 1 martie 2023</ref> |
| − | În anii ’50 ai secolului trecut, [[Iustinian (Marina) al României|Patriarhul Iustinian]] a | + | În anii ’50 ai secolului trecut, [[Iustinian (Marina) al României|Patriarhul Iustinian]] a refăcut întregul ansamblu monahal, transformându-l în mănăstire de maici (1952) și restaurând biserica mare a mănăstirii (1954-1958).<ref name=ortodox/> |
==Arhitectură== | ==Arhitectură== | ||
Versiunea de la data 1 martie 2023 16:43
| La acest articol se lucrează chiar în acest moment!
Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului. |
| Mănăstirea Ghighiu | |
| Jurisdicție | Arhiepiscopia Bucureștilor |
| Tip | călugărițe |
| Înființată | 1817 |
| Ctitori | Ieroschimonahul Arsenie de la Cernica |
| Stareț | Stavrofora Stavrofora Epiharia Lungu |
| Mărime aprox. | 50 călugărițe |
| Localizare |  Ghighiu, comuna BărcăneștiJudețul Prahova |
| Limba liturgică | română |
| Cântarea | bizantină |
| Schituri, metocuri și chilii | |
| Hramuri | Izvorul Tămăduirii |
| Site web oficial | https://www.manastireaghighiu.ro/ |
Mănăstirea Ghighiu este o veche mănăstire din România, cu hramul Izvorul Tămăduirii, situată în satul Ghighiu, comuna Bărcănești, județul Prahova (la circa 10 km de centrul municipiului Ploiești).
Mănăstirea Ghighiu este inclusă, în ansamblul ei, în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare PH-II-a-A-16504.[1]
Cuprins
Istoric
Sursele despre întemeierea acestui sfânt lăcaș sunt relativ puține și, uneori, contradictorii.
S-a păstrat pisania pusă de arhimandritul mitrofor Juvenalie în al 16-lea an al stăreției sale (1892):[2]
- În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, la anul 1814, pe timpul M.S. Ioan Caragea Voevod și al I.P.S. Mitropolit Nectarie s-au ridicat pe acest teren donat de proprietara Uța Cantacuzino Corneanca această Sfântă Biserică şi chilii împrejur spre a servi de chinovie pentru monahi de către cuvioşia sa ieroschimonahul Arsenie, stareț, şi cu ajutorul a 4 fraţi Rucăreni. Acea biserică fiind mică, la anul 1858 Martie şi sub căimăcănia M. S. Alexandru D. Ghica Voevod, cu binecuvântarea P. S. Mitropolit Nifon și după inițiativa P. Cuv. S. Arhim. Eftimie, stareț, s-a dărâmat și s-a început cea de astăzi, dând tot concursul său până la terminarea de roșu și învelitoarea ei, iar încetând din viață s-a terminat de către succesorul său P. Cuv. S. Arhim. Antonie, care a contribuit cu mai tot ce a avut, cum și alți de Dumnezeu creștini a cărora pomenire va fi veșnică și s-a sfințit această sfântă Biserică tot cu hramul ce l-a avut: „Izvorul Tămăduirii”, la 31 martie 1866.
Totuși, Arhiepiscopia Bucureștilor, în a cărei jurisdicție se află mănăstirea, arată că Mănăstirea Ghighiu, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, s-a ridicat în anul 1817, pe terenul donat monahului Agapie de către Măriuța Râfoveanca, care căuta loc pentru construirea unui schit, în timpul voievodului Ioan Gheorghe Caragea, mitropolit fiind ÎPS Nectarie.[3]
Există un act, datat pe 23 aprilie 1817, prin care Măriuța Râfoveanca arată că a fost îndemnată de a face un schit pentru pomenirea părinților ei pe moșia sa „Ghighiu”, pe care o avea zestre de la părinți:[2]
- Am dat danie în arătatul loc, ca să fie în veci al schitului ce se va ridica din nou cu a mea cheltuială și ceea ce vor agonisi și cuvioșii părinți să fie tot pentru ajutor, atât la facerea schitului, cât și la cele trebuincioase, lucruri și chilii pentru odihna părinților călugări ce se vor afla cu bună întocmire și statornicie acolo.
Schitul a fost ridicat în anul 1817, pe terenul donat de Uța (diminutiv de la Măriuța) Râfoveanca, prin efortul ieromonahului Agapie, pe vremea lui Ioan Caragea Vodă, mitropolit fiind pe atunci IPS Nectarie. Venit de la Cernica, Agapie a înălțat inițial o biserică de lemn, cu bani donați de familia boierilor Rucăreanu.
De altfel, pe locul actualei mănăstiri existase o altă vatră monahală, ridicată pe la sfârșitul secolului al XVI-lea de către logofătul Coresi, împreună cu soția sa.[4] Într-un document din 30 noiembrie 1601, scris de fiul logofătului Coresi din localitate, descendent al familiei Bărcăneștilor, se confirmă că acesta a respectat jurământul făcut tatălui său de a nu se atinge de domeniul mănăstirii, ctitorie a acestuia și a soției sale, jupânița Slăvița.[3] Mai există și alte documente despre mănăstire, până spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, unul dintre acestea amintind că voievodul Constantin Racoviță (1753-1756 și 1763-1764) procura de la Schitul Ghighiu „apă de melisă”. La sfârșitul secolului al XVIII-lea încetează însă orice informație cu privire la acest sfânt lăcaș, presupunându-se părăsirea și dispariția lui, datorită distrugătoarei epidemii de ciumă din zonă („Ciuma lui Caragea”, 1813-1814). La începutul secolului al XIX-lea, izvorul cu apă tămăduitoare de la Ghighiu este unul dintre motivele care au dus la reînființarea schitului în anul 1817, pe terenul donat de Măriuța Râfoveanca, fiica vistiernicului Ianache Râfoveanu și a soției sale Ancuța. Măriuța și Ancuța Râfoveanu se numără printre principalele ctitore ale schitului, pe care îl înzestrează cu moșii și clăcași. Călugărindu-se mai apoi sub numele de Mavra monahia și respectiv Atanasia monahia, la sfârșitul vieții pământești au fost îngropate la Schitul Ghighiu.[3]
În anul 1858 a început zidirea unei noi biserici la Mănăstirea Ghighiu, prin purtarea de grijă a starețului Eftimie, biserica fiind cunoscută în prezent cu numele de „Biserica mare”. Din pisania aflată deasupra ușii de la intrare în această biserică rezultă că în anul 1858, arhimandritul Eftimie a dărâmat biserica construită în anul 1817, pentru că era prea mică și a început construirea bisericii mari, cu același hram, zidire continuată după moartea starețului Eftimie, la anul 1864, de noul stareț, arhimandritul Antonie. „Și s-a sfințit această Biserică tot cu hramul ce l-a avut, Izvorul Tămăduirii, la 31 martie 1866”.[3] Pictura interioară a acestei biserici a fost realizată de Gheorghe Tattarescu.
Sfântul lăcaș de la Ghighiu a trecut prin multe perioade grele. Astfel, în timpul Primului Război Mondial armata germană de ocupație a distrus o parte din chilii, a alungat călugării și a transformat Mănăstirea Ghighiu în fabrică de conserve. Un incendiu devastator a distrus în anul 1922 valoroasa bibliotecă a mănăstirii. Marele cutremur din 1940 a produs și el stricăciuni la clădirile mănăstirii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mănăstirea a fost bombardată din greșeală de aviația americană, care avea ca obiectiv rafinăriile din jurul Ploieștiului (1944).[5]
În anii ’50 ai secolului trecut, Patriarhul Iustinian a refăcut întregul ansamblu monahal, transformându-l în mănăstire de maici (1952) și restaurând biserica mare a mănăstirii (1954-1958).[5]
Arhitectură
Biserica mare
Pictura interioară
Biserica mică
Chiliile, clopotnița și zidul de incintă
Mănăstirea Ghighiu în prezent
Izvorul
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca”
Note
- ↑ Lista Monumentelor Istorice 2015 - Județul Prahova, Ministerul Culturii, pag. 2177, poziția 577
- ↑ 2,0 2,1 Mănăstirea Ghighiu: Secolele XIX-XX, accesat 14 februarie 2023
- ↑ 3,0 3,1 3,2 3,3 Arhiepiscopia Bucureștilor: Mănăstirea Ghighiu, accesat 14 februarie 2023
- ↑ Ghighiu - susurul credinței, CrestinOrtodox.ro, accesat 17 februarie 2023
- ↑ 5,0 5,1 Istoric Mănăstirea Ghighiu, accesat 1 martie 2023
Legături externe
- Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Ghighiu - Siriaca, CrestinOrtodox.ro, accesat 17 februarie 2023
