Macarie Romanul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Cuviosul Macarie Romanul

Sfântul Macarie Romanul a fost un cuvios părinte de origine romană care a trăit în Mesopotamia în secolele IV-V. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 23 octombrie.

Viața și petrecerea

Trei oarecare sfinți bătrâni, Serghie, Ighin (Hyginos) și Teofil, care se osteneau împreună în mănăstirea Sfântului Asclipie cea din Mesopotamia Siriei, fiind la un gând, cu bună socoteală, se vorbiră într-una din zile și își puseră gând ca să umble și să înconjure pământul căutând un semn de la Dumnezeu de folos pentru mântuire. Și plecând întru acea cale, aveau adesea groază și din pricina oamenilor și din pricina fiarelor cu scârbă și cu patimă rea; câteodată lipsiți chiar și de hrana buruienilor sălbatice. Deci călătorind multe zile, au ajuns la un loc pustiu, unde se vedeau urme de om și o peșteră, în care se vedea că locuiește om, că era îngrijită binișor. Și intrând într-însa au așteptat ca să vadă pe cel ce locuia acolo. Și peste puțin, simțind un miros frumos, au văzut o asemănare de om acoperit cu părul capului său. Și acesta era Preacuviosul Macarie Romanul, de Dumnezeu purtătorul. Venind acesta spre peșteră, i-a simțit de departe, și aruncându-se bătrânul jos la pământ, a făcut rugăciune, și strigând cu glas mare, a zis: "De sunteți de la Dumnezeu, arătați-vă mie, iar de sunteți de la diavolul, depărtați-vă de la mine smeritul și păcătosul". Iar ei răspunseră, zicând: "Binecuvântează-ne, robul lui Dumnezeu, că suntem creștini și ne-am lepădat de diavolul". Atunci sculându-se bătrânul, a venit către dânșii și desfăcându-și părul de pe obraz, i-a binecuvântat; părul îi era alb ca zăpada, iar pielea trupului său era ca țestul de broască, și de multă bătrânețe îi erau lăsate sprâncenele pe ochi și unghiile mâinilor și ale picioarelor sale mai lungi decât o palmă erau, iar barba îi ajungea până la picioare. Și a început a-i întreba: "De unde sunteți, fiii mei, și pentru ce ați venit aici? " Iar ei îi spuseră toată întâmplarea și gândul lor. Și el zise: "Fiii mei, nu se va afla om ca să poată pricepe puterea lui Dumnezeu; că eu nevrednicul m-am nevoit să fac aceasta, și mi s-a arătat unul noaptea și mi-a zis: Nu te pune a ispiti pe Cel ce te-a zidit, că nu vei putea trece mai departe din locul acesta". Deci auzind ei acestea foarte se înfricoșară. Și fiind înspre seară, le zise: "Fiii mei, stați puțintel înlături, căci am doi copii aicea, care vin în toată seara la mine, ca nu cumva văzându-vă străini să vă vatăme". Și iată doi lei veneau din pustie repede și căzură la picioarele lui răcnind; iar aceia de frică căzură cu fața la pământ. Punând bătrânul mâinile peste fiare, le zise: "Fiii mei, din pământul omenesc au venit aceștia la mine, dar voi să nu le faceți vreun rău". Și îndată bătrânul întorcându-se către monahi, le zise: "Veniți, fraților, să facem Vecernia”. Și dacă se sculară aceia înfricoșați, se repeziră leii la dânșii și le lingeau picioarele. Iar când fu a doua zi, ziseră sfântului: "Spune-ne, cinstite părinte, cum ai venit aici". Și el răspunzând, zise: "Eu am fost fiul unui oarecare boier Ioan Romanul, singliticul, și m-au logodit părinții mei ca să mă însoare fără voia mea, și s-a făcut nunta, și când au vrut să mă închidă la așternut, jucând oamenii și umblând ei încoace și încolo, eu am ieșit singur afară și m-am ascuns într-o casă a unei femei văduve, șapte zile.

Iar părinții mei plângând și căutându-mă, eu la miezul nopții am ieșit la drum și am aflat un bătrân și l-am întrebat: "Unde mergi, părinte? " Iar el îmi răspunse: "Unde gândești tu, acolo merg și eu"; și mă luai după dânsul, și peste trei ani am ajuns aici împreună cu dânsul. Iar mai înainte cu puține zile până a nu veni aici, dormind noi, cum mă deșteptai, n-am mai văzut pe împreună-călătorul meu și am început a plânge și a mă întrista și numaidecât mi se arătă, zicând: "Eu sunt Rafail Arhanghelul; nu te speria, ci dă slavă lui Dumnezeu, de vreme ce ai trecut întunericul și ai venit la lumină". Zicându-mi acestea, iarăși s-a făcut nevăzut de la ochii mei. Iar eu am plecat și după cinci zile am ajuns aici și am aflat în această peșteră o leoaica moartă și puii amândoi țipau neavând ce suge și luându-i i-am hrănit cu mugur de prin copaci, ca pe niște fii ai mei; iar pe leoaică am îngropat-o în pământ. Și dacă s-au împlinit doi ani am ieșit în al șaptelea ceas și am șezut cu acești leișori, și iată văzui o basma jos, foarte subțire și frumoasă și eu mă miram în cugetul meu și ziceam: de unde să fie aceasta; iar a doua zi am găsit niște papuci de mătase și m-am mirat și de acelea. Și căutând împrejur am văzut o femeie șezând deasupra unei pietre, și era împodobită cu haine de aur de mult preț și frumoasă. Și i-am zis: "De unde ai venit și ce este acest chip diavolesc? " Iar ea plângea cu amar zicând: "Eu, ticăloasa, sunt fiica unui oarecare boier roman, și m-au silit părinții de m-au măritat fără voia mea. Și fugind eu de la împreunare neștiind nimeni dintr-înșii de fuga mea, mă rătăcesc prin munți, prin peșteri și pustietăți; și am nimerit aici neștiind unde merg; dar nu te scârbi de mine roaba ta, de vreme ce și eu sunt zidirea lui Dumnezeu". Și ea era ispită diavolească, și-mi grăia cu meșteșug, și eu nu știam. Deci zisei către dânsa: "Unde vrei să mergi, de vreme ce nici eu nu te voi lăsa să te afli aici cu mine? " Iar ea zise: "Venit-am să locuiesc aici în pustiul acesta". Și luând-o de mână am dus-o în peșteră și i-am dat să mănânce mugur, de care mâncam și eu.

Și lacrimile îi curgeau ca un izvor, încât îmi tremura și mie sufletul; și dacă s-a înserat și-mi făcui ruga Vecerniei, m-am culcat pe pământ să mă odihnesc puțin, și a început a mă tulbura satana. Și eu cel ce niciodată n-am poftit vreun păcat trupesc, am îndrăgit femeia; și când am vrut să mă împreun cu dânsa, îndată a pierit dinaintea mea. Și cunoscând că am greșit înaintea lui Dumnezeu, am zis: "Greșit-am înaintea Ta, Doamne, miluiește-mă! " Și în sfârșit venindu-mi în sine mi-am cunoscut păcatul, că nici leii aceștia nu mai veneau la mine de zece zile, cum făceau mai înainte. Și mi-am pus în gând să mă mut de aici, ca nu cândva să mă amăgească iarăși și să fiu lepădat de la fața Domnului. Și sculându-mă am ieșit din această peșteră și umblând cale de două zile mi s-a arătat îngerul Domnului, și-mi zise: "Unde mergi, Macarie? " Iar eu i-am zis: "Fug de fața păcatelor mele! " Și-mi zise îngerul: "O ispită nu ai putut răbda? întoarce-te la chilia ta"; și eu i-am zis: "Dar cine ești tu, Doamne? " Și zise: "Eu sunt Rafail, care te-am povățuit la calea aceasta". Și acestea zicând s-a făcut nevăzut de la mine, și întorcându-mă eu la chilia aceasta am îngenunchiat către Domnul, petrecând patruzeci de zile și patruzeci de nopți nemâncat.

Și sculându-mă am văzut că erau lumini în peșteră la câte patru unghiuri, și un om îmbrăcat în porfiră, și cu cunună de aur în cap de pietre scumpe, și cânta o cântare minunată și glasul lui era ca de popor mult cântând. Și dacă a sfârșit cântarea s-a făcut miros prea minunat și îndată s-a făcut nevăzut dinaintea mea cel ce se arătase. Eram atunci de 48 de ani. Iată acestea le-ați auzit, fraților; de veți putea să suferiți, rămâneți cu noi; iar de nu, Domnul să vă îndrepteze. Și slobozindu-i, le zise: "Mântuiți-vă cu pace, duhovniceștii mei fii, și rugați-vă și pentru mine". Și i-au petrecut leii trei zile; care sărutând urmele picioarelor lor, se întoarseră către starețul; iar monahii călătorind câteva zile au sosit la un râu și culcându-se să doarmă puțintel au fost răpiți de dumnezeieștii îngeri și au fost duși în Ierusalim.

Deci deșteptându-se și cugetând câtă cale ca prin vis trecuseră, au slăvit pe Dumnezeu, și făcând rugă și închinându-se la Sfintele Locuri, s-au întors la mănăstirea lor, povestind toate ce văzuseră și pătimiseră, precum și cele despre Sfântul Macarie.

Imnografie

Tropar (glasul al *-lea):

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor
și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare;
și te-au făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Macarie, Părintele nostru.
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Surse

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Macarie_Romanul&oldid=54772”