Dionisie (Ignat)

Ieroschimonahul Dionisie Ignat (1909-2004) a fost un călugăr român de la Muntele Athos, mare părinte duhovnicesc al secolului XX.

În țară

Părintele Dionisie Ignat s-a născut la 22 septembrie 1909 în comuna Vorniceni (județul Botoșani), într-o familie de țărani cu 8 copii, băieți și fete, dintre care cel mai mare, Gheorghe, a fost și el călugăr sub numele Ghimnazie. Părinții lui, Ioan şi Casandra Ignat, i-au dat la botez numele de Dumitru. Era cel mai mic dintre cei opt copii.

Dimitrie (viitorul Dionisie), plin de dorinţă arzătoare pentru viaţa monastică, l-a urmat pe fratele său mai mare, monahul Ghimnazie (Gheorghe în lume) la Schitul Măgura în 1923, pe când era în vârstă de numai 14 ani. Stareţul schitului a decis să-l accepte, în ciuda vârstei lui, dar în acelaşi timp să-l trimită la şcoală. Astfel că, timp de doi ani, Dimitrie a învăţat la Şcoala Profesională din Târgu Ocna şi vizita Schitul cât putea de des.

În 1926, când Moldova a fost tulburată de schimbarea calendarului, pleacă la Muntele Athos, urmându-l pe fratele său mai mare, Ghimnazie.

Muntele Athos

Cei doi frați, împreună cu alți doi călugări români, au ajuns la Sfântul Munte la 6 septembrie 1926, și s-au dus mai întâi ca oaspeţi în Chilia Sf. Gheorghe a părintelui Gherasim Sperchez, de la Schitul Capsala, nu departe de Karyes.

Deoarece se întâmplă des ca cineva să devină un bun monah atunci când începe prin a locui cu un străin, părintele Ghimnazie a decis că fratele Dimitrie ar trebui să facă aşa. De aceea l-a trimis la părintele Serafim, la Biserica Intrării în Templu a Născătoarei de Dumnezeu, lângă Karyes, mai jos de Schitul Sf. Andrei. Aceasta a fost în noiembrie 1926, şi fratele Dimitrie a stat acolo până în iulie 1927. În acest timp, părintele Ghimnazie lucra la Mănăstirea Iviron.

Capsala

În iulie 1927, Chilia Buneivestiri de lângă Mănăstirea Pantocrator ajunse de vânzare şi fu achiziţionată de părintele Ghimnazie şi fratele Dimitrie, împreună cu un alt călugăr, părintele Sebastian. Ei au împrumutat 5000 de drahme de la un anume părinte Mihail, care era negustor la Karyes.

Bătrânul Dionisie spune despre aceasta: „Cumpăraserăm Chilia Buneivestiri din Capsala, împrumutând nişte bani, şi ne luă trei ani de muncă pentru a-i returna. Pentru fiecare zi de lucru câştigam 20 de drahme. În acele vremuri, cu atâta se puteau cumpăra doar două pâini. Era foarte greu de trăit. Era extrem de dificil să te ţii de programul zilnic de slujbe şi să mai faci şi altceva pe lângă aceasta. Dar în acest timp m-am simţit mai aproape de Dumnezeu decât oricând altcândva, căci era atât de greu şi trebuia să ne încredinţăm atât de mult voii lui Dumnezeu. Am locuit în această chilie timp de cinci ani. În 1927, am fost tuns monah, iar fratele meu (Ghimnazie) a fost hirotonit ieromonah. În 1931, am fost hirotonit ierodiacon.”

Au stat la Capsala la Chilia Buneivestiri până în 1933. Chilia era săracă în mijloace materiale, deci amândoi trebuiau să lucreze în Mănăstirea Iviron, în timp de părintele Sebastian rămânea la chilie. Aici, la Chilia Buneivestiri, au avut multe ispite din partea vrăjmaşului. Dracii le apăreau sub diferite forme vizibile şi auditive, pentru a-i înfricoşa ca să abandoneze rânduiala lor de la chilie şi viaţa strictă pe care o urmau în mod constant. Uneori dracii apăreau sub formă de câini turbaţi şi se năpusteau la ei, lătrând. Părintele Ghimnazie, oricum, se ruga şi slujea des Sf. Liturghie, iar dracii au dispărut. În acest timp, părintele Ghimnazie a căzut bolnav, totuşi el nu şi-a schimbat modul său aspru de viaţă.

Bătrânul Dionisie va relata mai târziu: „În 1933 am părăsit Chilia Buneivestiri pentru o altă chilie în Capsala, închinată Sfântului Tikon de Zadonsk. Egumenul Chiliei Bunavestire tocmai murise iar părintele Ghedeon (Chelaru), egumenul Chiliei Sf. Tikon de Zadonsk, ne-a rugat să mergem să locuim cu el.”

Părintele Ghedeon deveni acum părintele lor duhovnicesc, iar ei au locuit cu el timp de patru ani.

Schitul Colciu

În 1937, amândoi fraţii au venit cu părintele Ghedeon la Chilia Sf. Gheorghe la Colciu, un schit al Mănăstirii Vatopedi. Toţi trei au lucrat cu mult zel şi renunţare-de-sine la reconstrucţia acestei chilii. Cu toată această muncă colosală, ei nu şi-au abandonat nici măcar pentru o clipă rânduiala lor ascetică, adică slujbele bisericeşti, canonul de la chilie şi lucrul în jurul schitului. Ei îndeplineau rânduiala bisericească urmând practica marilor mănăstiri, fără să omită nimic din Typicon.

Rugăciunile erau grupate astfel: Ceasul al Nouălea, Vecernia şi Canonul Maicii Domnului erau cântate cu un ceas înainte de asfinţit (când apune soarele în Sfântul Munte este miezul nopţii, după ceasul bizantin). Pavecerniţa se citea imediat după masa de seară. La ora 8 dimineaţa după calculele bizantine, ceea ce este echivalent cu ora 2 dimineaţa, slujbele începeau: Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I, Ceasul al 3-lea, Ceasul al 6-lea, urmate de Sf. Liturghie. Un acatist se cânta după a şasea laudă a canonului de la Utrenie. Parastasul – o slujbă pentru comemorarea celor adormiţi – se citea după-amiaza. Canonul de la chilie se făcea întotdeauna cu un ceas înainte de Ceasul al Nouălea, adică atunci când călugărul era liber.

Chilia avea livezi de măslini – aproximativ 1000 de pomi – precum şi viţă-de-vie, portocali, lămâi, nuci, smochini, pruni, vişini etc. În grădină creşteau toate bucatele necesare: ceapă, usturoi, tomate, vinete, ardei iute, pătrunjel, ţelină, varză, sfeclă, cartofi, fasole etc. Călugării vorbeau de grădina lor ca de „vaca monahului” (ceea ce înseamnă că grădina era sursa lor principală de hrană).

Printre toate muncile lor fizice şi duhovniceşti, Dumnezeu le trimitea de asemenea şi consolări. În Chilia Sf. Gheorghe se află o icoană a Maicii Domnului de la Kazan, făcătoare de minuni, care acum se află în biserică. La început se afla într-una din chiliile monahilor şi stătea pe o masă în mijlocul camerei cu două candele aprinse înaintea ei. După cum povesteşte bătrânul Ioan Şova, „odată camera a luat foc şi întreaga pardoseală a ars, împreună cu mobila şi cărţile; oricum, cadrul ferestrei, uşa, masa pe care stătea icoana şi podeaua de sub masă au rămas intacte. Când părintele Dionisie a deschis uşa, încăperea era plină de fum sub presiune, care l-a lovit cu putere în faţă. Dar puţin după aceasta, când a fost în stare să privească înăuntru, el văzu icoana intactă iar candela de pe masă aprinsă, în timp ce chipul Maicii Domnului părea că zâmbeşte”.

Călugării începeau să se strângă în jurul lor, iar chilia reîncepu să prospere spiritual. În acelaşi timp, vrăjmaşul, care nu doarme, nu a încetat să îi tulbure pe asceţi.

Când bătrânul Ghedeon a plecat în România în 1940 să strângă fonduri pentru continuarea reconstrucţiei chiliei, întoarcerea sa a fost împiedicată de Cel de-al Doilea Război Mondial şi de venirea la putere a comuniştilor. Abia în 1963 el a fost în stare să se întoarcă, după mulţi ani grei. Între timp, părintele Ghimnazie devenise un sfătuitor duhovnicesc al monahilor, iar părintele Dionisie preluase sarcina de a asculta confesiuni.

Vrăjmaşul continua şi aici să-i neliniştească pe asceţi. Bătrânul Dionisie a zis: „Locuia lângă noi un frate Gavriil. Într-o zi, pe când se îndrepta spre biserică, dintr-o dată a început să strige şi să arate înspre mare. Era prea departe de noi ca să îl auzim, deci ne-am dus la el şi l-am întrebat pentru ce fusese toată acea gălăgie. A spus că atunci când clopotele au bătut pentru începerea slujbelor, văzuse demoni venind către ei dinspre mare ca un roi de albine – veneau să ispitească monahii când aceştia se adunau să se roage.”

„Altă dată, în timpul Privegherii, la momentul dintre sfârşitul Vecerniei şi începutul celor 6 psalmi, toţi cei din biserică stăteau jos ascultând o omilie ce se citea. Atunci unul dintre monahi, părintele Arsenie, remarcă o figură umbroasă, într-o haină neagră (nu putu să-i vadă chipul) care intră în biserică ţinând în mână ceva asemănător unei cădelniţe. Când această arătare „tămâi” un monah în stasidion-ul său (strană monastică), monahul aţipea în timpul omiliei. Părintele Arsenie era teribil de îngrozit, iar când arătarea veni la locul său, el strigă din toate puterile. Bineînţeles că asta i-a trezit pe toţi. Vedeţi? Monahul este un soldat, luptând împotriva celui rău.”

Părintele Dionisie este hirotonit preot (ieromonah) în anul 1937 și hirotesit duhovnic în anul 1945.

Nu mult după adormirea întru Domnul a iubitului frate şi co-nevoitor al părintelui Dionisie, Ghimnazie, ceilalţi monahi din chilie au decedat şi ei – părintele Arsenie în 1967 şi părintele Agatanghel în 1971. Au mai rămas numai bătrânii Dionisie şi Ghedeon. Apoi, în 1977, doi monahi au sosit din România: părinţii Ioan Şova şi Ilarion Dincă. Părintele Ilarion s-a mutat la Chilia Sf. Ipatie cu doar câteva luni înainte de moartea bătrânului Ghedeon în 1979. Deşi câţiva monahi mai veneau din când în când şi stăteau pentru puţin timp, bătrânii Dionisie şi Ioan erau singurii monahi din chilie, până când bătrânul Iosif veni în Mănăstirea Vatopedi pentru a revigora viaţa cenobitică de acolo în 1989. Puţin după aceasta, noi aspiranţi începură să vină la Vatopedi şi în schiturile sale, inclusiv la Colciu. Astăzi sunt aproximativ 10 monahi care trăiesc în Chilia Sf. Gheorghe.

Nu mult după ce noii monahi au început să apară, o nouă încercare veni asupra bătrânului Dionisie – îşi pierdu vederea. Deşi asta era greu pentru el, înainte fiind mereu activ din punct de vedere fizic, Dumnezeu i-a trimis de asemenea şi mult har, iar el a început să intre adânc în practica rugăciunii inimii. La puţin timp după aceasta el deveni un preţuit părinte duhovnicesc pentru monahii din Vatopedi şi în special pentru bătrânul Iosif, care văzu în el un tovarăş lucrător al rugăciunii, căruia el însuşi i se putea confesa şi de la care putea primi sfat.

Cu toate acestea, vrăjmaşul a continuat să-l tulbure pe părintele Dionisie. În fiecare seară înaintea slujbelor, fratele care îi trezeşte pe toţi ceilalţi, bate mai întâi la uşa Bătrânului pentru o binecuvântare. Într-o seară, fratele veni şi bătu, însă după aceea plecă la biserică fără să fi primit binecuvântarea. La puţin timp după aceasta, bătrânul Dionisie auzi o a doua bătaie în uşă. Crezând că este acelaşi frate, deschise uşa şi, în ciuda cecităţii lui, văzu limpede un om cu o cârpă pe faţă. La început, nu realiză ce se petrece şi întrebă: „Cine eşti?” Omul îi spuse numele unuia cunoscut, însă Bătrânul înţelese imediat cine era la uşă. Făcându-şi cruce, Bătrânul întrebă: „De ce nu spui rugăciunea când baţi?” La asta, demonul răspunse: „De ce aş face-o? Voi călugării o spuneţi?” Bătrânul Dionisie strigă: „Înapoia mea, Satană, pleacă de aici!” Vrăjmaşul spuse: „Am să plec, dar mă voi întoarce!” şi părăsi chilia. După asta, bătrânul Dionisie adună pe toţi fraţii în biserică şi le povesti toate câte s-au petrecut, încurajându-i să preţuiască şi să respecte chiar şi „micile” porunci ale vieţii lor de zi cu zi.

Sfaturile bătrânului Dionisie

Bătrânul Dionisie este privit în Athos ca unul dintre ultimii exponenţi ai „vechii şcoli” de viaţă duhovnicească din Sfântul Munte. Mulţi au criticat faptul că cea mai comună formulă de încurajare dată tovarăşilor săi nevoitori este: „răbdare, răbdare şi iar răbdare”. Iată însă o mostră mai detaliată din sfaturile sale duhovniceşti:

ÎNTREBARE: Părinţii spun că noi îl iubim pe Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Lui şi prin dragostea faţă de aproapele nostru. Cum poate începe cineva să facă aceasta?

RĂSPUNS: La început, fugi de toate patimile. Dacă vrei să cultivi virtuţile trebuie să te smereşti.

ÎNTREBARE: Cum se face aceasta?

RĂSPUNS: Dacă cineva are smerenia drept fundament, toate celelalte virtuţi vor veni. Fără smerenie nu se poate dobândi nimic, ca şi o casă fără fundaţie. Când cineva este smerit, îi vede pe toţi ceilalţi ca sfinţi. Harul vine şi se poate practica ascultarea cu dragoste. Cea mai puternică armă a diavolilor împotriva noastră este să ne înalţe cugetul. A-l face pe om mândru este cea mai puternică armă a lor, şi încearcă să facă asta cu noi încă din tinereţe, căci ştiu că cel mândru nu va merge la cer. Domnul spune că cel necurat nu poate intra în Împărăţia Cerurilor. Odată, când Sf. Macarie cel Mare era afară, strângând ramuri de palmier în deşert, un demon l-a întâlnit şi i-a spus: „Am o mare amărăciune căci nu pot să te întrec. Tot ceea ce faci, fac şi eu: tu posteşti, eu nu mănânc nimic; tu priveghezi, eu nu dorm niciodată. Într-un singur lucru mă întreci – în smerenie.”

ÎNTREBARE: Cum poate cineva să dobândească răbdare?

RĂSPUNS: Smerindu-se. Mai tot timpul suntem nerăbdători pentru că suntem mândri. Dumnezeu încearcă să ne înveţe smerenia mai mult decât orice altceva.

ÎNTREBARE: Cum putem să ne întărim credinţa în Pronia lui Dumnezeu deasupra tuturor?

RĂSPUNS: Mai întâi, nu trebuie să ne încredem în noi înşine şi trebuie să avem răbdare atunci când vin ispitele. După aceasta trebuie să lăsăm harul să lucreze.

ÎNTREBARE: Ce vreţi să spuneţi prin: „Trebuie să lăsăm harul să lucreze”?

RĂSPUNS: Când înţelegem că Dumnezeu este lângă noi. Dar pentru asta trebuie să avem o bună cunoştiinţă a imperfecţiunilor nostre.

ÎNTREBARE: Cum ar trebui să ne rugăm?

RĂSPUNS: Cu perseverenţă. E foarte important. Cu ajutorul rugăciunii, harul primit la Botez poate creşte.

ÎNTREBARE: Sfinţii Părinţi spun că atunci când ne rugăm ar trebui să stăm „în prezenţa lui Dumnezeu”. Cum putem cultiva aceasta?

RĂSPUNS: Rugându-ne din tot sufletul şi cu multă concentrare.

ÎNTREBARE: Ce se întâmplă dacă cineva este înconjurat de multe griji, care fac dificilă amintirea în prim-plan a lui Dumnezeu.

RĂSPUNS: Dacă ai smerenie şi iubire eşti în rugăciune. Este posibil să te rogi în situaţii dificile. Au existat sfinţi aflaţi în ascultări dificile şi s-au rugat, ca Sf. Calist al Constantinopolului. Dar aceasta este o stare foarte avansată. Pentru noi ascultarea cu dragoste este lucrarea noastră permanentă. Ascultarea duce la smerenie, iar smerenia duce la rugăciune.

Adormirea în Domnul

Ieromonahul Dionisie Ignat a trecut la cele veșnice marți 11 mai 2004, după ce episcopul Siluan Marsilianul - care a venise din Franța ca închinător la Sfântul Munte - i-a citit rugăciunile de dezlegare. A fost înmormântat, după obiceiul athonit, ziua următoare, 12 mai 2004, în prezența episcopului Siluan, a starețului Efrem Vatopeditul, a altor câteva zeci de călugări, dar și a moștenitorul coroanei britanice, Prințul Charles, care a avut mai multe întrevederi cu Părintele Dionisie în ultimii săi ani.

Legături externe

• http://www.nistea.com/batrani_colciu.htm
• http://www.sfaturiortodoxe.ro/dionisie.htm
• http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-dionisie-ignat-la-colciu-69767.html
• http://www.nistea.com/blog/index.php/gallery/muntele-athos/chilia-colciu-inmormantarea-parintelui-dionisie-ignat
• http://www.teognost.ro/fotografii/foto_Dionisie.htm