Ierarhie: Diferență între versiuni
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | '''Ierarhia''' | + | '''Ierarhia''' (gr. ''hiera'' + ''arhi'' = conducere sau autoritate sacră) cuprinde slujirile confirmate prin [[hirotonie]], care au autoritatea de a conduce în [[Biserică]]. |
| + | |||
| + | Cu toate că principiul ierarhiei slujirilor apare în Evrei 7, 7, unde se arată că ceea ce este inferior este [[Binecuvântare|binecuvântat]] de ceea ce este superior, acest principiu n-a primit o motivare [[Teologie|teologică]] decât începând cu scrierile lui [[Dionisie Areopagitul]], care vede în ierarhia bisericească o imitare a [[Îngeri|ierarhiei cereşti]]. Pentru acesta, cele trei trepte ierarhice nu sunt altceva decât cele trei grade de [[sfinţenie]] de pe scara desăvârşirii<ref>Dionisie Areopagitul, ''Ierarhia bisericească'', 5</ref>: [[episcop]]ul este [[simbol]]ul perfecţiunii; [[prezbiter]]ul, al iluminării; iar [[diacon]]ul, al purificării. Tendinţa de a explica în mod simbolic şi analogic formele de [[slujire]] bisericească este mult mai veche. De pildă, pentru sfântul [[Ignatie Teoforul]], episcopul este chipul şi imitatorul lui [[Dumnezeu-Tatăl]]; prezbiterii, adică sfetnicii şi co-liturghisitorii episcopului, reprezintă [[Apostol|colegiul apostolic]] care înconjoară pe [[Hristos]]; diaconii, ajutătorii direcţi ai episcopului, sunt chipul lui Hristos, sau imitatorii cetelor îngereşti<ref>Ignatie Teoforul, ''Epistolele'' către Magnezieni, 16, 1 ; Smirneni, 8, 1 ; Tralieni, 2, 2—3 şi 7, 2</ref>. Ghelasie, în ''Istoria Sinodului I ecumenic'', compară pe episcop cu [[chip]]ul lui Hristos, prezbiterii fiind o reprezentare a tronului [[serafim]]ilor, iar diaconii a [[heruvim]]ilor{{Citare}}. | ||
| + | |||
| + | ==A se vedea și== | ||
| + | *[[Cler]] | ||
| + | *[[Ierarh]] | ||
| + | |||
| + | ==Note== | ||
| + | <references /> | ||
==Surse== | ==Surse== | ||
Versiunea de la data 21 mai 2012 14:07
Ierarhia (gr. hiera + arhi = conducere sau autoritate sacră) cuprinde slujirile confirmate prin hirotonie, care au autoritatea de a conduce în Biserică.
Cu toate că principiul ierarhiei slujirilor apare în Evrei 7, 7, unde se arată că ceea ce este inferior este binecuvântat de ceea ce este superior, acest principiu n-a primit o motivare teologică decât începând cu scrierile lui Dionisie Areopagitul, care vede în ierarhia bisericească o imitare a ierarhiei cereşti. Pentru acesta, cele trei trepte ierarhice nu sunt altceva decât cele trei grade de sfinţenie de pe scara desăvârşirii[1]: episcopul este simbolul perfecţiunii; prezbiterul, al iluminării; iar diaconul, al purificării. Tendinţa de a explica în mod simbolic şi analogic formele de slujire bisericească este mult mai veche. De pildă, pentru sfântul Ignatie Teoforul, episcopul este chipul şi imitatorul lui Dumnezeu-Tatăl; prezbiterii, adică sfetnicii şi co-liturghisitorii episcopului, reprezintă colegiul apostolic care înconjoară pe Hristos; diaconii, ajutătorii direcţi ai episcopului, sunt chipul lui Hristos, sau imitatorii cetelor îngereşti[2]. Ghelasie, în Istoria Sinodului I ecumenic, compară pe episcop cu chipul lui Hristos, prezbiterii fiind o reprezentare a tronului serafimilor, iar diaconii a heruvimilor[citare / referință critică necesară].
A se vedea și
Note
Surse
- Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, EIBM al BOR, București, 1981, art. ”Ierahie”
