Mănăstirea Ghighiu: Diferență între versiuni
(→Biserica mare: +imagine) |
(→Istoric) |
||
| Linia 23: | Linia 23: | ||
S-a păstrat [[Pisanie|pisania]] pusă de [[Arhimandrit|arhimandritul mitrofor]] Juvenalie în al 16-lea an al [[Stareț|stăreției]] sale (1892):<ref name=despre>[https://www.manastireaghighiu.ro/index.php/despre/manastirea-ghighiu ''Mănăstirea Ghighiu: Secolele XIX-XX''], accesat 14 februarie 2023</ref> | S-a păstrat [[Pisanie|pisania]] pusă de [[Arhimandrit|arhimandritul mitrofor]] Juvenalie în al 16-lea an al [[Stareț|stăreției]] sale (1892):<ref name=despre>[https://www.manastireaghighiu.ro/index.php/despre/manastirea-ghighiu ''Mănăstirea Ghighiu: Secolele XIX-XX''], accesat 14 februarie 2023</ref> | ||
| − | : ''În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, la anul 1814, pe timpul M.S. Ioan Caragea Voevod | + | : ''În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, la anul 1814, pe timpul M.S. Ioan Caragea Voevod și al I.P.S. Mitropolit Nectarie s-au ridicat pe acest teren donat de proprietara Uța Cantacuzino Corneanca această Sfântă Biserică şi chilii împrejur spre a servi de chinovie pentru monahi de către cuvioşia sa ieroschimonahul Arsenie, stareț, şi cu ajutorul a 4 fraţi Rucăreni. Acea biserică fiind mică, la anul 1858 Martie şi sub căimăcănia M. S. Alexandru D. Ghica Voevod, cu binecuvântarea P. S. Mitropolit Nifon și după inițiativa P. Cuv. S. Arhim. Eftimie, stareț, s-a dărâmat și s-a început cea de astăzi, dând tot concursul său până la terminarea de roșu și învelitoarea ei, iar încetând din viață s-a terminat de către succesorul său P. Cuv. S. Arhim. Antonie, care a contribuit cu mai tot ce a avut, cum și alți de Dumnezeu creștini a cărora pomenire va fi veșnică și s-a sfințit această sfântă Biserică tot cu hramul ce l-a avut: „Izvorul Tămăduirii”, la 31 martie 1866.'' |
| − | Totuși, [[Arhiepiscopia Bucureștilor]], în a cărei [[jurisdicție]] se află mănăstirea, arată că Mănăstirea Ghighiu, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, s-a ridicat în anul 1817, pe terenul donat monahului Agapie de către | + | Totuși, [[Arhiepiscopia Bucureștilor]], în a cărei [[jurisdicție]] se află mănăstirea, arată că Mănăstirea Ghighiu, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, s-a ridicat în anul 1817, pe terenul donat monahului Agapie de către Măriuța Râfoveanca, care căuta loc pentru construirea unui schit, în timpul voievodului Ioan Gheorghe Caragea, mitropolit fiind ÎPS Nectarie.<ref name=arhiep>[https://arhiepiscopiabucurestilor.ro/exarhat/manastiri/manastirea-ghighiu ''Arhiepiscopia Bucureștilor: Mănăstirea Ghighiu''], accesat 14 februarie 2023</ref> |
Există un act, datat pe 23 aprilie 1817, prin care Măriuţa Râfoveanca arată că a fost îndemnată de a face un [[schit]] pentru pomenirea părinților ei pe moșia sa „Ghighiu”, pe care o avea zestre de la părinți:<ref name=despre/> | Există un act, datat pe 23 aprilie 1817, prin care Măriuţa Râfoveanca arată că a fost îndemnată de a face un [[schit]] pentru pomenirea părinților ei pe moșia sa „Ghighiu”, pe care o avea zestre de la părinți:<ref name=despre/> | ||
: ''Am dat danie în arătatul loc, ca să fie în veci al schitului ce se va ridica din nou cu a mea cheltuială și ceea ce vor agonisi și cuvioșii părinți să fie tot pentru ajutor, atât la facerea schitului, cât și la cele trebuincioase, lucruri și chilii pentru odihna părinților călugări ce se vor afla cu bună întocmire și statornicie acolo.'' | : ''Am dat danie în arătatul loc, ca să fie în veci al schitului ce se va ridica din nou cu a mea cheltuială și ceea ce vor agonisi și cuvioșii părinți să fie tot pentru ajutor, atât la facerea schitului, cât și la cele trebuincioase, lucruri și chilii pentru odihna părinților călugări ce se vor afla cu bună întocmire și statornicie acolo.'' | ||
| + | |||
| + | Schitul a fost ridicat în anul 1817, pe terenul donat de Uța (diminutiv de la Măriuța) Râfoveanca, prin efortul [[ieromonah]]ului Agapie, pe vremea lui Ioan Caragea Vodă, [[mitropolit]] fiind pe atunci IPS Nectarie. Venit de la [[Mănăstirea Cernica|Cernica]], Agapie a înălțat inițial o biserică de lemn, cu bani donați de familia boierilor Rucăreanu. De altfel, pe locul actualei mănăstiri existase o altă vatră monahală, ridicată pe la sfârșitul secolului al XVI-lea de către logofătul Coresi, împreună cu soția sa.<ref name=susurul>[https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/ghighiu-susurul-credintei-68113.html ''Ghighiu - susurul credinței''], CrestinOrtodox.ro, accesat 17 februarie 2023</ref> | ||
==Arhitectură== | ==Arhitectură== | ||
Versiunea de la data 17 februarie 2023 19:34
| La acest articol se lucrează chiar în acest moment!
Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului. |
| Mănăstirea Ghighiu | |
| Jurisdicție | Arhiepiscopia Bucureștilor |
| Tip | călugărițe |
| Înființată | 1817 |
| Ctitori | Ieroschimonahul Arsenie de la Cernica |
| Stareț | Stavrofora Stavrofora Epiharia Lungu |
| Mărime aprox. | 50 călugărițe |
| Localizare |  Ghighiu, comuna BărcăneștiJudețul Prahova |
| Limba liturgică | română |
| Cântarea | bizantină |
| Schituri, metocuri și chilii | |
| Hramuri | Izvorul Tămăduirii |
| Site web oficial | https://www.manastireaghighiu.ro/ |
Mănăstirea Ghighiu este o veche mănăstire din România, cu hramul Izvorul Tămăduirii, situată în satul Ghighiu, comuna Bărcănești, județul Prahova (la circa 10 km de centrul municipiului Ploiești).
Mănăstirea Ghighiu este inclusă, în ansamblul ei, în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare PH-II-a-A-16504.[1]
Cuprins
Istoric
Sursele despre întemeierea acestui sfânt lăcaș sunt relativ puține și, uneori, contradictorii.
S-a păstrat pisania pusă de arhimandritul mitrofor Juvenalie în al 16-lea an al stăreției sale (1892):[2]
- În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, la anul 1814, pe timpul M.S. Ioan Caragea Voevod și al I.P.S. Mitropolit Nectarie s-au ridicat pe acest teren donat de proprietara Uța Cantacuzino Corneanca această Sfântă Biserică şi chilii împrejur spre a servi de chinovie pentru monahi de către cuvioşia sa ieroschimonahul Arsenie, stareț, şi cu ajutorul a 4 fraţi Rucăreni. Acea biserică fiind mică, la anul 1858 Martie şi sub căimăcănia M. S. Alexandru D. Ghica Voevod, cu binecuvântarea P. S. Mitropolit Nifon și după inițiativa P. Cuv. S. Arhim. Eftimie, stareț, s-a dărâmat și s-a început cea de astăzi, dând tot concursul său până la terminarea de roșu și învelitoarea ei, iar încetând din viață s-a terminat de către succesorul său P. Cuv. S. Arhim. Antonie, care a contribuit cu mai tot ce a avut, cum și alți de Dumnezeu creștini a cărora pomenire va fi veșnică și s-a sfințit această sfântă Biserică tot cu hramul ce l-a avut: „Izvorul Tămăduirii”, la 31 martie 1866.
Totuși, Arhiepiscopia Bucureștilor, în a cărei jurisdicție se află mănăstirea, arată că Mănăstirea Ghighiu, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, s-a ridicat în anul 1817, pe terenul donat monahului Agapie de către Măriuța Râfoveanca, care căuta loc pentru construirea unui schit, în timpul voievodului Ioan Gheorghe Caragea, mitropolit fiind ÎPS Nectarie.[3]
Există un act, datat pe 23 aprilie 1817, prin care Măriuţa Râfoveanca arată că a fost îndemnată de a face un schit pentru pomenirea părinților ei pe moșia sa „Ghighiu”, pe care o avea zestre de la părinți:[2]
- Am dat danie în arătatul loc, ca să fie în veci al schitului ce se va ridica din nou cu a mea cheltuială și ceea ce vor agonisi și cuvioșii părinți să fie tot pentru ajutor, atât la facerea schitului, cât și la cele trebuincioase, lucruri și chilii pentru odihna părinților călugări ce se vor afla cu bună întocmire și statornicie acolo.
Schitul a fost ridicat în anul 1817, pe terenul donat de Uța (diminutiv de la Măriuța) Râfoveanca, prin efortul ieromonahului Agapie, pe vremea lui Ioan Caragea Vodă, mitropolit fiind pe atunci IPS Nectarie. Venit de la Cernica, Agapie a înălțat inițial o biserică de lemn, cu bani donați de familia boierilor Rucăreanu. De altfel, pe locul actualei mănăstiri existase o altă vatră monahală, ridicată pe la sfârșitul secolului al XVI-lea de către logofătul Coresi, împreună cu soția sa.[4]
Arhitectură
Biserica mare
Pictura interioară
Biserica mică
Chiliile, clopotnița și zidul de incintă
Mănăstirea Ghighiu în prezent
Izvorul
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca”
Note
- ↑ Lista Monumentelor Istorice 2015 - Județul Prahova, Ministerul Culturii, pag. 2177, poziția 577
- ↑ 2,0 2,1 Mănăstirea Ghighiu: Secolele XIX-XX, accesat 14 februarie 2023
- ↑ Arhiepiscopia Bucureștilor: Mănăstirea Ghighiu, accesat 14 februarie 2023
- ↑ Ghighiu - susurul credinței, CrestinOrtodox.ro, accesat 17 februarie 2023
