Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț este o icoană făcătoare de minuni care a fost dăruită domnitorului Alexandru cel Bun de către împăratul Bizanțului Ioan al VIII-lea Paleologul în anul 1429. O altă tradiție îl menționează pe Manuel al II-lea Paleologul (1391-1425) ca fiind cel care a dăruit icoana în semn de recunoștință Voievodatului Moldovei. Este considerată cea mai frumoasă și cea mai veche icoană datată de tip Hodighitria din România. Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 9 iulie, în aceeași zi cu icoana Maicii Domnului din Lida.

Inițial, ea a fost așezată în biserica Sfântul Gheorghe – Mirăuți din Suceava, care a îndeplinit rolul de Catedrală Mitropolitană a Moldovei între anii 1402-1522. Icoana Maicii Domnului a stat în biserica Sfântul Gheorghe până în anul 1415, când a fost așezată în Mănăstirea Neamț, unde se află și acum.

În timpul Revoluției de la 1821, icoana a fost ascunsă din calea turcilor într-o poiană de pe Muntele Rusu. Acolo va sta îngropată din iunie 1821 până în octombrie 1822. Astăzi, pe locul în care a fost îngropată icoana Maicii Domnului se află Schitul Icoana Veche.

Icoana aflată acum în biserica mare a Mănăstirii Neamnț este îmbrăcată în anii 1844-1845, într-o ferecătură ornamentată cu pietre prețioase, în timpul starețului Neonil.

Icoana este cunoscută și sub numele de ”Lidianca” fiindcă unele tradiții o consideră copie fidelă a icoanei nefăcută de mână din orașul Lida, din Israel, care a fost întipărită în chip minunat pe un stâlp, în vremurile în care sfinții apostoli Petru și Ioan propovăduiau în Palestina.

În anul 665, viitorul Sfânt Patriarh Gherman I al Constantinopolului, a comandat unui zugrav să îi facă o icoană pictată pe lemn care să fie copie fidelă a icoanei din Lida. Atunci cînd devine patriarh, Sfântul Gheman o aduce la Constantinopol și o dăruiește Mănăstirii Heleopatra. La începutul prigoanei iconoclaste, în anul 716, este trimisă la Roma Papei Grigorie al III-lea. Timp de 106 ani icoana stă în Basilica „Sfântul Petru” din Roma, căpătând astfel și numele de ”Romanca”. După perioada iconoclastă, icoana este readusă (sau se întoarce singură, în chip minunat) în Mănăstirea Heleopatra, în vremea Sfintei Împărătese Teodora și a Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului. Aici va sta până în jurul anului 1400, când se spune că a fost dăruită domnitorului Moldovei.

Stilul în care este făcută, o atestă ca fiind o icoană pictată în secolul al XIV-lea, adică cu puțin timp înainte de a fi dăruită domnitorului Moldovei. O altă taină a vechimii icoanei o constituie și starea de conservare a picturii, care nu poate fi atât de bună pentru o icoană de secol VII. Aceste lucruri constituie o minune în sine.

A se vedea și

Bibliografie