Puțul lui Iacov (Țara Sfântă)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Biserica mănăstirii "Puțul lui Iacov", Nablus, 2008.

Puțul lui Iacov sau Fântâna lui Iacov sau Puțul din Sihar (în arabă بئر يعقوب, (Bir Ya'qub sau Bir Ya'kub; în greacă: Φρέαρ του Ιακώβ) este un puț circular adânc, tăiat în stâncă, asociat, de circa două milenii, în tradiția religioasă cu persoana patriarhului Iacov. Este situat la mică distanță de situl arheologic Tell Balata, considerat a fi biblicul Sichem.[1] Puțul se află în prezent în incinta mănăstirii ortodoxe cu același nume, în orașul Nablus din Cisiordania.[2][3]

Semnificația religioasă

Sfânta Fotini samarineanca îl întâlnește pe Hristos lângă puțul lui Iacov.

Tradițiile iudaică, samariteană, creștină și musulmană asociază puțul cu personalitatea patriarhului Iacov.[2] Acesta nu este explicit menționat în Vechiul Testament. În Cartea Facerii 33,18f se spune că Iacov s-a întors la Sichem de la Paddan-aram ("din Mesopotamia"), s-a așezat "în faţa cetăţii" și a cumpărat un lot de pământ pe care și-a ridicat cortul. Unii specialiști în istorie biblică dispută faptul că acest lot de teren ar fi același cu cel pe care a fost construit puțul lui Iacov.[2][3]

Puțul (Fântâna) lui Iacov este însă menționat explicit în Noul Testament, în Evanghelia după Ioan 4, 5-30, unde se spune că Hristos "a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său; și era acolo fântâna lui Iacov."[2] Evanghelia descrie apoi discuția care a avut loc între Iisus și o femeie samarineancă, pe când Hristos se odihnea lângă fântână. [4]

Istorie

Scrierile unor pelerini indică faptul că, de-a lungul timpului, Puțul lui Iacov se afla în bisericile construite succesiv în același loc. [2][3]

Perioada bizantină

Până în anul 330 d.Hr, acest loc a fost identificat drept cel în care Hristos a vorbit cu femeia samarineancă. Acolo creștinii obișnuiau să oficieze botezuri.[5] Înainte de anul 384 d.Hr. o biserică în formă de cruce a fost construită în acest loc înainte de anul 384 d.Hr., fiind menționată în secolul al IV-lea în scrierile Fericitului Ieronim.[5][6] Foarte probabil, această biserică a fost distrusă în timpul Răscoalei samarinenilor din anul 484 sau din 529.[5] Reconstruită de împăratul Iustinian, această a doua biserică din perioada bizantină exista încă în anii 720 și, cel mai probabil, până la începutul secolului al IX-lea.[5]

Perioada cruciată

Biserica din perioada bizantină era deja ruinată când cruciații au ocupat orașul Nablus, în anul 1099. Relatări ale pelerinilor de la începutul secolului al XII-lea menționează puțul, fără a aminti despre existența unei biserici în acel loc.[5] Relatări mai târzii de secol XII menționează o biserică recent construită la Puțul lui Iacov. O primă astfel de mărturie clară o dă Teoderic, care scrie: "Puțul ... se află la o distanță de o jumătate de milă de oraș [Nablus]: se află în fața altarului, în biserica care a fost construită deasupra lui, unde maicile își închină viața slujirii lui Dumnezeu."[5] Această biserică din perioada cruciată a fost construită în anul 1175, probabil cu sprijinul reginei Melisande, care a fost exilată în anul 1152 la Nablus, unde a trăit până la moartea ei, în 1161.[7] Se pare că biserica aceasta a fost distrusă după victoria lui Saladin asupra cruciaților în Bătălia de la Hattin din anul 1187.[2][3]

Perioada otomană

În martie 1697, când Henry Maundrell a vizitat locul, apa din puțul lui Iacov avea o adâncime de 15 feet (4,6m).[8][3] Edward Robinson, care a vizitat locul la jumătatea sec. al XIX-lea, a descris "rămășițele bisericii vechi" de deasupra puțului, spre sud-vest, care arătau ca "o grămadă informă de ruine, printre care se văd fragmente de coloane cenușii de granit, care își păstrau încă patina antică."[9] Localnicii creștini au continuat să vină să se închine în aceste locuri și atunci când acolo nu mai era o biserică.[6].

În anul 1860, Biserica Ierusalimului a reușit să obțină acest loc și, la scurt timp după aceea a construit acolo o biserică. În anul 1927, acea biserică a fost distrusă de un cutremur.[6]

Cupola bisericii de la Puțul lui Iacov (fotografie din anul 2008.

Perioada modernă

După ocuparea Cisiordaniei de către Israel, Puțul lui Iacov a fost disputat între creștini și evrei.[6] În noiembrie 1979, la o săptămână după ce un grup sionist a intrat în mănăstire, declarând situl drept un loc sfânt al iudaismului și cerând ca toate icoanele să fie înlăturate, custodele locului, arhimandritul Filoumen, a fost găsit mort, ucis cu toporul, în cripta care adăpostește puțul. Deși se crede că a existat o legătură între cele două evenimente, nimeni nu a fost arestat pentru această crimă.[10][6]

Pr. Iustin, un preot ortodox foarte respectat din Nablus, a lansat un proiect de reconstrucție a bisericii.[6] Puțul lui Iacov a fost restaurat și deasupra lui a fost construită o nouă biserică, după modelul bisericii din perioada cruciată. Puțul se găsește într-o criptă, aflată la nivelul inferior.[7][6]

Descriere și localizare

Puțul lui Iacov (imagine din 1934).

Puțul lui Iacov se află la 76 de metri de Tell Balata, în partea răsăriteană a orașului Nablus, în incinta mănăstirii cu același nume.y.[7][2] La puț se ajunge prin biserica mănăstirii, coborând scările spre criptă. Acolo se află "un mic tambur [pentru lanț], icoane votive și o mulțime de lumânări aprinse."[6] Mormântul lui Iosif se află în apropiere, spre nord, într-o clădire din perioada otomană cu o cupolă albă.[11]

Potrivit unui vizitator din anul 1866, maiorul Andreson, puțul avea
"o deschidere îngustă, doar destul de largă cât să lase să treacă un om, cu brațele ridicate, iar această deschidere îngustă, lungă de vreo patru picioare, se deschide spre puțul propriu-zis, care este cilindrinc, cu un diametru de 7 picioare și 6 uncii. Puțul și partea sa superioară sunt din piatră de zidărie, iar puțul pare să fie afundat într-un amestec de sol aluvionar și fragmente de calcar, până la nivelul unei stânci de calcar, cu straturi orizontale în care se poate săpa ușor; iar interiorul puțului pare să fi fost îmbrăcat în piatră, cioplită sumar."[2]

Pe baza unor măsurători făcute în anul 1935, puțul avea adâncimea totală de 41 de metri.[2]

A se vedea și

Note

  1. Horne, 1856, pp. 50-51/
  2. 2,0 2,1 2,2 2,3 2,4 2,5 2,6 2,7 2,8 Bromiley, 1982, p. 955.
  3. 3,0 3,1 3,2 3,3 3,4 Hastings and Driver, 2004, pp. 535-537.
  4. Becchio and Schadé, 2006. "Jacob's fountain".
  5. 5,0 5,1 5,2 5,3 5,4 5,5 Pringle and Leach, 1993, p. 258.
  6. 6,0 6,1 6,2 6,3 6,4 6,5 6,6 6,7 Semplici, Andrea and Boccia, Mario. - Nablus, la poalele muntelui sfânt, pp.35-37.
  7. 7,0 7,1 7,2 "Bir Ya'qub (Jacob's Well)". PUSH (Promoting dialogue and cultural Understanding of our Shared Heritage. Accesat: 7.12.2008.
  8. Maundrell, p.105, p.106
  9. Robinson and Smith, 1856, p. 132.
  10. Luke Baker. "By Luke Baker". Jerusalemites.org, Publicat inițial de Reuters. Accesat: 12.07.2008.
  11. "Nablus, Holy Land". Atlas Tours. Acces: 7.12.2008.

Bibliografie

  • Becchio, Bruno; Schadé, Johannes P. (2006), Encyclopedia of World Religions, Foreign Media Group. ISBN 1601360002, 9781601360007
  • Bromiley, Geoffrey W. (1982), International Standard Bible Encyclopedia: E-J, Wm. B. Eerdmans Publishing. ISBN 0802837824, 9780802837820
  • Horne, Thomas Hartwell (1856), An Introduction to the Critical Study and Knowledge of the Holy Scriptures, Longman, Brown, Green, Longmans & Roberts.
  • Hastings, James; Driver, S R (2004), A Dictionary of the Bible: Volume II: (Part II: I -- Kinsman), The Minerva Group, Inc.
  • Maundrell, Henry (1836). A Journey from Aleppo to Jerusalem: At Easter, A.D. 1697 : to which is Added an Account of the Author's Journey to the Banks of the Euphrates at Beer, and to the Country of Mesopotamia. 271 pages.
  • Pringle, Denys; Leach, Peter E. (1993), Churches of the Crusader Kingdom of Jerusalem: A Corpus, Cambridge University Press. ISBN 0521390362, 9780521390361
  • Robinson, Edward; Smith, Eli (1856), Later Biblical Researches in Palestine and the Adjacent Regions: A Journal of Travels in the Year 1852, J. Murray.