Vasile (Lăzărescu) al Banatului

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
IPS Vasile Lăzărescu,
Mitropolitul Banatului
Mitropolitul-Vasile-Lazarescu.jpg
Afiliere canonică
(jurisdicție)
Biserica Ortodoxă Română
Funcția episcopală
Reședință  Timișoara
Titlul   Mitropolit al Banatului
Formulă de adresare   Înaltpreasfinția Voastră
Perioada   1947-1961
Predecesor   -
Succesor   Nicolae Corneanu
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot  
Hirotonire episcopală   26 octombrie 1947
Episcopi consecratori  
Titluri precedente
(scaune episcopale)
 
Episcop al Timișoarei
(din 12 iunie 1940)
Alte funcții  
Date personale
Data nașterii   1 ianuarie 1894
Locul nașterii   Jadani, județul Timiș
Data morții   21 februarie 1969
Locul morții   Mănăstirea Cernica
Vasile Lăzărescu (n. 1 ianuarie 1894, Jadani, astăzi Cornești, județul Timiș - d. 21 februarie 1969, Mănăstirea Cernica) a fost un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, mitropolit ortodox al Banatului (1947-1961), teolog și scriitor.

Viața

Vasile Lăzărescu s-a născut la 1 ianuarie 1894 în localitatea bănățeană Jadani (în prezent comuna Cornești, județul Timiș).

A urmat școala elementară în localitatea natală, apoi liceul în Timișoara. A mers apoi la Cernăuți (care făcea parte în acele timpuri, ca și Timișoara, din Imperiul Austro-Ungar), unde a urmat cursurile Facultății de Teologie, obținând doctoratul în anul 1919. A mai urmat studii de pedagogie și filozofie la Universitățile din Budapesta, Viena și Cernăuți.[1]

Vasile Lăzărescu a activat ca profesor de dogmatică, apologetică și morală la Institutul Teologic „Andreian” din Sibiu (1920-1924) și ca profesor de dogmatică și apologetică la Academia Teologică din Oradea (1924-1933).

A fost redactor al foii eparhiale „Legea românească" (1925-1931).[1]

S-a călugărit în 1928.

La 21 octombrie 1933 a fost ales episcop al Caransebeșului, la 12 iunie 1940 episcop al Timișoarei (înscăunat la 25 martie 1941), iar din 1947 a devenit arhiepiscop al Timișoarei. Odată cu înființarea Mitropoliei Banatului (la 3 iulie 1947), Vasile Lăzărescu a devenit primul mitropolit al Banatului, fiind înscăunat la 26 octombrie în același an.

A supervizat lucrările de zidire a Catedralei Ortodoxe din Timișoara (târnosită la 6 octombrie 1946). A îndrumat activitatea Academiilor teologice din Caransebeș și Oradea (refugiată la Timișoara după 1941), precum și a publicațiilor eparhiale Foaia Diecezană - Caransebeș, Biserica Bănățeană – Timișoara și a revistelor Duh și Adevăr, Mitropolia Banatului, Calendarul Eparhial.

ÎPS Vasile Lăzărescu a păstorit Mitropolia Banatului până în anul 1961, când a fost silit să se retragă, din rațiuni politice. Autoritățile comuniste i-au stabilit domiciliu forțat la Cernica, unde și-a găsit sfârșitul la 21 februarie 1969, în condiții încă neelucidate.

Scrieri

Vasile Lăzărescu a avut contribuții remarcabile atât în ceea ce privește doctrina ortodoxă cât și cea catolică, printre care:

  • Cultul inimii lui Iisus la romano-catolici
  • În ce ne deosebim (semnată „Bisericanul Ortodox”)
  • Creștinismul și cultele oculte
  • OmiliilePârga darului”, „Cuvântări", „Praznic luminat”, „Gânduri de sărbători”.

Note

  1. 1,0 1,1 Pr. Prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1996, pp. 224-225.

Bibliografie


Casetă de succesiune:
Vasile (Lăzărescu) al Banatului
Precedat de:
Mitropolit al Banatului
1947-1961
Urmat de:
Nicolae Corneanu